Ziua următoare Teju se trezi extrem de obosita. Se ridică cu greu din pat și se îndreptă spre baie pentru a se răcori și a-si mai veni în fire. Trebuia să ajungă la florărie și nu dorea să întârzie. Rapid se pregăti și merse la bucătărie pentru a pregăti ceva de mâncare, nu dorea să se repete incidentul din ziua precedenta.
Ajunse la serviciu la ora corectă si răsuflă ușurată. Nu dorea să fie amendată pentru intarziere.
Trecuseră câteva ore de la începutul orei de munca, iar Tej se simțea deznajduita. Nimeni nu trecu pragul florăriei, iar salariul ei consta din cantitatea florilor vândute.
Ieși rapid din gânduri când auzi clopoțeii de la ușă, imediat zâmbi, iar un glas cunoscut ii atrase atenția:
— Tej!
Blake intra alaturi de Kara, iar fata simți cum i se luminează fața.
— Copii, nu aveți idee cat mă bucur să vă văd, însă cum a-ți ajuns aici?
— Kai!
Ambii au vorbit în cor, iar ea privi spre ușa unde apăru Malakai, aruncând imediat o privire sfidătoare și plină de sine către ea, însă care se schimba imediat când își coborî privirea spre copii.
— Blake, Kara, dacă v-ați văzut dădaca, puteți pleca în mașină, iar eu vin imediat.
Cei doi au dat din cap aprobator și au plecat, iar el începu să studieze florile prezente.
— Deci, domnule, ce doriți?
— Vad că te simți bine după distracția de aseară.
Ea pufăi nervoasa din cauza acelor învinuiri neîndreptățite și își dădu ochii peste cap.
— Domnule, daca vreți să stați la vorbă a-ți greșit locul.
— Un buchet de flori albastre.
Când auzi comanda pleca să pregătească florile, in timp ce el scoase niste bancnote și le lasă pe tejghea imediat cum lua buchetul. Se îndreptă spre ieșire, însă glasul lui Tej îl opri:
— Domnule, restul!
—Pastreaza-l, altfel cum vei petrece și în această seara?
Teju simți mici lacrimi cum se formează, însă nu le lasă să cadă. Afișa rapid un zâmbet și îi răspunse:
— O zi buna, domnule.
— Ar fi fost daca nu te întâlneam pe tine.
El ieși, iar ea își permise sa dea drumul lacrimilor. Nu înțelegea de ce el se comporta atât de nesimțit, însă știa că trebuie să se țină cat mai departe de el.
La sfârșitul zilei de lucru pleca spre casa. Avea nevoie de un pic de odihna înainte de a sta cu copii doamnei Brown. Ajunsă deschise ușa și observa dezordinea prezenta. Înghiți în sec și păși pragul. Privi prin cameră și își observa tatăl cum poarta o discuție cu un bărbat înalt și necunoscut. Se apropie de cei doi, iar bărbatul o privi rânjind arogant.
— Acum, idioat-o, vino să plătești datoria domnului și nu îl mai fa sa aștepte.
Tatăl îi mai aruncă o ultimă privire și plecă din salon, lasand-o alaturi de acel bărbat înfricoșător.
— Cat va datorăm?
— Un milion.
Teju mari ochii de uimire și simți cum pământul ii fuge de sub picioare.
— Domnule, nu am asemenea bani, poate mai scădem un pic prețul, adică...
Nu reuși să termine, căci bărbatul îi înconjura gatul cu mana și o lipi de perete. Fata simți cum rămâne fără aer, însă acestuia nu ii mai pasa.
— Asculta la mine, Păpușa, ai timp până maine să îmi înapoiezi banii pe care tatăl tău i-a luat, astfel îți poți lua adio de la el.
Acesta îi dădu drumul, iar ea cazu jos, începând să tușească, iar el pleca cu zâmbetul pe buze. Lacrimile au început să ii brăzdeze chipul, însă imediat se lua în mâini. Știa că trebuie să ajungă acasă la familia Brown și spera ca Xenia sa o ajute și în acea situație complicată.
Ajunse mai devreme acolo în speranța de a o găsi încă acasă, însă casa era goală. Strigă cei doi copii în speranța sa ii găsească acasă, însă de la etaj coborî doar Malakai. Imediat inima începu să îi bata mai tare, iar acesta se așeză pe unul dintre fotolii.
— Sora, cumnatul și copii au plecat într-o mică vacanta, însă au uitat sa îți spună. Deci ai o săptămână libera pentru a te distra.
La auzul acelor cuvinte simți cum ii cade cerul in cap. Ultima ei cale de scăpare dispăru. Începu să tremure incontrolabil și căzu la pământ, lacrimile brazdandu-i obrajii.
Brusc două brațe ii ridică corpul, iar Teju îl îmbrățișa. Nu fu respinsa așa că se atașa mai tare de el, iar bărbatul începu să îi mângâie spinarea în speranța de a o liniști.
— Kai, te rog, am nevoie de un milion, viața tatălui meu e in pericol. Te rog, ajuta-ma!
Șoapta ei îl făcu să se schimbe imediat și o împinse din îmbrățișare. Credea că minte pentru a primi bani de o altă distracție, iar el nu suporta oamenii mincinoși. Așa ca o idee ii străbătu mintea, dorea să o învețe minte sa nu mai încerce să îi folosească slăbiciunea de moment.
— Domnule Malakai, numele meu e Malakai. Kai îmi spun doar prietenii și persoanele apropiate, iar tu nu faci parte din ele. Ce spui, ai nevoie de un milion? Bine, atunci implora-ma in genunchi.
Glasul lui răsună în toată casa, iar ea dădu aprobator din cap. Știa că nu are alta cale de scăpare, iar pentru viața celui care o crescuse chiar și cu greutăți își putea calca pe orgoliu. Se puse in genunchi in fata lui, iar el afișa un zâmbet plin de satisfacție:
— Nu aud...
— Va rog, domnule Malakai, ajutati-ma!
