Draga mama,
Azi e ziua în care mi-ai dat naștere și ziua în care ți-ai sacrificat viața pentru mine. Si azi, ca in fiecare an ti-am adus o floare. Un mic trandafir. Alb, culoarea îngerilor, fiindcă sunt sigura mama că ești un înger acum. Un înger cu ochii veșnic tineri și fericiți.
Îți scriu mai departe, însă încep să nu mai reușesc. Privirea mi-e încețoșată, iar foaia deja e uda de la atatea lacrimi. De ce ai plecat? De ce m-ai lăsat, mama? De ce nu ești alături de mine si tata acum? De ce?
Stiu ca te cunosc numai din fotografii, însă când le văd, mereu încep să zâmbesc. Simt cum sufletul imi e cuprins de căldură, iar inima începe să îmi bată mai cu putere, iar tata... Tata te priveste mereu cu admirație. Îmi povestește mereu despre "Tej a lui". Femeia care l-a făcut să iubească, mama.
Știi, poate alt cineva te-ar învinui că ai plecat, că m-ai lăsat singura, însă eu nu, mama. Eu te iubesc. Indiferent de ce ar spune alt cineva, singura dorința pe care o am in fiecare zi e să îți văd odată macar o data zâmbetul. Să te strâng în brațe și să îți sărut chipul si nu in ultimul rand sa îți aud glasul. Glasul care să îmi aline fiecare rana.
Si sper, sper din suflet, că atunci, când stau și privesc luna, să mă privească și ea pe mine, iar in ea sa se reflecte chipul tau. Chip care să mă vadă, să îmi vorbească și să îmi răspundă intrebarilor care mă frământă mereu.
Știi, ieri bunica mi-a spus pentru a suta oară cat de bine semăn cu tine. Nu ai idee cat de bucuroasă mă simt, iar în sufletul meu se aprinde acel sentiment de mândrie.
Mama, îți mulțumesc. Îți mulțumesc pentru a suta oară că mi-ai dat viața și mi-ai lăsat pe acest pământ un gardian care mă păzește. Un tată atât de grijuliu și iubitor. Îți mulțumesc.
Știi, mama, îmi șterg lacrimile și zâmbesc. Îmi pare rau daca te-am făcut să plângi acolo sus cu aceasta scrisoare. Insa am o veste care sper să te bucure. Am intrat la universitate. Mount University mai exact. Și sper că voi reuși să te fac mandra. De fapt nu sper. Știu că te voi face mandra. Promit.
Mami mi-e dor de tine. Și sper că știi cat te iubesc.
Cu dragoste a ta Hope.
Fata împături scrisoarea apoi scoase bricheta pe care o purta cu ea. Lasa pe mormânt trandafirul și dădu foc la foaie. Apoi sufla cenușa in aer. Spera ca aceasta să ajungă la mama sa în cele din urmă.
— Hope, micuțo, sterge-ti lacrimile. Mama ta nu ar dori sa le vadă.
Fata il privi pe bărbatul care îmbătrâni, apoi îl luă intr-o îmbrățișare strânsă.
— Știu, tati. Așa că și tu șterge acea lacrima care sta sa-ti cada din ochi.
Bărbatul îi zâmbi si șterse rapid lacrima apoi își sărută fiica pe frunte și de apropie cu ea pentru a sărută încă odată piatra neagra de mormânt, inainte de a părăsi cimitirul.
Sfârșit.
Stau și plâng ca o proasta, fiindcă îmi dau seama că asta e sfârșitul. Și deși de la început am dorit ca ea sa moara, ei bine, acum chiar nu îmi vine să cred că am făcut asta. Și totuși țin să vă mulțumesc tuturor că m-ați susținut și îmi pare rau daca v-am dezamăgit cu acest final trist.
