Toate lumea o privirea socata pe Teju care căzu la pământ cu lacrimi in ochi. Cuvintele lui Malakai păreau că i se repeta din nou și din nou. "Cancer".
Se ridica rapid de jos și își șterse lacrimile, iar cu ultimele puteri fugi din salon. Malakai începu să o strige, insa era deja prea târziu. Fata dispăru din raza sa vizuala, iar el fugi după ea, pe când Adele se dădu cativa pași înapoi și se lipi de perete. Lacrimi au început să îi curgă, iar Edith o privi cu mila.
— Mama, ce am făcut? Teju avea cancer, iar eu, eu am învinovățit-o de toate răutățile din lume.
Bătrâna își luă fiica în brațe. Si incepu sa îi mângâie spinarea. Știa că nu greși cu nimic cand dori să îl apere pe Malakai, insă spera ca nepotul ei să reușească sa o facă pe Teju să înțeleagă totul corect.
Malakai reuși să își găsească sotia in fata spitalului. Teju era uda leoarcă și tremura din cauza ploii sau din cauza nervilor și emoțiilor. Bărbatul se apropie de ea și o îmbrățișa pe la spate pe când ea îl respinse. Se intoarse cu fata la el, iar în ochii roșii i se oglindea durerea.
—Kai, știai?
Glasul îi tremura, iar bărbatul se apropie și dori să îi atinga fata, insă ea imediat se feri.
— Nu, Malakai, am pus o întrebare. Știai?
— Tej, eu...
Nu mai reusi să spună nimic căci văzu cum fata închise ochii și leșină sub privirea lui. Imediat se repezi pentru a o prinde si îi lovi ușor obrajii. Văzu că nu reacționează sub nici un fel și o urca in masina. Deși era lângă spital, nu mai dorea să stea cu ea în acea atmosferă care pe el îl terifia.
Drumul până acasă ii făcu inima sa bată mai tare. Îi era teamă ca starea sa nu i se agraveze și să nu răcească. O întinse în pat și îi schimba hainele rapid. Se aseza alături de ea în pat si incepu sa îi mângâie fata. Îi părea extrem de rău că îi dădu acea veste într-un asemenea mod. Îi sărută fruntea si o îmbrățișa, o lacrima căzând. Nu dorea să o piardă.
Simți o mana cum îi șterge lacrima, iar el privi spre fata care îl îmbrățișa strâns.
— Îmi pare rău, Kai.
Malakai îi luă fata in palme si o privi șocat. Îi șterse lacrimile care au început să îi curgă pe chip.
— Iubito, de ce îți pare rău? Mie ar trebui să îmi pară că nu ți-am spus atâta timp.
— Ba nu, Kai, eu am devenit o adevărată povara și îmi pare rau că stai cu mine din mila.
Malakai îi puse un deget pe buze și îi mângâie părul. O privi preț de câteva secunde apoi își lipi buzele de ale ei.
— La naiba, Tej, te iubesc. Nu stau cu tine din mila. Da recunosc, la început am dorit să te fac sa suferi după cum m-ai umilit, insa atunci când am aflat că ai cancer, ceva in mine s-a schimbat. Am dorit cu ardoare sa fiu alaturi de tine și să te fac fericita, iar acum nu regret nici un pic, iubito. Mai ales că acum te iubesc.
— Malakai...
Bărbatul o opri și o trase la pieptul lui.
— Nu mai spune nimic. Doar tine minte că eu sunt aici mereu. Alaturi de tine. Și orice s-ar întâmpla îți voi fi alături. Promit.
Își lipi buzele de fruntea și și îi mângâie părul. Pe când ea îl îmbrățișa mai strâns dorind să îl țină acolo lângă ea cat mai mult timp.
Ambii se țineau în brațe. Nici unul dintre ei nu mai știa cât timp trecu. Secunde, minute, ore sau chiar ani. Cert era că se aflau acolo unul pentru altul, iar ambii simțeau asta. Fără durere. Fără sacrificii. Doar ei doi. Împreună.
Într-o fracțiune de secundă Malakai se aplecă și isi lipi buzele de ale ei, insa de acea data ceva era diferit. Ambii dădeau tot ce aveau. Toată dorința, stresul și durerea care îi macină in acea zi. Bărbatul sărutând-o doar pentru ai arata că e acolo. Alaturi de ea în orice situație. Ambii contopindu-se perfect. Împreună. El o cuprinse strâns în brațe și începu să își plimbe mainile pe corpul ei. Începând să nu mai existe nici un spatiu intre ei. Existând o apropiere a corpurilor, insa mai mult de atât, era o apropiere a sufletelor. Mai ales din partea lui Tej care dorea să se desprindă de acea lume pentru un timp uitând de toate problemele cauzate in acea zi.
Când se trezi, Tej privi cu lacrimi bărbatul din dreptul său. Începu să îi mângâie fata și să îi sărute buzele. Apoi se ridica. Își luă pe ea hainele și scoase dintr-un sertar o foaie și un pix. Începu să scrie, iar cu fiecare cuvânt lacrimile îi curgeau din ce in ce mai des. Când resusi sa termine, le șterse rapid și lasă foaia pe o noptiera și il mai privi odată pe Malakai. Îi pasă un ultim sărut pe frunte și ieși din cameră, privindu-si pentru ultima oară soțul. Închizând rapid ușa camerei din urma sa.
Huh, mă mama, ne apropiem cu pași repezi de final. Nu îmi vine să cred. Mai avem 6 capitole și epilog.
