Teju mari pasul pentru a ajunge mai rapid la casa familiei Brown. Era fericita stiind ca va revedea cei doi copii, care au devenit o parte importanta din viata ei. Imediat cum intra simti acea atmosfera familiala care o cuprinse, iar cu privirea observa cei doi copii care o asteptau. Blake si Kara i-au sarit in brate, iar ea zambi fericita.
— Tej, nu ai idee ce dor ne-a fost de tine. Mai ales atunci când am venit la spital chiar și Blake a plâns.
— Kara! Nu e adevărat. Nu am plâns, eu sunt un bărbat puternic.
La auzul acelor cuvinte ale micutului izbucni in ras si ii ciufuli parul.
— Stiu că ești puternic, insă asta nu înseamnă că nu trebuie să plangi. Bine?
Blake doar confirma dintr-o mișcare a capului, iar din bucatarie observ cum iese Xenia urmata de propriul sot si Malakai. Cand ii intalni privirea barbatul si-o intoarse rapid. Xenia o vazu asa ca se indrepta spre ea luand-o in brate.
— Nu ai idee cat de mult ne-ai lipsit. Mai ales copiilor.
Ii zambi femeii apoi se intoarse spre copii care o asteapta entuziasmați. Urca cu ei in camera apoi se aseza pe pat.
— Deci, micii mei îngerași, ce ați spune daca am citi o poveste?
Cei doi aproba imediat si ii aduc o carte aurie plina de povesti scurte si interesante pentru copii de varsta lor. Ambii isi aseaza capul in poala ei si incep sa asculte cu atentie ceea ce incepe sa citească Tej.
Pe la mijlocul poveștii ușa camerei se deschide, iar pe ea intră Malakai. In ochii lui se observa o forma de vinovatie cand o privi, insa nu pentru mult timp. Barbatul se apropie de pat si se aseza langa Teju. Cand il simti atat de aproape fata imcepu sa tremure, asa ca fara sa spuna vreun cuvant se ridica, iar el le vorbi copiilor:
— Blake, Kara, pot să vă fur pentru câteva minute dădacă?
— Îmi pare rău, domnule, însă nu îmi pot părăsi locul de munca pentru dumneavoastră.
Malakai isi da ochii peste cap si se ridica din pat apropiindu-se de ea. O apuca de brat apoi o trase dupa el in ciuda protestelor ei si a copiilor. Intra in camera sa si abia atunci ii dadu drumul, iar ea isi duse mana la locul unde acesta o apuca, iar el incepu sa vorbeasca:
— Uite, ceea ce a fost între noi acum doua luni ei bine...
— Îmi pare rău, domnule, însă intre noi nu a fost și nu va fi nimic. Așa că ar fi mai bine să plec.
Nu astepta nici un raspuns din partea lui si dori sa iasa pe usa, insa acesta nu o lasa. Malakai ii prinse mana si o lipi de perete.
— Ești foarte enervanta. Nu am idee cum copii pot să te adore în așa fel.
— Domnule, v-aș ruga să păstrați distanta.
Acesta o privi in ochi, iar mici fiori au inceput sa isi faca simtita prezenta. Teju incepu sa tremure, iar el observa asta.
— Îți este frică de mine?
— Îmi pare rău, însă întrebarea nu își are locul. Așa că vă rog să mă lăsați.
— Nu vreau să îți fie frica. Nu de mine.
Dupa acele cuvinte fata isi aduna toata puterea pe care o mai avea si il indeparta.
— Sa nu îmi fie frica? Tu vorbești? M-ai umilit, din cauza ta am fost in coma, iar tatăl meu e mort. Îmi pare rău, însă nu mai vreau sa fiu in preajma ta.
Cu acele cuvinte pleca nervoasa din camera, iar el nu incerca sa o opreasca. Teju nu mai avea de gand sa ii asculte acele aiureli, dupa toate acele lucruri umilitoare prin care a trecut doar din cauza lui.
Dupa acele lucruri intamplate intre ea si Malakai, decise ca ar fi mai bine daca ar iesi cu ei la o plimbare pentru a-si limpezi gandurile. Cand s-au intors, o masina neagra statea parcata in fata casei. O vedea pentru prima oara, ceea ce ii dadu de inteles ca nu e a Xeniei si nici a sotului ei.
— Hei, îngerași, a cui e mașina?
— A lui Kai.
Atunci o idee nebuna îmi străbatu minte. Stia ca nu mai are nimic, asa ca se apleca si lua de pe jos o piatra. Zgarie cu ea capota ceea ce facu alarma sa se activeze, iar Malakai iesi din casa alarmat. Observa privirea lui uimita, iar ea ii zambi. Avea la ea bâta de baseball a lui Blake si i-o arata demonstrativ, apoi o rdica si cu o imensa satisfactie lovi parbrizul care s-a spart imediat.
Acesta rămâne socat, in timp ce ea dadu drumul batei si se departa de el fiind multumita de ceea ce reusi sa faca. Pana la urma asta era nimic pe langa ceea ce trai ea.
