Nouăzeci de secunde

Capitolul 57 - Beverly

Lumina albă a neonului de spital îmi arde ochii, obligându-mă să-i închid şi să-i deschid de câteva ori în doar câteva clipe.

Mă uit în jurul meu. Sunt singură. Corpul îmi zace fără viaţă pe pat, iar eu sunt atât de secată de energie încât nu sunt în stare nici măcar să-mi ridic capul.

Mă cuprinde o disperare înfricoşătoare când realizez că nu-mi simt corpul. Încerc încă o dată să-mi ridic capul, dar nu-l pot ţine ridicat mai mult de câteva secunde, pentru că îmi cade, greu, înapoi pe pernă. Însă am apucat să-mi văd corpul. Plin de bandaje.

Privirea mi se înceţoşează, dar mă forţez să rămân conştientă. Nu. Nu voi mai adormi la loc.

Încerc să-mi mişc braţul, dar o durere infernală mi se răspândeşte din el în tot corpul.

Mă doare.

Mă doare tot.

Mă întreb câte calmante am primit ca să nu simt durerea decât atunci când mă mişc.

Încerc să recapitulez ce s-a întâmplat. Încerc să-mi dau seama ce caut aici.

Nu-mi amintesc nimic.

Ziua a început normal. Totul a fost normal. Tata m-a lăsat la sala de gimnastică. M-am antrenat. Voiam să plec acasă. Dar nu-mi amintesc să fi plecat. Oare am apucat să ajung acasă? Cât timp a trecut de când am vrut să plec spre casă? Zile? Luni?

Ce mi s-a întâmplat?

Unde e tati?

Vreau să vină tati.

Lacrimile fierbinţi îmi cad pe obrajii reci şi îmi aud scâncetul disperat. Nu mă pot mişca. Mă doare. Nu mă pot ridica. Sunt singură, într-un salon imaculat de spital, trăind coşmarul vieţii mele.

Singură. Unde e tati? De ce nu e aici?

***

Mă ridic în capul oaselor plină de transpiraţie, cu inima bubuindu-mi în piept, gata să explodeze, şi cu broboane de sudoare acoperindu-mi fruntea. Scâncesc, simţind cum încep să plâng când îmi dau seama că m-am trezit la fel de singură cum m-am trezit atunci.

Kaleb a încetat să mai doarmă cu mine de acum două seri, când am reuşit într-un final să îi reparăm patul fără să afle cineva din casă de dezastrul pe care l-a făcut.

Îmi vine să mă omor pentru că l-am ajutat să-şi repare patul. Vreau să doarmă din nou cu mine.

În ultimele zile am fost fiecare cu capul în alte părţi. Eu am avut o perioadă aglomerată la şcoală, iar el a stat cu Jonas şi cu fratele lui care abia s-a întors în oraş, dar am dormit împreună noapte de noapte. Aş fi vrut să stau mai mult în preajma lui, dar trebuie să pun o oarecare distanţă între mine şi el. Nu pot sta atât de mult cu el, sunt suficient de dependentă de prezența lui și aşa.

Mă dau jos din pat când văd cât e ceasul şi oftez. Azi e ziua lui Kacey. Tata a vrut să stăm toţi în familie. Audrey a vrut să nu-l vadă pe Kaleb prin casă în ziua asta. Tata a fost dezamăgit, dar Kaleb a dat de înţeles că nu-l deranjează. Peste trei zile Audrey şi tata ies în oraş şi o să stea până târziu, ca de obicei. Am vorbit cu Kaleb să sărbătorim şi noi ziua lui Kacey cât timp sunt plecaţi.

Oricum nu pot sărbători ceva cu Audrey în preajma mea.

Mă îmbrac şi merg spre casa lui Jonas. Ieri am venit până aici cu Kaleb, dar nu am vrut să intru, chiar dacă el a insistat. A vrut să-mi facă cunoştinţă cu cel mai bun prieten al său, dar eu i-am zis că astăzi oricum o să stau toată ziua aici. Kaleb a rămas să doarmă la el, ceea ce mi-a făcut noaptea mult mai grea. Dacă aş fi ştiut că este la două uşi distanță cred că mi-ar fi fost mai uşor, dar aşa...

Ly, independentă. Independentă.

Intru pe uşă fără să mai bat, bucurându-mă de căldura casei. E o casă destul de asemănătoare cu a mea, doar că mai mică. Îmi place casa asta.

Îl văd pe Kaleb zăcând pe canapeaua din sufragerie, dormind. Îmi iau atenţia de pe orice altceva şi mă duc spre el, dar înainte să apuc să ajung în dreptul lui, aud paşi de sus.

— Doarme ca un îngeraş, nu-i aşa? aud o voce groasă şi tresar, îndreptându-mi privirea spre sursa ei.

Un tip înalt şi bine făcut apare în faţa ochilor mei, fără tricou. Rânjeşte, întinzându-şi muşchii când încearcă să se dezmorţească.

Ăă, dacă aşa încearcă el să mă impresioneze, mai are de lucrat. Kaleb arată mai bine decât el.

Se apropie de mine şi încerc să-mi păstrez calmul. Una este să se apropie Kaleb de mine şi este cu totul altceva ca un străin să se apropie de mine. Când ajunge în dreptul meu, îmi arunc o privire scurtă pe trăsăturile lui. E... ei bine, da, e frumos. E aproape ras în cap, are o urmă de barbă, ochii aproape asiatici... şi chiar dacă arată bine, nu se compară cu Kaleb. Cel puţin, nu în ochii mei.

— Dorian, îmi întinde mâna, iar eu o strâng uşor. După întâmpinarea ta, o să ghicesc şi o să zic că eşti Beverly.

Aprob scurt din cap, ignorând întrebarea care îmi trece prin cap. Nu ar trebui să mă deranjeze că Dorian ştie despre mine, nu? Kaleb are tot dreptul să povestească prietenilor despre mine, asta fac băieţii. Cred. Oare câte lucruri despre mine le-a spus?

— Ştii, nu pot decât să te admir că îl priveşti atât de frumos pe Kaleb după tot ce s-a întâmplat.

Mă încrunt nedumerită, retrăngându-mi mâna căreia el nu i-a dat drumul.

— Nu mă înţelege greşit. Nu vreau să mă bag, adăugă repede, nu pot înţelege de ce evită să-ţi spună că îl cunoaşte pe Brent, dar mă bucur că a făcut-o.

Inima îmi încremeneşte.

Tot corpul îmi încremeneşte.

Simt cum lumea mi se opreşte cu o frână bruscă în loc.

Nu... poftim? Kaleb îl ştie pe Brent? Pe Brent? O greaţă oribilă îmi cuprinde corpul şi dacă aş fi mâncat ceva la micul-dejun, sigur aş fi vomitat tot.

— Eşti bine? mă întreabă, uitându-se încruntat la mine.

Îmi scutur frenetic capul, simţind cum rămân fără aer.

Nu.

Nu se poate aşa ceva.

Nu!

Reuşesc să-mi pun picioarele în mişcare şi ies din casa lui Jonas, trântind uşa în urma mea, fără să mă uit în spate, fugind fără să-mi pese unde.

Nici măcar nu am apucat să-mi dau jos haina de pe mine. Paşii mi se izbesc de asfalt cu aceeaşi putere cu care inima mi se izbeşte de pereţii pieptului. Mintea îmi este blocată. Kaleb şi Brent se cunosc. Iar el mi-a ascuns asta! De ce? De ce mi-ar ascunde aşa ceva când ştie cât de important este pentru mine? De ce mi-ar face aşa ceva?

Cum îmi poate face aşa ceva?

Mă opresc abia când ajung la intrarea în peşteră, sprijinindu-mi braţele de genunchi, inspirând şi expirând precipitat.

Mă doare.

Mă doare tot.