Nouăzeci de secunde

Capitolul 86 - Kaleb

— Deci care sunt acuzaţiile?

De ce trebuie să mă oprească tocmai acum? Mă despart cu regret de buzele ei, strângându-i coapsele mai bine în palme. Braţele ei rămân pe umerii mei, dar nu mă lasă să mă apropii mai mult de ea.

— De ce trebuie să discutăm despre asta exact acum? mă bosumflu.

— Pentru că peste câteva ore îl arestaţi? întreabă cu o voce plină de sarcasm, zâmbind.

A trecut o săptămână de când i-a povestit lui Jackson ce s-a întâmplat cu Brent. O săptămână în care Jackson a muncit aproape non stop la dosarul lui Brent.

— Şi de ce te gândeşti la asta când te sărut? Îmi calci orgoliul în picioare.

Încerc să mă apropii din nou de ea, dar îşi trage capul în spate, frustrându-mă.

— Te porţi ca un nesătul de când am făcut dragoste prima dată.

Mda, asta cam aşa e. Au trecut deja două săptămâni de atunci şi tot ce pot spune este că... da, mai am puţin şi îmi trăiesc toate fanteziile. Am abuzat de ea. Şi aş abuza în continuare, pentru că în sfârşit suntem singuri în casă. Când am ajuns în bucătărie, intenţia a fost să-i gătesc ceva. Nu am avut nevoie de mai mult de zece minute până să o cocoţ pe blat şi să-i încolăcesc picioarele în jurul meu.

— Îl puteţi acuza pe Brent de intrare prin efracţie?

Îmi strâng buzele într-o linie dreaptă.

— Nu chiar. Brent a intrat în casă fără să ştie proprietarul din acte, dar nu a forţat uşa. A fost primit în casă. Dacă vrei din tot sufletul tău să-l acuzi de asta, am putea. Jonas a găsit înregistrările din acea noapte, despre care zicea Audrey că nu există, deci cazul este în favoarea noastră. Însă nu prea are logică să intre prin efracţie... plus că nu e nevoie.

— Ce vrei să spui prin „nu e nevoie"?

— Pentru ce ţi-a făcut ţie, Jackson poate obţine pedeapsa cu închisoare pentru treizeci de ani. Iar Jonas a insistat să-i spargă calculatorul lui Brent.

— Putem face aşa ceva? se încruntă nedumerită.

— Noi nu, dar Jonas da. A găsit poze indecente cu minori. Jackson mai poate obţine încă zece ani pentru pornografie infantilă. Ştiu că nu te-am întrebat, pe de-o parte bănuiesc care este răspunsul, dar vrei să vii şi tu cu noi când îl săltăm pe Brent?

Ezită, lăsându-şi mâinile pe pieptul meu.

— Nu ştiu dacă vreau să nu, dar ştiu că nu pot, îşi scutură capul. Nu aş rezista să-l văd.

Considerând discuţia încheiată, îmi lipesc buzele de gâtul ei, sărutând fiecare petic de piele pe care îl simt. Mâinile mele îi rătăcesc pe trup, trăgând-o din nou mai aproape de mine, lipind-o de mine cu totul.

— Kaleb, murmură şi zâmbesc când îi aud tremurul din voce.

— Da, iubito? o întreb, cu nasul umplut de mirosul ei de vanilie.

— Nu vrei să mergem sus?

În două clipe este în braţele mele, cu mine mergând spre dormitorul meu.

— Mergem oriunde vrei tu să mergem.

Până şi mie îmi vine să râd când îmi aud entuziasmul din voce.

***

Mă aşez pentru prima dată după foarte mult timp pe scaunul din dreapta, salutându-l pe Jackson.

— Tot nu pot să cred că ai cumpărat casa aceea.

Mă aşteptam să se enerveze când a aflat, dar nu a fost aşa.

— Te deranjează?

— Aş fi făcut acelaşi lucru.

E greu să descriu ce cred despre Jackson acum. Prima sa reacţie, acum o săptămână, a fost să nege orice sentiment. Dar m-am uitat la el şi am văzut că lucrurile nu stau chiar aşa. Suferă. Se simte vinovat. Nu ştiu dacă se ascunde din cauza lui Beverly sau îi e teamă să se exteriorizeze, dar ştiu cum se simte.

Ca mine. Aşa m-am simţit şi eu. La un pas să explodez.

— Chiar ştiai despre Kacey?

— Kaleb, sunt unul dintre cei mai buni avocaţi din ţară, poate nu-mi dau seama de orice, dar nici nu ratez chiar tot. Am făcut un test de paternitate imediat cum am început să bănuiesc.

— Audrey ştie?

— Normal că nu, pufneşte. Va afla mâine, când se întoarce din Londra şi îi pun în față actele de divorţ, cu tot cu sentinţa pentru fals în declaraţii.

Restul drumului îl parcurgem în tăcere. Eu sunt emoţionat din cauza a ceea ce urmează să se întâmple. Văd maşinile de poliţie care merg pe lângă cea în care mă aflu şi mi se pare ireal ce se întâmplă. Că am ajuns aici.

O parte din mine nu vrea să creadă că totul se va termina astăzi. Cealaltă, şi cea mai mare, abia aşteaptă să-l vadă pe Brent pe mâna poliţiei. Nu mi se pare suficient. Un om ca el trebuie să moară, dar asta nu se poate întâmpla. Aşa că mă voi mulţumi cu anii de închisoare pe care îi va primi.

Maşinile se opresc în faţa fostei mele case şi văd vecinii ieşind, curioşi. Dar nu mă interesează ei. Mă interesează Jackson care alergă spre uşa casei, uitând mandatul pe bordul maşinii.

Ies şi eu din maşină, urmându-l, dar mă opresc când Brent deschide uşa, dezinteresat. Îi ia câteva clipe să vadă poliţiştii care îi umplu toată raza vizuală. Nici nu ştiu de ce a vrut Jackson să ia atâtea echipaje, dar mă bucur că a făcut-o. Teroarea de pe faţa lui este cel mai satisfăcător lucru.

Brent stă câteva clipe în tocul uşii, apoi o trânteşte, dar Jackson o izbeşte cu o mână şi intră după el în casă. Îl văd pe Brent lovindu-l, dar nu pare să-l doară prea tare. Îşi revine repede şi îi dă un pumn în maxilar, apoi unul în stomac şi îl dărâmă la pământ.

Mă opresc uimit, la câțiva metri de uşă, privind luptătorul din Jackson ieşind la iveală. Singurul lucru la care mă gândesc când îl văd pe Jackson este dacă şi eu arătam la fel când îl băteam pe Dorian.

Jackson a suferit. Suferă. Şi mai are multă furie de eliberat. Chiar dacă nu vrea să recunoască.

***

Intru în sala de interogatoriu, zâmbind scurt când îmi amintesc ce s-a întâmplat de ultima oară când am fost într-o astfel de cameră. Pufnesc de-a binelea când văd chipul plin de vânătăi al lui Brent.

— Vrei un pahar cu apă? îl întreb. Să ştii că poliţiştii de pe aici nu prea dau apă, deci când vei avea nevoie... deşi cred că ţi-ar trebui nişte gheaţă mai degrabă. Multă, multă gheaţă.

Îi aud cătuşele din jurul încheieturilor zăngănind.

— Nu îţi e teamă de ziua în care o să ies de aici şi o să te omor? mârâie, uitându-se la mine cu ură.

— Când o să ieşi de aici o să fii prea mort ca să mă mai omorî pe mine, îi răspund.

Doamne, de câtă satisfacţie am parte în acest moment. Brent în sfârşit începe să sufere.

— Ai aflat acuzaţiile? îl întreb retoric, ştiind că nu i le-a zis nimeni.

Nu-mi răspunde.

— Uite un lucru amuzant despre închisoare, zâmbesc. Pedofilii sunt la finalul ierarhiei.

Îşi ridică privirea spre mine şi pot să jur că văd un strop de panică în ochii lui. Da, Brent, știu și de-alea.

— Păi, o să-ţi dau un sfat, nu-mi pot abţine rânjetul satisfăcut. Nu te apleca după săpun.