Ethan p.o.v
Ceea ce numeam ocazie perfectă poate nu avea să decurgă tocmai bine. Trebuie să recunoscs, Hope era la doar câțiva metri de bine, și, poate, puteam termina totul mai repede, fără prea multe complicații.
Dar apoi mi-am zis : Unde ar mai fi distracția?
O pot face să-mi cadă la picioare, să mă implore s-o cruţ, o pot face să plângă sau să urle de durere ca mai apoi s-o fac să mă implore s-o omor...... s-o fac să nu mai simtă absolut nimic.
Deși, poate aș fi traversat strada, lăsându-mă condus de un oarecare entuziasms, am decis să-mi continui drumul.
Parcă fața-mi era plesnită de frig, care părea că încearcă să mă pedepsească pentru ce aveam sa fac. Adevarul e ca nu cred în divinități sau forțe.
Crescând printre creaturi ca mine sau Hope, am învățat că pentru noi nu există un Dumnezeu.
Eram marginalizaţi și transformaţi în legende. Primeam porecla de monștri și eram folosiţi în povestile pentru copii.
Am învățat și că îmi fac norocul singur, deci n-am avea nevoie de cineva care s-o facă pentru noi.
Dar dacă am fi nevoiţi să aducem astfel de teme în discuție, aș fi sigur că iadul are porțile larg deschise pentru mine.
Fiind decis să îmi lungesc plimbarea am intrat în micul non-stop de la colțul străzii.
Am putut vedea, sprijinit de un perete, un alt chip cunoscut. Era chiar mașina de muschi care are o problemă cu micuţul Jay. Avea aceași privire plină de scârbă, pe care a purtat-o în ziua în care a pirmit un pumn bine meritat în față.Urmele încă erau vizibile, dovadă că nu e chiar așa de puternic precum pare.
Mi-am continuat drumul printre raionurile joase, fără să-i acord atenție. Am observat când a început să se țină după mine, dar nu voiam să creez o scenă la care vânzătoare pe jumătate adormită să fie martoră.
Am luat o sticlă de tărie și un pachet de țigări și m-am întors spre el, fără să afișez vreao expresie facială.
Eu:-Te pot ajuta cu ceva?
Zambetul lui zeflemitor împreună cu ochii roșii îmi arătau clar că nu mai gandea limpede.
Jo:-Să nu crezi că nu știu ce încerci să faci....
O urmă de panică se naște în interiorul meu, dar moare imediat ce realizez că cel mai probabil prafurile consumate i-au ajuns deja la creier.
Eu:-Și încerc să fac? întreb râzând.
Jo:-Te ți după ea încă din prima zi..... dar Hope se lasă greu amice.... Eu încerc încă din generală să mă fac plăcut... Dar degeaba.
Eu:-Uite, ,,amice",Hope mi-a făcut un mic tur al liceului. Nu am de ce să încerc să mă dau pe lângă ea pentru că deja suntem prieteni.... Dar merci pentru sfat.
Merg direct la casă sub privirea lui inexplicabilă și plătesc, apoi ies și merg pe același drum, de data asta înapoi.
Când am ajuns în fața complexului, ea nu mai era acolo.
Am intrat în apartament și mi-am lasat lucrurile pe care canapeaua din sufragerie.
Mă simțeam obosit, așa că m-am trântit în pat, și am adormit imediat după ce am decis că ar trebuii să încep să merg la liceu, ca un adolescent normal.
Adam p.o.v
Mai aveam câțiva kilometri. O distanță medie care mă mai separă de băiatul meu.
Nu puteam nega sentimentele pe care le aveam legate de Ethan. Și-a făcut loc în inima mea de când a plâns pentru prima dată.
Eram convins că fusesem mai mult decât un tată pentru el, deși locul lui Chris nu putea fi ocupat de nimeni.
Odată ajuns acolo, voi fi nevoit să port o discuție cu el, și poate chiar să curăț în urmă lui.
Mă rugam să renunțe..... Mă rugam să-mi fi perdut timpul venind până aici..... voiam să primesc un telefon care să mă anunțe că nepotul meu e în drum spre casă.
Nu credeam că voi fi binecuvântat cu un asemenea noroc...Nu după tot ce-am făcut pe parcursul acestei vieți.
Puteam spera.... era un drept avut de toți, chiar și de cei ca mine.
Nu doream să-mi mai târâi fundul printr-un hotel de doi cenţi, așa că am tras mașina pe dreapta și mi-am lasat scaunul pe spate.
Aveam nevoie de suficientă energie pentru următoarele zile, și trebuia să născocesc un plan care să mă țină suficient de aprope de Ethan.
Trebuia să mă asigur să fata era în siguranță .....Trebuia să mă asigur că avea să respecte promisiunea făcut tatălui său într-un fel sau altul.
