All we have left is Hope

Capitolul 13

De mai bine de o săptămână Ethan devenise un elev de liceu cu acte în regulă.
Venea frecvent la ore, și încerca pe cat posibil să nu intre în belele.
Scopul lui principal era să-și țină ochii pe Hope, care era vânată de Josh zilnic. Capitanul echipei de baschet întindea coarda din ce în ce mai mult, cu fiecare zi care trecea,iar asta îl călca pe nervi.

Voia să-l învețe o lecție, dar decisese să-și păstreze calmul pentru moment. Josh avea spatele păzit de ceilalți tăntălăi ai echipei, deci cel mai probabil ar fi câștigat o așa zisă bătaie.

Un motiv pentru calmitatea lui era chiar Hope. Nu își dorea s-o sperie, făcând-o astfel să se îndepărteze de el. Din cauza asta hotărâse să stea cu ochii și pe micuțul Jay.

Puștiul ăla era scufundat în treburi foarte periculoase, ale căror consecințe se puteau revarsa asupra șatenei lui.
A lui?
Cuvintele astea se repetau la nesfârșit în mintea lui Ethan. Hope era a lui, chiar daca ea nu știa asta încă.

Cel puțin asta încerca Ethan să creadă. Comportamentul lui mai schimbător ca vremea îndepărta lumea din jurul lui în mod normal. Asta nu se întâmplase  și cu ea.
Se enervase des în  ultima perioadă. Avea parte de certuri, generate de unchiul lui care încerca din răsputeri să-l târască acasă în California.
La școală de descărca pe cine-i ieșea în cale, iar în restul timpului încerca să se rupă de tot și de toate. Încerca sa se focuseze pe o singură persoană.Hope.

Hope era calmantul lui. Avea grijă să îl calmeze de fiecare dată când părea încordat, și  spre surprinderea lui asta chiar îl ajuta.
Fugeau în fiecare zi, chiar și pentru câteva ore, departe de oraș. Luau prânzul în Bronx, se plimbau prin Central Parc, apoi se despărţeau pentru restul zilei.

Și deși lucrurile se aplanau pentru el, deveneau din ce ce în ce mai complicate pentru ea.

Miranda plecase cu o săptămână în urmă. Cumpărase un bilet dus spre Ohio și închiriase un apartament într-un orășel liniștit. Vorbea cu Hope destul de des. Era bine.
Dar după plecarea ei lucrurile se schimbaseră radical.

Totul începuse cu Zach. Se răcise considerabil de ea.
Familia lui era distrusă. Fiica lor dispăruse subit și nimeni nu știa nimic despre ea.
Dar Zach o bănuia pe Hope, care era o mincinoasă teribilă. O întrebase în repetate rânduri, săptămână asta, dacă știe ceva, orice, despre sora lui.

Cu lacrimi în ochii, Hope i-a spus că nu are nici cea mai mai mică idee.
Lacrimile ei erau cât se poate de reale, însă cuvintele erau doar de umplutură. Asta începuse s-o macine încetul cu încetul.

Împreună cu Ethan reușa să uite de absolut totul.
Zâmbetul lui îi provoca fiori pe șira spinării.Era din cu totul altă lume.

Hope nu fusese nevoită să mintă până să apară el. Lasănd problema cu Miranda de-o parte, în fiecare zi avea nevoie de o scuză pentru a întârzia acasă.
Era convinsă că tatălui ei nu i-ar plăcea de el câtuși de puțin. Tatuajele, tupeul, ţigările, alcoolul, toate astea reprezentau lucruri pe care care părinți ei nu le doreau prin preajmă.
Chiar și așa, Hope era înconjurată de ele în mare parte a timpului. Și nu ar fi schimbat asta pentru nimic în lume.

Din ziua în care a început să-și petreacă timpul cu Ethan a început să înțeleagă că e mai mult decât un șoarece de bibliotecă.
A înțeles că putea face lucruri fără să fie oprită de cineva, certată sau pedepsită.
Înțelesese că putea să trăiască din plin.

Dar se simțea vinovată. Simțea că trădează încrederea tuturor.
Dar nu putea fi egoistă măcar odată? Nu putea face ceva doar pentru ea?

Poate că nu. Poate că ar fi trebuit să se oprească acum.
Dar nu putea să uite ochii ăia albaștri care o fermecau mereu.
Nu putea să-și scoată din cap tatuajele, pe care ar fi vrut să le vadă ceva mai des.
Nu putea și nici nu-ș dorea să-l uite pe Ethan, pentru că doar în preajma lui se simțea mai vie. Și trebuia să recunoască... Se simțea al naibii de bine.

Făcând o mică paranteză, vreau să vă mulțumesc pentru că încă îmi citiți cartea, chiar daca postez greu și nu am capitole foarte lungi și suficient de bune ❤❤Vă iubesc!