L:-Ethan nu ar trebui să afle despre asta. O să-și piardă mințile.
A:-O să fie mai rău dacă nu-i spun.
Nu eram genul care să tragă cu urechea, dar de data asta am decis să fac o excepție. Din moment ce Lee și Adam vorbeau despre mine mă simțeam îndreptățit într-o oarecare măsură.
Mă trezisem în urmă cu câteva minute, îmi așezasem bagajele în mașină și băusem o cafea. Pe lângă mașina mea, mai erau încă două încărcate. În afară de asta toată casa era pustie.Voiam să-i salut pe ceilalți înainte să plec, și m-am gândit că trebuie să fie în birou.Când am intrat în clădire am fost întâmpinat de o ușă închisă din spatele căreia se auzea o ceartă.
Voiam să știu mai multe așa că am decis să intru, spre mirarea celor doi.Se comportau asemenea unor copii care erau pe cale să facă o prostie.Erau patetici.
Eu:-Din ce cauză mi-aș pierde mințile?
Părea un subiect serios, și chiar dacă nu părea, nu aveam de gând să-l tratez asemenea unei glume. După fețe lor puteam spune că era ceva demn de îngrijorare.Voiam doar să știu dacă era ceva ce o putea afecta pe Hope.
L:- Nimic, copile. Nu e frumos să asculți pe la uși.
Eu:- Nu intenționam să ascult, nu până nu mi-am auzit numele.
Adam se uita la Lee, parcă cerând permisiunea pentru ceva. Aveau chef de joacă la ora asta? Chiar voiau să plec cu gândul la problema asta ?
A:-Am fost anunțați că o parte din oamenii lui Ortega sunt în New York. S-ar fi cazat la un hotel în dimineața asta.Cred că din secunda în care o să intri în orașul ăla o să devi o ținta.
Momentul în care mi-am îndreptat arma spre bătrânul ăla mi-a venit brusc în minte.,,Mi s-a adus la cunoștință că Hell, aici de față, umblă cu o frumusețe de fată. Cred că aș face bani frumoși de pe urma ei. O să mori ca un câine, iar micuţa ta o să ajungă la mine într-un final."Astea fuseseră ultimele lui cuvinte. Parcă îi auzeam vocea și acum.
A:-Cred că ar trebui să-ţi amâni plecare pentru un timp.
Cred că deja îmi pulsa o venă pe gât. Pumni mei erau încleștaţi iar cuvintele lui Ortega se repetau în capul meu asemenea unei piese de pe o casetă veche, stricată de trecerea timpului.
Eu:-Și s-o las pe Hope singură, acolo? Nici gând.
L:-Copile, ești în siguranță aici. Încercă să înțelegi.
Eu:-Nu pot să stau aici cât timp ea e acolo.
Nu mă puteam abține din a mă gândi că Hope era principalul motiv al excursiei lor. Poate dramatizam prea mult, poate eram prea deplasat, dar nu mă puteam abține.
L:-Și ce rezolvi, Ethan?O să te prindă pe tine apoi pe ea. Nu o să-i fi de ajutor captiv.
Eu:-Ori o să mă prindă pe mine ori o s-o prindă pe ea. Sunt siguri că o să mă atragă undeva dacă o au pe ea și nu se înșală. Hope nu trebuie târâtă în asta. Pot s-o protejez.
L:-O s-o târăști după tine fără să realizezi. Crezi că nu o să observe rana de pe brațul tău, crezi că nu o să observe oamenii care o să vă urmărească? Să fim serioși, știm cum lucrează oamenii lui. O să se țină după voi până își vor crea un plan bun, și din câte știm noi fata nu e oarbă.
Eu:-Și ce rezolv stând aici, la 3000 de kilometri depărtare? Sunt total inutil.
A:-Și crezi că dacă o să fi dus la mama naibii, închis într-o cămăruță o să fi bun de ceva? O să-i faci mai mult rău, Ethan.
L:-E mai înțelept să rămâi aici. O să fim atenți la oamenii lui Ortega și dacă se întâmplă ceva cu fata o să intervenim și o să dăm tot ce putem.
Aveam senzația că vorbesc cu doi nebuni. Oare realizau ce prostii scoteau pe gură? Erau conștienţi de ce simt eu pentru Hope?
Nu puteam să pun în pericol viața singurei persone pe care o iubeam. Nu puteam să risc.
Hope era singura persoană care mă facea să simt ceva. Mă învățase să iubesc, pur și simplu.
Eu:-Refuz să stau aici, pe loc, și mă doare undeva de ce s-ar putea întâmpla cu mine. Pot să-mi taie și gâtul cât timp primesc garanția că iubita mea o să fie în siguranță.
A:-Ethan, gândește-te bine la ce vrei să faci.
Eu:-Nu am la ce să mă gândesc. Plec la New York. Fiți atenți la oamenii lui și dacă se întâmplă ceva cu noi sunteți liberi să interveniţi.
Eram hotărât. Nu aveam de gând să-mi petrec timpul aici, așteptând telefoane de la oamenii noștri. Nu eram genul ăsta e persoană.
A:-Presupun că nu pot să-ţi influențez decizia. O să plec acum și după ce las marfa în Atlanta o să vin direct acolo. Vreau să vă am pe amândoi sub ochii mei.
Dau ușor din cap și ies din birou urmat de ei.
Mergem împreună până la mașini, unde ne oprim o secundă.
L:-Ethan, te-am considerat oarecum fiul meu. Nu sunt de acord cu tine, dar îți respect decizia. Nu ezita să mă suni dacă tu sau Hope aveți nevoie de ceva.
După asta Lee s-a urcat în mașina lui și a plecat, lăsându-ne doar pe noi doi.
A:-Ai grijă, Ethan. Dacă te pierd și pe tine nu mai am niciun motiv să continui porcăria asta de viață. Ai fost singurul lucru care m-a făcut să continui. Singurul copil care m-a cucerit din prima cu ochii ăia albaștri ca cerul și părul blond. Era de parcă cineva mi-l dădea pe Chris înapoi. Am jurat să te protejez cu prețul vieții mele. Nu mă dezamăgi acum. Nu ai făcut-o niciodată, ar fi păcat s-o faci acum.
Ne-am îmbrățișat o bună bucată de timp după asta. Într-un final ne-am urcat în mașini și am ieșit din curte împreună. Ne-am despărțit la o intersecție.
Din clipa aia eram hotărât că ar trebui să conduc cât mai mult. Trebuia să mă grăbesc, cu orice preț.
