J:-Hope?
Cu toate că-mi acoperisem capul cu o pernă încă îl puteam auzi. Cred că era aici de vreo 20 de minute, încercând să mă trezească pentru a treia oară.
Era una din zilele în care nu aveam chef de absolut nimic. Mă gândeam la Ethan. Voiam să vorbesc cu el, dar ezitam să-l sun. Era în California pentru a pune afacerea familiei pe picioare, iar eu nu voiam să-l deranjez. Trecuse aproape o săptămână și voiam să știu când urma să se întoarcă. Îmi era dor de el.
J:-Hope, mă auzi măcar? Încep să cred că-ţi baţi joc de mine. Cât crezi că o să ţină treaba asta cu ignoratul? Știu că ești trează!
Încercam să-mi imaginez figura lui. Încercam să nu râd în același timp.
J:-Hope, ești sora mea mai mare, dar dacă nu te ridici în următoarele două secunde o să umplu o găleată cu apă și o să....
Am decis să mă ridic în șezut. Cred că ne săturasem de toată situația, așa că am decis să-i pun punct.
Jay și-a înghițit cuvintele imediat și și-a dres vocea. Părea mulțumit, stând într-un mod impunător, poate crezând că amenințarea lui avusese efect. Poate nu se înșela. Nu voiam să ud așternuturile sau să stric ceva din camera mamei.
J:-Bun, acum schimbă-te și haide jos. Vreu să mă vezi antrenându-mă.
Mi-am mărit puțin ochii când am auzi ,,antrenându-mă". Nu trebuia să se bage în ceva periculos. În plus, dacă auzea tata că el încerca să fie un războinic cât tim ar fi trebuit să mă supravegheze pe mine ar fi luat-o razna.
J:-Coboară repede!
Atât am auzit în timp ce a ieșit pe ușă.
M-am dat jos din pat, m-am spălat pe dinți, mi-am prins părul și mi-am schimbat hainele. Am încercat să fiu rapidă.
Am coborât jos, în bucătărie. Părea să nu mai fie nimeni în casă, așa că am ieșit în speranța că voi găsi pe cineva afară. Și am găsit.
Bunicul stătea pe treptele verandei și se uita atent la Jay și Peter, care făceau flotări.
M-am așezat lângă el.
H:-Mă bucur că în sfârșit te-a făcut să ieși, spune privindu-mă scurt.
Eu:-Ce vrea Jay să facă mai exact?
Încercăm să mă asigur că fratele meu nu avea să iasă rănit din antrenamentul ăsta.
H:-I-am spus că poate să se atingă de pumnalele alea după ce v-a învața să le mânuiască. Dimineață m-a întrebat iar de ele. Vrea să învețe să lupte, Hope. Nu am puterea să-i interzic asta. Face parte din natura lui.
După seria de flotări s-au ridicat amândoi. Puteam să aud respirația greoaie a fratelui meu.
Peter părea bine. Și-a șters fruntea de sudoare apoi și-a dat tricoul jos. A lăsat la iveală multe tatuaje acoperite de transpirație.
Oare și Ethan avea atât de multe tatuaje?
Aveam mereu impresia că tatuajele de pe mâna continua până pe abdomenul lui, poate chiar și pe spate, dar nu puteam să știu sigur. Nu văzusem mai mult, în afară de brațe.
H:-Nu ar trebui să fi îngrijorată. Sunt sigur că Peter îl v-a lua ușor. Jay o să se descurce. Totul o să fie bine.
Observ cum Peter își lasă tricoul pe iarbă și apuca patru pumnale, asemănătoare celor de aseară, dar totuși nu la fel de frumoase.
Atmosfera devenea tensionată. În spatele băieților se adunaseră mai multe fete, care îl sorbeau pe Peter din priviri. Era un băiat destul de arătos, presupun. Speram doar ca fratele meu să nu fie dornic să le impresioneze. Nu voiam să se rănească.
Pater s-a uitat preț de câteva minute spre fete. Erau frumoase. Purtau rochii lungi, albe, care atingeau pământul și unele dintre ele aveau flori colorate în păr. Parcă erau niște zeițe.
H:-Știu că poate pare de modă veche ce e pe aici. În urma unor evenimente neprevăzute am decis să revenim la unele dintre vechile obiceiuri. Am considerat că e mai bine așa. Cel puțin asta au crezut cei din consiliu. Eu nu am fost de acord, dar nu am avut de ales.
Nu știam ce obiceiuri aveau ei sau cum obișnuiam să facă lucrurile. Era ceva nou. Familiar într-un fel, dar nou.
Era un loc ascuns de oameni, liniștit. M-aș fi putut obișnui cu asta.
Atenția mi-a fost captată de pumnalele din mână fratelui meu.
Deja puteam vedea cum Jay zăcea la pământ, sângerând din pricina unei accidentări.
Nu voiam să-i dau senzația că îmi fac griji, sau că n-aș avea încredere în el. Când s-a uitat spre mine i-am zâmbit.
Îmi aduceam aminte cum ne luam la ceartă când eram mici. Voiam să mă joc mașinuțele lui, dar el nu mă lasă și de la astfel de nimicuri ne luam la bătaie. Se simțea de parcă eram într-un ring de box când în realitate eu îl loveam în picior iar el fugea urlând la mama.
Într-un final renunțase la asta, din cauză că eram pedepsiți amândoi. Din momentul ăla începusem să ne înțelegem.
M-am uitat din nou spre ei. Jay își agita mâinile de colo colo în timp ce Peter încerca să se ferească de mișcările care mai că-i retezau capul.
Din câteva lovituri scurte, pumnalele au părăsit mâinile lui Jay iar acesta a căzut la pământ. Peter făcuse un spectacol pe cinste. Părea să nu fi făcut un efort prea mare.
P:-Încercă să arăți mai puțin ca un tip în mijlocul unui atac de cord. Trebuie să comunici cu pumnalele, să înveți să le controlezi. Adineauri ele te controlau pe tine.
Bunicul râdea înfundat. Eu mă simțeam ofensată. Jay nu era grozav dar putea deveni. Avea nevoie de răbdare.
P:-E suficient pentru azi. Mâine o luăm de la capăt.
Jay s-a ridicat nervos și a intrat în casă lăsând ușa să se trântească în urma lui.
Peter și-a lăsat pumnalele lângă ale fratelui mei și și-a luat tricoul. A pus ochii pe bunicul meu și a venit spre noi.
P:-Are potențial, Hodge.
Mi-am dat ochii peste cap. Are potențial? După ce și-a bătut joc de el a recunoscut că are potențial?
S-au uitat amândoi spre mine. Nu mă simțeam prost. Nici nu îmi plăcea toată harababura asta.
P:-Stai liniștită, prințeso, o să scape teafăr.
Era așa un arogant. I-am întors spatele și am plecat după Jay.
M-am dus spre camera lui când am realizat că nu era jos.
Avea ușa închisă. Puteam auzi lucruri trântindu-se și spărgându-se. Voiam doar să nu-și facă rău.
Eu:-Jay?
J:-Pleacă, Hope. Nu trebuie să râzi și tu de mine.
Eu:-De ce aș râde?
J:-Am fost groaznic. L-ai auzit pe Peter.
Idiotul ăla chiar l-a făcut să i-a prostia de antrenament în serios. Fusese o idee proastă de la bun început.
Eu:-A spus că ai potențial. Eu asta am auzit.
Zgomotul să oprit. Ușa lui s-a deschis. Chipul lui mi-a apărut în față. Era roșu în obraji, probabil din pricina furiei, dar acum zâmbea.
Înainte să realizez mă strângea în brațe, într-un fel în care nu o mai făcuse înainte.
