Ţin minte că m-am uitat prin locul în care obișnuia să se afle parbrizul, și am văzut totul întors pe dos.
Geamurile se sfărâmaseră în mii de bucățele care sclipeau orbește în lumina soarelui, dar care provocaseră răni urâte pe fața lui Quentin, pe mâna lui Wells dar și pe fruntea și piciorele mele.
Încercam să zăresc cât mai mult din Quentin în oglinda retrovizoare, dar geamul era crăpat, asemenea unei pânze de păianjen. Am reușit să văd o imagine blurată, desprinsă dintr-un film de groază. Quentin avea capul pe spate și nu cred că mai respira, ori dacă o făcea era greu de văzut. Bucăți de geam erau înfipte în obrajii și fruntea lui, îmbrăcândul pe Quentin într-o mantie de sânge.
Wells pe de altă parte fusese rănit m-ai grav. Nu purtase centura de siguranță, iar acum corpul lui era blocat între cele două scaune din față. Picioarele lui erau pe abdomenul meu iar trunchiul lui era ușor arcuit pe schimbătorul de viteze. Era mort.
Nu știam ce ar trebuii să fac. Îmi pierdusem telefonul în pădure, iar din cauză lui Wells mișcările îmi erau limitate.
Eram amețită și speriată. Am început să aud voci și mi-am lăsat ochii să se închidă ușor, trăgând o gură adâncă de aer.
X:-Cheamă o ambulanță! Grăbește-te!
Am auzit pași apăsați, îndreptându-se grăbit spre mașină. Aveam vederea încețoșată,iar Quentin și Wells începeau să devină ușor invizibili, la fel și picioarele pe care le veadeam prin golul din fața mea. Apoi picioarele au fost schimbate cu o față îngrijorată.
X:-Sara, te rog grăbește-te, e o fată pe bancheta din spate, blocată. Ea trăiește, cred că e singura care trăiește!
S:-Xander, te rog calmează-te! Ambulanța și poliția sunt pe drum. Mă duc să iau apă de la mașină pentru fată. Stai lângă ea, să nu-și închidă ochii.
Mi-aș fi dorit s-o ascult, dar îmi simțeam ochii foarte grei și eram atât de obosită. Nu m-am putut controla. Speram să nu se supere pe mine, dar am cedat.
A fost întuneric o perioadă. Liniștea și singurătatea au fost înlocuite l-a scurt timp cu gălăgie. M-am trezit cu o lumină puternică în ochi și cu oameni necunoscuţi în jurul meu, care se agitau nebunește.Simțeam cum capul îmi este ridicat și bandajat.Usturimea din zona tâmplei era insuportabilă,dar aveam atat de multe gânduri în cât am ales să nu mai raecționez. Alesesem să nu pun întrebări și să-i las să-și facă treaba, deci stăteam cuminte cu ochii pe tavan, numărând plăcile de gresie lucioase până pierdeam șirul.Eram conștientă de oamenii care îmi tăiau hainele, de cei care continuau să mă bandajeze, dar mi se părea prea obositor să pun întrebări. Cum ajunsesem aici? Unde eram mai exact? Părinți mei fuseseră anunțați?
Ce treabă avea Ethan cu oamenii ăia? Și Hell? Pe Ethan al meu îi cheamă White, sunt sigură de asta. Nu avea de ce să mintă,nu?
Afacerile din California, afaceri de familie... Brusc am început să mă gândesc la poveștile mamei. Când eram mică eu și Jay eram foarte curioși din fire. Îi întrebam mereu pe mama și pe tata despre ziua în care s-au cunoscut, despre momentul în care s-au logodit sau despre ziua în care s-au căsătorit. Tata era impasibil uneori, iar mama se panica într-un mod ciudat, de parcă adusesem vorba despre niște lucruri rele. Într-un final ne povestiseră totul.Știam despre Chris și despre fratele lui, și mai știam și că în urma lui Chris a rămas un băiețel, care e de-o vârstă cu mine. Numele de familie e același, dar poate e doar o concidență.Chiar și așa, Ethan nu e periculos, în plus îl iubesc și sunt sigură că nu i-aș putea întoarce spatele vreodată.
După ce am fost bandajată am fost mutată într-o rezervă.Câteva asistente au intrat și au iesit, lasându-mă conectată la aparate și perfuzii. Eram în regulă, după mine. Mă durea capul, tensiunea mea era mică, la fel si ritmul cardiac, dar în rest eram bine.Fusesem anunțată că familia mea e pe drum, Știam că mă aflu la Saint Grace, și mai aflasem că cei doi bărbați muriseră pe loc în urma accidentului.
Nu știam cum să mă simt. Știam că o să urmeze o furtună de întrebări din partea familiei mele de care eu personal nu aveam chef. Simțeam nevoia de liniște.
În același timp voiam să aflu cine era Ethan cu adevărat. Un impuls de moment m-a făcut să mă întorc prudent spre noptiera din partea stângă a patului pentru a apuca telefonul dar m-am oprit în timp ce încercam să mă ridic, amintindu-mi că nu mai avea un telefon.
M-am așezat mai bine pe perna moale și m-am adâncit mai bine în păturile de pe pat. Voiam să-i aștept pe ai mei, dar ochii mei au cedat la un moment dat.
M-am trezit la auzul unor voci, care la început au parut a fi distorsionate. Am înțeles în scurt timp că mama și tata ajunseseră ceva mai devreme la spital, împreună cu frățiorul meu care părea terifiat.
În momentul în care s-a apropiat de patul meu i-am apucat mâna, care era cu mult mai mare ca a mea.
Eu:- Sunt bine JJ, te rog nu fi supărat.
Mi-a zâmbit ușor,dar chiar și așa știam că era încă îngrijorat.
M:- Puiul meu...Cine ți-a fãcut toate astea?
Nu știam ce să zic. Nici nu știam sigur dacă era vina celor doi pentru accident. Nici nu știam cum să explic tot ce se întamplase în ultimele ore.
Eu:- Sunt bine. Nici nu trebuie să stau aici, șoptesc gesticulând spre tavanul camerei.
Tata a scăpat un oftat.
T:- Am vorbit cu doctorul care te-a internat, Hope. O să stai aici cât v-a fi nevoie.
Am auzit un scârțâit care mi-a dat un fior pe șirea spinări.Jay îmi lăsase mâna pentru a aduce un scaun ponosit langă patul meu, cel mai proabil pentru mama.Tata stătea cu mâinile pe umerii ei vizibil încodați,iar Jay revenise în cadru apucândumi iar mâna.
La insistențele lor am început să vorbesc despre cele întâmplate.Eram atât de curioasă în privința lui Ethan în cât nu am mai ținut cont de această parte a evenimentelor. Le-am spus totul, și nu pot minți, știu că poate a fost cea mai proastă decizie pe care o puteam lua.
După chipul mamei, eram ferm convinsă că acea mica coincidență era doar o nascocire a minții mele, care voia să-l scoată pe Ethan curat din situația asta. adevărul era că mă mințise.Ne mințise pe toți.
Problema era că nu aveam să-l resping. Chiar dacă tata mi-a spus că avusese ,,un presentiment rău legat de băiatul ăsta de la bun început", știam că tot aveam să-l iubesc.Pe moment voiam să-i cer scuze tatei, pentru că urma să-l dezamăgesc, dar apoi am realizat că nu am de ce să mă scuz.
Aveam voie să iau decizii proaste în viața mea, și dacă faptul că-l iubeam pe Ethan era o decizie proastă, eram pregătită să-mi asum toate riscurile.
