Lucrurile începeau să intre pe un făgaș normal. După toată perioada tensionată, liniștea era bine venită. Toți se simțeau ușurați, liberi, cumva fericiți.
Ashley și Geral s-au concentrat pe compania lor, pe care au extins-o considerabil. Au investit mult timp și mulți bani, și a meritat. Se gândeau mereu la Hope, dar simțeau că e bine. Știau că e în siguranță.
Hope îi legase în trecut. adică, să fim serioși, Hope a apărut când relația lor era prinsă de un fir subțire care se balansa continu. Plecarea ei i-a unit și mai mult. S-au consolat unul pe altul, și au început să se iubească chiar mai mult decât o făceau înainte.
Hodge i-a făcut să înțeleagă legătura dintre Hope și Ethan ceva mai bine.
Într-o dimineața a găsit pe jos cutia care adăpostea ultimele rămășițe ale Cărții Gri. Hodge le-a analizat atent și a observat scrisul complicat de pe pagina rămasă. Numele lor. Singurul scris pe de pagina aia, numele lor.
Când Hodge i-a sunat pe Gerald și Ashley, a aflat că cei doi plecaseră deja de câteva zile. Hodge le-a spus totul direct, total degajat.Era de așteptat să se întâmple ce s-a întâmplat. ,,Sufletele pereche nu pot fi despărțite", zice pasajul de la începutul Cărții Gri.
Jay a renunțat la planului lui prostesc. Voia să aștepte un al semn de la sora lui, apoi să localizeze numărul și să plece la ea. Semnul ăla nu a mai venit niciodată, nu pentru Jay, ci pentru Adam.
Jay și părinții lui s-au legat într-un mod unic.S-au apropiat considerabil, și s-au alinat reciproc.
Jay nu puteai să-i mai părăsească acum. Ar fi fost crud, și surprinzător, chiar voia să rămână.
Viața lui devenise mai bună, și Jay se schimbase în bine. Se concetra pe liceu, renunțase la prostiile pe care le făcea în mod obișnuit și se cumințise treptat. Nu mai era deranjat de orice comentariu fandosit, și era bine văzut de restul.
Era fericit. Se simțea bine, și îi plăcea sentimentul.
Cunoscu-se o fată. Juliet. Era transferată din New Orleans. Ea și Jay erau frumoși împreună, se înțelegeau bine și erau unul e lângă altul tot timpul.
Adam nu avea ce să mai facă la New York. A golit apartamentul și a plecat în California, după ce și-a luat rămas bun. Telefonul de la Ethan a venit când Adam era pe drum. Ajunseseră undeva unde erau bine. Erau fericiți pentru că erau împreună, și asta era ușor de remarcat. Adam nu voia să li se opună, chiar le-a spus asta. Voia să-i ajute dacă era nevoie, dar Ethan a refuzat. Era de înțeles.
Adam și-a reluat afacerile.Și-a murit echipa și s-a concentrat pe munca lui. Nu exista zi în care să nu se gândească la Ethan. Singurul lui copil, care nici măcar nu era al lui. Era singur, și asta îl distrugea în fiecare zi. Dar era fericit. Ethan era mai bun ca el, ca fratele său. Era singurul om bun din familia asta. Chiar și acum, când erau despărțiți, Adam continua pentru el.
Ethan și Hope erau bine. Chicago era frumos. Apartamentul lor era perfect pentru ei. Ethan se angajase într-un atelier auto, ca mecanic iar Hope se înscrisese la un liceu din apropiere. Erau fericiți.
Miranda era aproape de ei. Se vedeau des cu ea și cu micuțul ei. Totul mergea bine, după planul lor.
Au hotărât să mai dea un ultim apel când au intrat în Chicago. Hope a considerat că ar fi corect să-l sune pe Adam, și Ethan a fost de acord cu ea.
Totul se schimbase,dar părea normal în același timp. Lucrurile au stat așa pentru câțiva ani. Nu mulți ce-i drept. Trei ani. O perioadă scurtă care s-a scurs parcă într-o veșnicie.
La jumătatea lunii august, într-o zi
foarte călduroasă , la New York, s-au revăzut toți.
Hope a fost condusă spre altar de Gerald și Adam, iar Jay și Zach au fost cavaleri de onoare pentru Ethan, în ziua aia.
Ashley a fost ocupată cu nepoata ei, Joy.
Hope a rămas gravidă după aproximativ un an. În momentul ăla, cei doi au știu că nu mai pot fi despărțiţi.
După ce Hope a nscut-o pe Joy, cei doi au decis să se întoarcă și să facă nunta acasă, alături de cei dragi.
Au așteptat puțin, s-au gândit și au reluat legătura cu familiile lor.
Când erau convinși că tot ce le-a mai rămas era speranța, au fost luați prin surpridere. S-au iertat, au făcut pace și au pus capăt tutoror problemelor. Erau o familie, și asta era tot ce conta.
Când tot ce ţi-a mai rămas e speranţa, mai bine o păstrezi. O să fi surprins.
