Simțeam presiunea provocată de contactul capului meu cu portiera mașinii, în momentul în care interveneau curbe pe traseu.
Fusesem aruncată pe bancheta din spate, având mâinile și picioarele legate cu o sfoară care-mi provoca mâncărimi.
Încercăm să rămân calmă. Nu voiam să le dau de înțeles că m-am trezit.
Alesesem să mă concentrez la discuția lor.
W:- O să fie amuzant. De-abia aștept să-i văd fața lui Ethan.
Bărbatul a început să râdă cu poftă. Ce treabă avea Ethan cu ei?
Q:-Facem un lucru greșit Wells. O să ajungem exact ca Ortega. Puștiul o să ne omoare fără milă când o să ne găsească.
Nu putea să fie adevărat. Ethan nu ar omorât pe cineva. Nu, era imposibil.
W:-Nu o să ne găsească, Quentin, idiotule. Fata e un cadou de consolare pentru băiatul lui Ortega, care o să plece în Australia în câteva zile. Păpușa o să meargă cu el.
Tonul lui Wells devenea din ce în ce mai apăsat. Quentin a scăpat un oftat printre buze, în timp ce a virat spre stânga.
Q:-Și crezi că o s-o uite? Dacă o trimite la celalalt capăt al pământului?
Simțeam cum inima mea bătea cu putere.
Cadou de consolare?
Nu eram un obiect, nu puteau să-mi facă asta, nu?
W:-Ethan e un Hell. Bărbaţii din familia asta sunt foarte înfocaţi, într-adevăr.
Cu toate astea, o s-o uite repede. Sunt convins.
Quentin a acelerat în timp ce Wells și-a întors capul spre mine. Pe față i-a apărut un zâmbet atunci când și-a dat seama că m-am trezit.
W:-Ia te uită, Quentin. Păpușa și-a deschis ochișorii.
Începusem să tremur. Aveam lacrimi pe obraji și simțeam cum fiecare gură de aer devenea din ce în ce mai greu de luat. Era de parcă nu mai exista aer.
Wells s-a uitat spre mine indignat. Poate credea că urma să țip sau să fac vreo șcenă.
Și-a scărpinat ceafa nervos, lovind bordul mașinii de câteva ori, făcându-mă să tresar.
W:-Unde ai pus sedativele, idiotule?
Sedative? Dar nu facusem nimic! Eram cuminte. Îmi dădeam silinţa să nu scot vreun cuvânt.
Q:-La naiba, Wells! Verifică torpedoul!
Am început să-mi mișc mâinile când Wells a deschis torpedoul.
Poate slăbeam legătura.
Fibrele aspre îmi frecau încheieturile la nesfârșit. Nu eram în stare de nimic. Corpul meu era amorțit.Nu voiam să plec, nu voiam să mă aflu în mașina aia, nu voiam ca Ethan să mă uite. Trebuia să scap cumva, dar îngheţasem.
W:-Nu e nimic aici! Le-ai pierdut, idiotule!
Am auzit o bușitură, apoi un claxon urmat de o înjurătură înfundată.
Q:-Nu le-am pierdut! Nu e vina mea că nu le cauți. Ce crezi, Wells? Crezi că o să deschizi torpedoul, și sedativele o să sară pe tine?
Tu le cauți, nu invers! În plus, ăsta e scopul căutatului... Să cauți!
W:-Bine, inteligentule, caută tu atunci!
Am putut să văd cum Quentin l-a privit pe Wells o clipă. Pariez că era furios. Cred că, dacă privirile ar putea ucide, Wells nu ar mai respira acum. Dar încă o face.
Și Quentin o face. Și, o fac și eu. Cu greu, dar o fac.
Quentin păstrează o mâna pe volan, cu cealaltă scotocind prin torpedou.
Wells se întorsese spre mine, având același zâmbet dezgustător.
Wells e un tip masiv, dar chiar și așa, nu mi-a fost greu să văd în spatele lui. L-am zărit imediat pe Quentin, aplecat acum, cu capul în fața torpedoului. Nu se mai concentra deloc la drum. Nici el nici Wells.
Am preferat să mă uit în față, pe geam, chiar dacă soarele îmi bătea în ochi.
Wells a început să râdă, dar s-a orpit în scurt timp, când mașina își pierduse controlul. Probabil era speriat. S-a întors spre Quentin, care nu era atent la drum, și l-a apucat de gulerul tricoului, ridicându-l.
W:-Ce dracu faci, idiotule?
Au început să se audă claxoane. Mașina mergea haotic iar Quentin era confuz.
M-am oprit iar cu ochii pe geam, când cei doi au ţipat l-a unison. Am fost loviţi de o altă mașină, dar încă ne mișcam. În scurt timp am înțeles. Ne răsturnasem cu mașina într-un câmp, și ne învartisem o dată, de două ori, apoi de trei. Am fost ţinută în loc de două centuri de siguranță, care fuseseră probabil puse de Quentin.
Mă lovisem l-a cap, și simțeam cum sângele îmi șiroia pe obraz.
Quentin și Wells făcuseră liniște. În sfârșit era liniște.
