Aveam în plan să conduc cât mai mult. Eram convins că o să reușesc, dar după ce s-a înserat, după câteva ore, au început să mi se închidă ochii. Simțeam rapid cum mașina se mișcă haotic și tresăream apucând repede volanul.
După ceva timp am decis să trag pe dreapta. Trebuia să ajung întreg la Hope. Era momentul să mă opresc.
Mi-am scos telefonul din buzunar și am început să caut un hotel prin apropiere. Aș fi dormit în mașină dar marfa și bagajele mele ocupau tot locul.
Decisesem să i-au mai multe lucruri din California. Printre ele se afla o poză cu mama. Era ciudat să mă uit la ea. Era ciudat să mă gândesc la ea. Nu știam exact de ce o făceam.
Știu că tata a obligat-o să mă păstreze. Să ducă sarcina până la capăt cu promisiunea că el v-a luat copilul. Totuși, ea nu mă cautase niciodată. Nu se interesase de mine niciodată. Nu pot să mint. O urăsc. Dar totuși pe mine mă interesează. Trăiește? E căsătorită? Are copii? Știe măcar cum mă cheamă sau cum arăt?
Am hotărât rapid să nu mă mai gândesc la porcării. Mintea mea obosită trepida în toate locurile în momentul ăsta. Era un haos total.
Mi-am închis telefonul și am început să conduc iar. Cel mai apropiat hotel era la zece minute de locul în care mă oprisem.
După ce m-am străduit să rămân treaz, am parcat mașina lângă intrarea hotelului. M-am întins până pe bancheta din spate și am luat o pătură. Am coborât și am deschis portbagajul, apoi am acoperit marfa și am închis mașina.
Am intrat în hotel sperând să găsesc o cameră liberă, deși aveam toate șansele având în vedere locul în care ne aflam.
La recepție am zărit un cap roșcat. Era o fată aproape adormita, cred că de-o vârstă cu micuța mea Hope.
Am mers încrezător spre ea și i-am cerut o cameră. Roșcata nu a stat pe gânduri. S-a întors spre raftul din spatele ei și a înșfăcat o cheie ruginită, apoi s-a întors spre mine și mi-a înmânat-o.
Hotelul avea un singur etaj așa că nu mi-a fost greu să gasesc camera. Camera 29. Arată suficient de bine pentru o seară. Aveam un geam suficient de mare prin care puteam să-mi veghez puiul și un pat care părea confortabil.
Mi-am dat geaca jos și m-am trântit în pat. M-am ridicat iar și am luat o ţigară. Nu mai fumasem de la prima și ultima mea oprire care fusese prin Colorado, în urmă cu vreo cinci ore.
Știam că străbătusem o distanță considerabilă,dar mi-aș fi dorit să fac mai mult. Știam că Hope nu ar vrea să mă rănesc sau să mă epuizez degeaba. Eu aveam un scop bine definit. Trebuia să-mi protejez îngerul și să am grijă de matahalele lui Ortega.
Eram nervos și stresat în același timp.
Nu reușam să mă calmez.
În ciuda oboseli mele mi-aș fi dorit să merg într-un club. Mi-ar fi plăcut să mă întorc pentru o seară la viața de noapte din Los Angeles, unde avem băutură la discreție și unde fetele roiau în jurul meu, pregătite să-mi ofere orice.
Dar nu mai puteam avea nopțile alea din nou. Ar fi însemnat să renunț la singura persoană care mă făcea fericit. Micile noastre escapade, saruturile, atingerile, chiar și momentele în care se străduia să-mi explice ce nu reușam să înțeleg în timpul orelor. Toate astea mă făceau fericit și nu aveam de gând să dau cu piciorul.
Am stins tigara și mi-am dat tricoul jos. Mi-ar fi prins bine un duș și un pansament nou pentru rana mea. Eram prea obosit pentru duș, iar bandaje nu avem.
Hotărâsem să cumpăr bandaje din primul oraș în care urma să intru, și poate și ceva de mâncare.
M-am băgat în pat și mi-am închis ochii. Îmi doream să mă trezesc mai repede.
***
Dis de dimineață am predat cheia camerei. Cum nu era nimeni la recepție, am lăsat cheia și bani pe tejghea.
M-am urcat în mașină și am pornit la drum.
Era deosebit de cald în dimineața asta. Soarele se vedea răsărind în zare iar norii abia se formau pe cerul colorat.
Dacă reușam să conduc la fel ca ieri era perfect.
Timpul pierdut pe drum era crucial. Se putea întâmpla ceva chiar în aceste momente. Gândul ăsta îmi dăduse fiori pe șira spinării.
Am avut numeroase gânduri ieri, pe drum. Mă întrebam ce aș face dacă Hope ar dispărea. Dacă tipii ăia iar lua viața, cum aș reacționa?
Gândindu-mă că scopul pentru care am venit la New York a fost tocmai asta, să-i i-au viața, mă făcea să mă cutremur.
Eram un idiot, frustrat cu rani încă deschise care cautau alinare. Și am găsit-o, dar nu în ce credeam eu c-o voi găsi.
În același timp mă gândeam la tata. Nu știu de ce, dar o făceam.
Făcuse lucruri greșite, și am înțeles asta doar când am început să simt ceva pentru Hope.
Oare regreta ce făcuse? Regreta că o răpise pe mama ei?
Ar fi fost mândru de mine?
Asta era o întrebare care mă bântuia de ceva timp. Am plecat de acasă hotărât să omor, mi-am schimbat numele și m-am dus la liceu. Că să nu mai menționez că am transformat-o pe Hope într-o mică rebelă.
Poate nu ar fi fost mândru de mine. Poate mi-ar fi dat o mamă de bătaie și poate asta mi-ar fi băgat mințile în cap din timp.
Chiar și așa m-aș fi bucurat. La urma urmei, îl puteam vedea pe tata.
