Hope trecuse testul cu brio. Asta o făcuse să radieze de fericire pe parcursul zilei.
După ore am dus-o acasă. Fratele ei nu a venit cu noi. Mergea la o petrecere cu niște prieteni. Cat timp nu intra în belele totul era bine.
Voiam să ies cu Hope într-un loc drăguț. O cafenea din Brooklyn.
În același timp voiam să-mi razolv problemele, deci am renunțat la întâlnire. În plus părinții ei nu se pronunţaseră asupra relației noastre, așa că hotărâsem s-o las mai moale cu escapadele, pentru o scurtă perioadă de timp.
Am oprit mașina pe alea din fada casei ei. S-a întors spre mine râzând. Făcuse asta toată ziua, iar eu nu mă puteam opri din a o privii.Am sărutat-o pe creștetul capului ,apoi am lăsat-o să plece.
După asta am urcat sus în grabă. Eram pregătit să întâmpin o tornadă de nervi.
Am descuiat ușa și am intrat ușor, speriat. Nu știam la ce să mă aștept.
A:-La naiba, copile! Nu pot să cred că mai închis în casă toată ziua, Ethan!
E:-Am făcut-o pentru binele tău, zic încercând să mă apăr.
Era exact unde îl lăsasem, pe canapea. Desigur, era roșu la față și gesticula enorm, asta era o diferență.
A:-Pentru binele meu? întreabă râzând ironic.
Sunt mort de foame băiete. Nu e nimic în casa asta.
E:-Să fim serioși, unchiule, amândoi știm că te-ai fi trezit și ai fi dat iama în băutură.
Remarca mea l-a făcut să tacă. Nici măcar nu se mai uita la mine.
E:-Vreau doar să stăm de vorbă, după o să te scot la o masă, promit.
Se luminase puțin la față. Nu era din cauza ofertei mele cu cina, ci din cauză că avea ocazia să poarte o conversație cu mine.
A:-Să stăm de vorbă? avea o grimasă greu de explicat. Ce vrei să ști, Ethan?
E:-De ce încerci să intri în comă alcoolică zilnic, ăsta ar fi un început.
Eram impasibil. Aveam o mutră serioasă, bine fixată pe față.
A:-Sunt disperat, copile. De când ai plecat am început să mă scufund în datorii.
Străbătusem camera până într-un colț, unde era un fotoliu. M-am așezat apoi i-am făcut semn să continue.
A:-Echipa ta a refuzat să mai muncească fără un lider. Am rămasă cu tone de droguri și sute de cutii pline cu arme, toate rezervate de cumpărători.
Din păcate îmi lipseau creierii, Ethan.
Își lăsase greutatea pe spătarul canapelei. A răsuflat zgomotos apoi a tușit de câteva ori.
A:-Dacă nu își primesc marfa își vor banii înapoi, iar eu nu am de unde să-i scot. De aici încep amenințările. Nu am mai avut bani de salarii, așa că toți oamenii au renunțat.
Mi-am scos angajații din sărite, puștiule. I-am enervat atât de tare încât au incendiat toată iarba, iar armele n-au mai fost de găsit.
Lăsasem un haos în spatele meu. Dar nu asta făceam mereu?
Într-un fel, da, doar că de data asta era diferit.
A:-Am venit aici ca să mă asigur că nu o să faci o prostie, în legătură cu Hope, copile.
A fost întrerupt iarăși de o tuse seacă.
A:-Și eu am vrut s-o ucid, băiete. Avea doar câteva luni, iar tu nici nu erai născut. Am răpit-o , pe ea și pe unchiul ei. Am vrut s-o împușc, recunosc. Dar era atât de mică și ochișorii ăia....... Nu am putut să-i fac rău.
Nici eu nu am putut să-i fac rău. Am sfârșit cu dorința de a o proteja. Avea ceva special ce-ți îngheța sângele în vene, și o iubeam și mai mult pentru asta.
A:-Am rămas pentru că sunteți în pericol, amândoi.
Îl priveam indignat. Ce legătură avea ea cu toate astea?
A:-Știu că pare o prostie, dar pentru ei nu e chiar așa. Tu ești tot ce mai am, Ethan. Dacă ți s-ar întâmpla ceva.... Nu mi-aș iertat-o niciodată.
Faptul că avea lacrimi în ochi mă impresiona. Adam a fost mereu un bărbat puternic, dur, dese ori nervos. Să-l văd plângând era dificil.
E:-Ce legătură are Hope cu asta?
A:-Hope e tot ce ai tu. Dacă mi s-ar întâmpla ceva mie, ai rămâne cu ea. Ei știu cât de importantă e ea pentru tine.
Speram că ei mai și știau că nu ar trebuii să-i atingă nici un fir de păr din cap. Aveam să-i omor cu mâinile goale dacă Hope păţea ceva.
E:-Mai putem să reparăm ceva din toată asta?
S-a ridicat brusc de pe canapea și a început să se plimbe prin cameră. S-a oprit apoi în fața mea și a oftat.
A:-Nu știu ce să zic. Ar trebuii să mă întorc în California, și îmi pare rău să-ţi spun, dar nu te las singur aici. Nu ești în siguranță.
Urma să zic o prostie, dar nu aveam de ales . Cred că era singurul mod prin care puteam să ajut.
E:-În regulă, atunci vin cu tine.
Era fericit, puteam citii asta pe fața lui. Mai vedeam și o urmă de regret, dar nu-i acordam mare importanță.
E:-Doar pentru o săptămână, spun repede, cât să nu-i fac speranțe prea mari. Nu aveam de gând să-mi abandonez iubita.
A:-Cum rămâne cu Hope?
E:-O să vorbesc cu ea după ce ne întoarcem din oraș. Având în vedere că plecăm, presupun că pericolul o să se țină după noi. Ar trebuii să fie ferită de probleme.
Părea mai liniștit. Trebuia să pun totul pe picioare într-o săptămână. Aveam mult de muncă, dar nu mă interesa. Voiam să termin cât mai repede ca să mă pot întoarce cât mai repede. Era simplu.
E:-Du-te să te schimbi. Te scot la masă după venim să căutăm bilete de avion. Ar dura prea mult să mergem cu mașina.
A dat aprobator din cap apoi a dispărut în cameră de oaspeți.
Acum un singur gând îmi dădea târcoale. Cum aveam să-i spun că urma să plec?
