Hope condusese ceva timp către un loc în care mai fusese cu Ethan. Un bar.Nu se credea potrivită pentru locul ăla, cel puțin asta a crezut pentru prima dată când fusese acolo, dar Ethan a făcut-o să se acomodeze.
Era un local mic, întunecat îmbâcsit de fum de ţigară, parfumat cu diferite sortimente de alcool. Avea doar câteva geamuri mici, care păreau crăpate, în realitate însă fiind doar acoperite de praf.
Dintr-un oarecare motiv Ethan adora locul ăla.
A parcat mașina la întâmplare. Voia să bea câteva pahare, deși acum câteva luni nu ar fi făcut asta. Realizase că nu avea bani, și chiar dacă îl cunoaște deja ne barman, acesta nu ar fi servit-o pe gratis.
A început să scormonească prin torpedoul mașinii până a găsit vreo 20 de dolari. A luat banii și a intrat în bar.
S-a așezat pe unul dintre scaunele înalte, și a aștepta ca Andy să o observe.
Au schimbat câteva cuvinte.,, Unde e Ethan? " întrebase el.,, Într-o scurtă vizită în California " îi spusese ea. A servit-o cu câteva pahare, mai multe decât ar fi putut ea consuma de doar 20 de dolari. Era amețită, dar încă se ţinea bine pe picioare. A lăsat banii pe tejghea și a ieșit afară, în aerul înghețat. Purta un tricou și o pereche de blugi. Tremura, poate și din cauza alcoolului. A pornit motorul mașinii de cum a urcat în ea, apoi după câteva minute a început să conducă către un lan de lavandă din apropiere, pe care-l descoperiseră în urmă cu câteva săptămâni. Era o cărare care ducea spre un cerc gol, undeva în cetru, unde se regăsea un arbore imens, cu trunchiul gros, uscat de vreme.
Conducea haotic, căci ochii îi jucau feste, dar cu toate astea nu s-a oprit. Știa că putea provoca un accident, dar în momentul de față nu îi mai pasa. Era liberă, ca o pasărea care scăpase din colivia în care fusese captivă o bună bucată de vreme. Era un sentiment unic, la fel de unic precum sentimentul pe care care-l avea în compania lui Ethan.
A oprit mașina în locul lor obișnuit și s-a mutat pe bancheta din spate, unde s-a întins ulterior. Stătea cu capul pe o geaca de-a lui, care fusese uitată acolo și se uita pe geam, nu că ar fi avut multe de văzut.
Își scoase telefonul din buzunarul pantalonilor. Avea mesaje de la mama ei apeluri de la fratele și tatăl ei și un mesaj de la el.
Ethan.
,,Am ajuns acum câteva minute, sper că nu-mi duci dorul prea mult. "
Lipsa lui era sfâșietoare. Ethan devenise ceva obișnuit, ce parcă mereu fusese în viața ei. Acum că plecase răpise și o bucățică din ea, fără care era incompletă. Era defectă. Părea un puzzle neterminat, care mai avea nevoie doar de o singură piesă, care parcă se pierduse din adins.
,, Uitasem că ai plecat, White."
Poate dacă glumea îi dădea impresia că e în regulă. Nu voia să-l distragă. Știa că plecase cu treabă, și își dorea din tot sufletul s-o termine cât mai curând.
***
Zâmbea citind mesajul ei. Zâmbea gândindu-se la ea, la ochii ei ciocolatii, la părul ei șaten cu care se juca adesea. Simțea lipsa parfumului ei dulce, vanilat, care umplea fiecare canera în care intra, simțea lipsa fiecărui lucru care avea o legătură cu ea.
Era îndrăgostit, și începuse să se împace cu ideea. Își dorea s-o țină aprope, își dorea să-i vadă chipul dimineața, părul împânzit pe pieptul lui, trupul acoperit de așternuturi. Voia mai multe decât ar fi meritat, dar avea dreptul la dorință.
Simțea că-i aparține lui Hope întru totul, chiar dacă nu se întâmplase mare lucru între ei. Era sigur că era în stare de multe pentru ea.
,,Amuzant, Hope. Sunt sigur că peste o zi, poate peste două îmi vei cere să mă întorc. "
Avea de gând să-i joace jocul. Era amuzat, și se simțea ceva mai bine.
Era extenuat. De cum ajunseseră se apucaseră de treabă.
Ethan a fost nevoit să ia legătura cu foștii angajați, să-i convingă să revină la muncă, chiar dacă nu aveau cu ce să muncească. Câțiva au acceptat, câțiva nici n-au răspuns la telefon, dar măcar aveau pe cine să se bazeze.
Și-ar fi dorit să-i povestească asta lui Hope, dar ar fi fost prea complicat. Nu voia s-o sperie sau s-o îndepărteze de el în vreun fel.
,, Nu fi așa de sigur. "
Își imagina cum zâmbește în timp ce îi răspunde la mesaje.
,,În regulă, nu-mi fac speranțe. "
Și-a pus telefonul de-o parte și a deschis laptopul.
Aveau nevoie de marfă. Sau, cel puțin, un înlocuitor. Iarbă sintetică. Arată la fel, prin comparație cu cea naturală, avantajul : e cu mult mai ieftină.
Mai lipsea doar un vânzător, suficeinet de disperat să scape de ea.
Aranjase o întrunire cu echipa de care făcuse rost. Mâine la prima oră, în sufrageria lui Adam.
Erau multe de pus la punct. Mașinile trebuiau tunate cu motoare mai puternice, marfa trebuia achiziționată, mai avea favoruri de îndeplinit , caziere de curățat, oameni de scos de la răcoare. Nimeni nu venea la muncă degeaba. Oamenii lor se duseseră la fund, deci aveau nevoie de cineva care să-i aducă înapoi la mal.
După ceva timp hotărâse că e timpul să se culce, măcar pentru câteva ore.
Adam era în camera lui. Drumul îl obosise, în plus fără alcool după atât timp era cam prost dispus. Totul atârna pe umerii lui Ethan. Un puști care nici nu trebuia implicat în afacerea familiei. Nu asta ar fi vrut Chris pentru el.
Dar prin venele lui curgea sangele unui Hell, iar mandria era o parte esențială din caracterul lui. Nu avea să renunțe la ilegalitățile astea prea curând. Nu dacă nu aveau să-i rănească dragostea.
***
,,În regulă, nu-mi fac speranțe. "
Astea fuseseră ultimele cuvinte pe care le văzuse Hope.
Adormise pe nesimțite la scurt timp după asta.
Se trezise datorită soarelui, care-și făcea drum printre crengile dese, drept pe fața ei.
Avea gâtul uscat, o migrenă și era înghețată de frig.
Telefonul ei era sub unul dintre scaunele din față.
Era Miercuri dimineață, ora 11. La naiba, întârziase la primele trei ore. Daca ar fi plecat acum nu ar fi ajuns la timp nici pentru ultima oră, deci care era rostul?
Nu avea de ce să se grăbească. Nu avea la cine să se întoarcă, în orice caz.
Voia doar să se asigure că mama ei nu suferise o cădere nervoasă, sau că fratele ei nu era foarte îngrijorat.
A reușit să întorcă mașină din câteva manevre, și cu succesc s-o scoată din lan. A intrat pe autostradă și a început să se orienteze cu ajutorul indicatorelor. Nici nu-și mai aducea aminte cum ajunsese acolo. Nu tot drumul cel puțin.
A oprit pe alea din față garajului. S-a acoperit cu geaca lui Ethan, chiar dacă era mototolită și s-a dat cu parfimul lui care zăcea pe fundul cotierei acoperit de brichete și diferite ambalaje. Spera să mai mascheze din mirosul de băutură.
Acum trebuia să se gândească la un discurs suficient de deștept pentru a face față tatalui ei , dar durerea de cap nu o lasă să gândească limpede, așa că nu a avut în cotro. A intrat înapoi în colivia ei, în cușca din sticlă din care urma să evadeze în repetate rânduri.
