Spusesem un lucru pe care nu-l credeam posibil. Faptul că îi spusesem asta lui făcea să se simtă și mai ireal.
La parter se purtau discuții aprinse în legătură cu Ethan. Eram prea fericită ca să le mai bag în seamă, așa că am urcat în camera mea și m-am pregătit de culcare.
Mâine urma să susțin testul pe care l-am picat în primă fază. Directorul mă considera o elevă bună, așa că mi-a mai acordat o șansă, pentru care eram recunoscătoare.
Am trecut peste câteva capitole ale materiei, fugitiv, apoi am decis că e timpul să mă odihnesc.
Ethan s-a trezit, purtând același zâmbet pe buze. Era captiv într-o stare euforică, care părea să nu mai dispară.
S-a schimbat în fugă, și-a luat rucsacul și a ieșit val vârtej din cameră. Ar fi mâncat ceva în dimineața aia. Poate unchiului lui se trezise mai devreme, poate pregătise ceva.
Apetitul lui scăzuse considerabil în momentul în care a pus piciorul în sufragerie. Adam sforăia, destul de zgomotos, dormind cu doar jumătate de corp pe canapea. Mirosul de alcool era puternic. Mai multe sticle erau răsturnate pe covorul alb,care ajunsese o mare de pete de diferite culori.
În ritmul ăsta avea să intre în comă alcoolică, gandi Ethan.
Evitase de prea multe ori să poarte o discuție cu el. În mare parte pentru că s-ar fi ajuns la o certă însoțită de câteva cuvinte grele care aveau să distrugă și mai mult relația dintre ei.
Văzându-l în stare aia îl ucidea pur și simplu. Zâmbetul și starea euforică se transformaseră rapid într-o mutră șocată și vinovăție.
Adam era familia lui. Aveau același sânge prin vene. Nu putea permite să pățească ceva.
A început să adune sticlele goale, dar și pe cele pline. A pus totul într-un sac, apoi a făcut covorul sul. A ieșit din apartament și a încuiat ușa. Poate asta era singura soluție să-l găsească treaz la întoarcere.
Aruncase tot ce adusese de sus.
Acum era în mașină, așteptând dupa Jay și Hope. Trebuia să se detașeze de problemele personale, cel puțin pentru câteva ore.
Portiera din față se deschide simultan cu cea din spate. Jay urcă în spate, Hope lângă el.
J:-Neața, frate!
E:-Neața, puștiule!
Încep să conduc. Părea o dimineață frumoasă, fără prea mult trafic. Nu trebuia să mă grăbesc, și sincer mă simțeam mai liniștit.
Hope, pe de altă parte, părea gată să explodeze. Era palidă și ,deși mâinile îi tremurau, începuse să se joace cu degetele că un copil mic.
E:-Te apasă ceva, iubito?
Zisesem asta prea devreme? Oare trebuia să discutăm despre asta? Despre noi?
Nu am nici cea mai mică idee.
Cert e că Hope mă privește zâmbind. Sunt atent la drum, dar o privesc cu coada ochiului pentru că pur și și simplu nu mă pot abține.
H:-Trebuie să dau examenul iar. Am emoții, atâta tot.
Îmi amintisem de examen. L-am picat împreună, dar ea a avut noroc. Eram fericit că are șansa să-l mai dea încă o dată. Poate avea însfârșit să-și mulțumească tatăl.
E:-Deci, m-am descurcat bine aseară? decid să schimb subiectul. Poate o ajuta să-și mai revină puțin.
J:-Ai fost grozav. Mama te adoră.
Hope să întoarce încruntată către fratele ei.
H:-De unde ști? Aseară am urcat împreună sus și i-am lăsat discutând.
Jay oftează iritat. Puștiul ăla trebuie să aibă mereu dreptate. E un copil inteligent, problematic, dar inteligent.
J:-Te rog! I-a adus flori, a răspuns la tot interogatoriul tatei și după a plecat cu capul sus. A convins-o!
Speram să fi fost așa.
Cu un ultim viraj intru în parcarea școlii. Mă îndrept spre locul meu obișnuit, sub salcie, și opresc motorul mașinii.
H:-Ne vedem mai târziu, băieți. Trebuie să merg în biroul domnului Baker ca să dau testul.
După asta Hope iese din mașină și începe să alerge. Nu întârziasem, dar probabil voia să mai câștige timp. Aveam încredere în ea. Eram sigur că o să ia o notă bună.
Am intrat împreună cu Jay în liceu și am luat-o pe drumuri diferite. Urma să stau singur la prima oră, și nu prea îmi surâdea ideea.
Mi-am împins ghiozdanul sub bancă și m-am așezat pe scaun.
O majoretă se oprește în dreptul meu. Parcă Alexa? Nu-mi amintesc prea bine.
Își pune bampoanele, sau ce-or fi alea pe masă, și se apleacă spre mine. Își flutură genele de câteva ori și îmi zâmbește.
A:-Bună, Ethan!
Vocea ei pițigăiată îmi zgârie timpanele. A înghițit cumva o jucărie pentru câini? Cu siguranță de asta îmi aduce aminte.
E:-Hei.... răspund lipsit de chef.
Poate o făceam să plece. Cu siguranță nu e oarbă, deci vede că n-am chef de vorbă.
A:-Am auzit că prietena ta nu vine la prima oră.
E:-Hope? întreb deranjat.
A:-Mă rog. Ce-ai zice să stau eu în locul ei.
Voiam să par, cel puțin, politicos. Nu eram tocmai un bădăran și, în plus, nu voiam să fac o scenă. Trebuia să-i răspund deștept, dar totuși pe înțelesul ei. Era o misiune imposibilă.
Z:-Locul ăsta e ocupat, Alexa. Fă pași.
Era prima oară când mă bucuram să-l văd pe Zach.
Blonda își ia chestiile de pe masa mea și pleacă fierbând de nervi.
Lângă mine se așază Zach.
E:-Merci, zic mai mult pentru mine.
Pare că nu m-a auzit.
Nu apuc să-i mai spun ceva căci profesoara intră în clasă. Începe să predea la scurt timp,iar Zach pare foarte atent la subiect.
Cu siguranță nu m-a ajutat din plăcere. Cred că se aseamănă cu unchiul lui, și nu prea mă agreează. Chiar și așa, pentru că m-a scăpat de jucăria pentru căţei, îi rămâneam dator.
