Aimee: Soldați În Războiul Iubirii

Capitolul 11

   Încerc din răsputeri să mă concentrez pe conversația ce se  derulează acum între noi, însă gândul și ochii mei îmi fug la străinul din colțul întunecat.

   Mâinile îmi tremură, și nici măcar băutura tare din pahar nu mă liniștește.

   — Aimee, ești bine? întreabă Clarissa. Ești palidă.
   — Sunt bine, Clarie. Dar tu? Ziceai  că va fi și Dean aici.
    — Așa ar fi trebuit, nu lipsește niciodată de la ieșirile grupului.
    — Nu crezi că ar trebui să îl suni?
    — Nici vorbă. Probabil e doar un fel de a căuta atenție și a mă face pe mine să mă simt vinovată. E o relație toxică, Aimee. La început a fost frumos, dar în ultimii doi ani..
    — Ultimii doi ani? Wow, dar de cât timp sunteți împreună.
    — De când aveam 16 ani și jumătate. Ne-am cunoscut la liceu și am rămas unul lângă altul.
    — Ce frumooos, spun eu cu ochii aproape în lacrimi de emoții. Credeam că relațiile durează atâta doar în filme.
     — Odată ce găsești persoana potrivită, nu mai poți trăi fără dragoste.

    Privirea și gândul îmi erau atât de implicate în discuția cu Clarissa încât nici nu am observat că dialogul nostru a atras atenția tuturor celor din jur.

    — Iubirea e o prostie, trăiești mai liniștit fără ea.

    Sunetul vocii sale cauza în mine cutremure infinite și urechile mele parcă dansau de fericire. Un sentiment ciudat mă încerca..ca sentimentul acela ciudat de dor, când îți vine să strângi în brațe cu atâta putere o persoană, încât îți e teamă să nu îl lași fără aer.

    În sfârșit străinul a catadicsit să se amestece printre noi, muritorii de rând, printre fraierii ce tânjesc după iubire și afecțiune, printre fata al cărui univers tocmai l-a dărâmat.

    Încerc să par impasibilă și recunosc că vreau să îl provoc doar pentru a continua să se implice.

    — Riley parcă ziceai că te cheamă, nu? Uite cum stă treaba, Riley, spun eu accentuând pronunția numelui lui și un zâmbet malițios, dar calm și dulce îi apare pe față. Oricât ai încerca, când e dragoste adevărată nu te poți ascunde, nu poți fugi. Într-o zi te vei îndrăgosti fără drept de replică și atunci vei înțelege.

    Surâsul îi dispare de pe față.

    — Eu nu mă voi mai îndrăgosti niciodată, spune el.

    Privirile celorlalți se îndreptă în toate părțile, mai puțin spre noi.  De parcă ar evita să ne privească, de parcă ar știi mai multe.

    — Ia exemplu lui Heathcliff, personajul principal al cărții din mâna ta. A crezut că poate trăi fără iubire și fără Caty... și unde l-a dus asta?!?!

    Îmi aruncă o privire pătrunzătoare și încearcă să simuleze un zâmbet cu care să ascundă durerea din ochii lui.

   Își întoarce iar privirea către carte și discuția a luat sfârșit ca și cum nu ar fi început niciodată, ca și cum nu aș simți golul acesta în gât și în suflet.

    E fascinant cum sunt momente critice în viață care îți schimbă la 180 grade cursul vieții, definitiv și irevocabil. Care dacă nu ar fi existat, nu te-ar fi adus acolo unde ești.

    Momente cheie în viață.

    În nenumărate rânduri m-am gândit cum ar fi fost viața mea dacă măcar într-un moment lucrurile ar fi stat altfel. Dacă nu m-aș fi născut cu micuța mea inimă plăpândă, sau dacă măcar starea mea nu s-ar fi agravat și aș fi rămas pe viață dependentă de pumnul de pastile.