Aimee: Soldați În Războiul Iubirii

Capitolul 17

    Duminică seara am urcat micul bagaj în autobuz și am plecat spre campusul universității.

    Restul week-end-ului l-am petrecut cu părinții mei pe timpul zilei și nopțile în mașină cu Riley.

    Ziua mea începea cu mesajele cu el și se termina cu mesajele de noapte bună dintre noi. Nu a mai fost nimic special între noi, însă. Niciun pupic, nicio atingere. Însă doar timpul petrecut vorbind sau în tăcere alături de el era pentru mine neprețios.

    Pun mâna pe telefon și îi scriu un mesaj pentru că astăzi a fost prima zi când nu am vorbit deloc cu el.

    A: Ce faci, cel mai fraier?

     Răspunsul însă nu vrea să apară pe tot parcursul drumului.

     Ajung în campus și sunt uimită de cât de liniște e. Clarissa nu pare a fi acasă, sau încă nu s-a trezit.

    Bag repede la spălat și mă așez pe canapeaua din sufragerie cu o carte în mână. Nu durează mult că ușa camerei Clarissei se deschide și ea iese cu părul ciufulit și o față adormită. Îmi face semn cu mâna să aștept și își pune o ceașcă de cafea din cea pe care am pregătit-o acum puțin timp..

    Se așează lângă mine și soarbe cu poftă din cana de cafea.

    — Aimee, care-i faza cu tine și Riley?
    — Faza? La ce te referi? întreb eu luată prin surprindere de întrebarea ei.
    — Vineri m-a întrebat de tine, și cu ceva timp înainte l-am prins în agenda telefonului meu. Abia mai târziu am făcut eu legătura că el căuta numărul tău.
    — Clarie, nu știu ce să-ți zic. Am tot ieșit serile astea, dar nu pot spune că e ceva între noi.
    — Cum adică ați ieșit? Tu nu ai fost acasă? întreabă el vizibil încurcată de afirmația mea.
    — A venit acolo.
    — Pe fiecare seară??
    — Păi..cam da.

    Pe fața ei se citește uimirea și parcă și-a pierdut glasul.

    — Aimee, uite. Vărul meu nu e un băiat rău, dar a trecut prin o chestie urâtă așa că e puțin mai dificil. Îți spun asta pentru că nu aș vrea să fii rănită.
    — Stai puțin..Riley e vărul tău?
    — Da, spune ea râzând. Cred că am uitat să specific până acum.
    — Clarie, ce vrei să spui prin chestie urâtă?
    — Nu e treaba mea să îți povestesc. Dacă va fi momentul, o va face el.. Acum povestește-mi toată faza cu voi, fără să omiți nimic. Promit că nu va știi nimic.

    Și așa mă destăinui și ei cu tot. Am încredere în ea că ce vom vorbi acum va rămâne între noi, și sincer am nevoie de cineva care îl cunoaște să mă poată ajuta să-l înțeleg.

    — Nu știu, Clarie, ce să mai cred. E când cald, când rece.
    — Eu nici atât. Nu l-am mai văzut pe vărul meu să se apropie atât de mult de o fată de când cu..mă rog. Și faptul că a venit la tine seară de seară eu cred că înseamnă ceva, spune ea zâmbind.
    — Chestia e că azi nu mi-a răspuns deloc la mesaj.
    — Și nici nu o va face. Duminica nu poți da de el decât seara, spune ea derutându-mă și mai mult.
    — De ce nu?
    — Asta e altă chestie pe care trebuie să ți-o spună el. Eu doar ți-am spus ca să nu te neliniștești.

    Convorbirea noastră e întreruptă de un mesaj pe telefonul meu. Privim amândouă cu curiozitate pe ecranul telefonului și nu-mi pot stăpâni un sentiment de dezamăgire când văd numele Robb.

    Mi-ai promis un prânz, sau ceva împreună.

    — Ăsta ce vrea? întreabă Clarissa.
    — Am promis că o să ies cu el la un suc sau să mâncăm ceva. Ca prieteni, specific eu când îi privesc expresia oarecum dezgustată.
    — Nu-mi place tipul, dar dacă ai promis..