Aimee: Soldați În Războiul Iubirii

Capitolul 21

     Întindem pătura pe iarba moale și ne așezăm pe ea. El pe spate, eu cu capul pe pieptul lui. De aici îi aud perfect bătăile inimii.

     Iși ridică capul și îmi sărută ușor creștetul capului, jucându-se în părul meu. Bătăile inimii i se accelerează incontestabil de parcă s-ar panica, sau ceva.

     Îmi ridic privirea către el și îl întreb îngrijorată.

     — S-a întâmplat ceva?

    Îmi pune capul înapoi pe pieptul lui, blocându-mi privirea și oftează adânc.

     — O să îți spun o poveste, Aimee. Și te rog să nu mă întrerupi pentru că și așa nu știu cum o să o duc la capăt. Povestea mea..continuă el.

     Inima îmi stă pe loc de parcă ar simți că urmează ceva dificil, iar eu doar încuvințez tăcută și înghit în sec.

     — Totul începe cu povestea unui tip îndrăgostit până peste cap de iubita lui, Alma. Relația lor a durat 3 ani și a fost una minunată, dar ca în orice relație existau și certuri. Într-o seară, în urmă cu puțin mai mult de un an, cei doi au plecat la ziua unui prieten. În jurul orei 23 au decis să meargă acasă, însă pe drum a izbucnit o ceartă dintr-un motiv atât de neînsemnat încât nici nu mi-l amintesc. Erau amândoi nervoși și țipau unul la altul.

     Inima mi se strânge și golul din piept abia mă lasă să respir. El ofteză din nou și continuă.

    — În una din intersecții, un bărbat beat a trecut pe roșu și a intrat din plin în mașina noastră, fix pe partea pe care era ea. Medicii nu i-au dat nicio șansă, însă eu am supraviețuit.

     Doamne, nu pot să cred așa ceva, inima mi se frânge și nu pot decât să încerc să îmi imaginez durerea prin care a trecut. Încerc să îmi stăpânesc lacrimile și îl ascult tăcută.

     — Timp de 2 zile nici nu au vrut să îmi spună ce s-a întâmplat cu ea, mi-au dat vestea abia după ce ea nu mai era. Nu am apucat să îmi iau rămas bun și ce doare cel mai tare e că ultimele noastre clipe împreună au fost certându-ne. Poate dacă nu eram nervos aș fi putut să evit accidentul, sau să o salvez cumva..

     Mă bufnește plânsul și mă ridic pentru a-i șterge lacrimile ce curf incontrolabil pe obrajii lui.

     — Nu ești cu nimic de vină tu, Riley. Ascultă-mă! Nu puteai face nimic.

     Îmi așează din nou capul pe pieptul său, ștergându-și lacrimile și făcându-mi semn să tac.

     — Am trecut prin toate stările posibile. Negare, furie, depresie. La naiba, nici la înmormântare nu am fost pentru că nu puteam accepta asta. Luni de zile m-am luptat cu depresia și cu gândul că mai bine eram eu în locul ei. Cu timpul, am reușit să ma mai calmez și am încercat să am o relație cu Jessica, însă nu am reușit să simt altceva decât că o trădez pe Alma. Mi-am jurat atunci că nu voi mai iubi pe nimeni niciodată...până te-am întâlnit pe tine.

    Am fost o fraieră. Nu am știu prin câte a trecut și cât de greu trebuie să îi fi fost. Încerc să mă pun în locul lui și numai gândul că s-ar putea întâmpla ceva cu el îmi face inima să se frângă în milioane de frânturi.

     — În perioada când eram nervos pe toți și pe toate, pe viață în sine, am căutat la pușcărie bărbatul care mi-a distrus viața. Voiam să văd dacă are vreo urmă de regret, voiam să îl fac să sufere. M-a primit neștiind cine sunt, dar imediat ce i-am dezvăluit identitatea mea, fața sa s-a schimbat și lacrimile au început să ii cadă. Mi-a spus cât regretă..
     Mi-a povestit că în seara aia nenorocită își pierduse locul de muncă și soția sa fugise de acasă, lăsându-l cu doi copii mici și multe datorii. Așa că se refugiase într-un bar și își băuse mințile și durerea. Se întorcea acasă la copii lui când a intrat în noi..nu a mai ajuns acolo.
     Ne distrusese nouă viețile, însă și-o distrusese și pe a lui și a copiilor săi. Nu am putut să îl condamn. Pur și simplu nu am putut.
      Am căutat familia lui și așa am dat de doamna Maria, soțul ei și cei doi copii. M-am pus în locul lui și poate și eu mi-aș fi pierdut controlul și aș fi intrat într-un bar. La naiba, de atâtea ori am condus băut fără să mă gândesc la consecințe..
     Am decis să am grijă de ei și să îi ajut cât pot eu de mult, așa că fiecare duminică mi-am petrecut-o cu ei. Sunt o familie minunată, curată, decentă și cu prea mult bun simț. A fost doar soarta prea cruntă cu ei..