Aimee: Soldați În Războiul Iubirii

Capitolul 12

     M-am trezit cu o migrenă îngrozitoare și lipsită de vlagă încât nu mă puteam nici ridica din pat.

   Nu știu dacă să pun migrena pe seama băuturii sau pe seama viselor care mi-au tot tulburat somnul.

    Se spune că visul e gândul de care n-ai scăpat, care ți se cuibărește în suflet și e numai al tău.

    Poate de asta l-am visat în parte pe Riley, iar în cealaltă parte am visat vocea care continuă să mă strigă.

     O bătaie în ușă îmi îndepărtează gândurile și fața Clarissei apare în pragul ușii.

    — Aimee, e deja târziu, nu mergi la cursuri? Ziceai că ai cursuri de dimineață, spune ea îngrijorată.
    — Cred că nu merg azi, spun eu din capul patului.
    — Te simți bine?
    — Da, doar că sunt obosită și nu cred că e capăt de lume dacă lipsesc o zi.
    — Asta clar, zice ea râzând. Eu plec că trebuie să ajung la primul curs.

     Și iese din cameră aruncându-mi pupici în aer.

    Mă cuibăresc în așternuturile moi și pun pe repeat melodia mea preferată. Ușor-ușor somnul pune stăpânire în întregime pe mine.

    Ceea ce începe ca un pui mic de somn se transformă în o repriză de 4 ore. Nu știu dacă datorită oboselii acumulate, dar am avut parte de un somn mai liniștit ca niciodată.

    Practic, nu am simțit nici musca.

    M-am trezit cu un sentiment de vinovăție. Voiam să profit de ziua asta și să fac puțină curățenie, însă nu găseam cheful necesar.

    În schimb, am tras repede pe mine o rochiță înflorată, mi-am pus o pereche de sandale după ce mi-am strâns părul într-un coc ciufulit și am pornit spre stația de autobuz.

     Simțeam nevoia să am parte de liniște și cel mai liniștit loc pe care îl puteam vizita, era lacul din mijlocul pădurii.

     Am trecut prin câmpul de flori, mi-am plimbat degetele temătoare pe inimioara scrijelită în scoarța copacului și când am ajuns la lac, mi-am dat sandalele jos și la fel ca prima dată, mi-am scăldat picioarele în apa curată a lacului.

    Mare mi-a fost mirarea când am văzut aceeași siluetă de băiat scăldându-se. Inima mea bătea la fel de tare ca atunci, dar de data asta nu am fugit.

    Am continuat să privesc, inhalând mirosul de iarbă verde și hrănindu-mă cu bucuria emanată de băiat.

     Parcă aici îi e locul.
     Parcă aici îmi era și mie locul, privindu-l.

     Se scufundă în lac și cu cât minutele trec, cu atât neliniștea mea crește. Dacă a pățit ceva?! Dacă nu mai iese?!

    Mă ridic în picioare pentru a avea o imagine mai bună a locului unde era, când o mână mă trage de picior și cad în lac.

     Dau din mâini și din picioare încercând să stau la suprafață și țip din toți rărunchii că nu știu să înot.

     — Nu vreau să mor aici, continui eu să țip.

     Două brațe ferme mă prind de mijloc și un fior mă trece începând din vârful capului, până la călcâie.

    Fața amuzată a lui Riley mă privește râzând.

     Sunt incapabilă să spun vreun cuvânt, dar îi dau o palmă cu toată puterea pe pieptul său gol.

    Realizez imediat cât de aproape sunt de el și simt cum obrajii îmi iau foc.