Aimee: Soldați În Războiul Iubirii

Capitolul 46

    Ziua următoare m-am trezit energică și pusă pe fapte mari.

    Am făcut un duș mai lung decât de obicei și mi-am permis să mă las răsfățată de aburii din încăpere și să mă bucur din plin de cafeaua mea la fereastra prin care pătrund jucăușe razele de soare.

     Mi-am luat timpul necesar să îmi aplic un machiaj care să îmi pună în evidență nuanța maro-aurie a ochilor și am optat pentru a-mi îndrepta părul cu placa abandonată prin unul dintre sertare.

     Am ales o pereche de jeanși negrii și una dintre cămășuțele mele preferat. După ce mi-am dat cu puțin mai mult parfum decât de obicei, am tras aer în piept punându-mi rucsacul la spate și am pornit spre universitate.

     Mare mi-a fost mirarea când pe hol, în fața camerei, trupul bine-cunoscut al lui Riley mă întâmpina.

     — Bună dimineața, spune el zâmbitor.

     Îi zâmbesc în aceeași manieră sinceră și încântată și mă apropii de el.

     — Bună dimineața. Ce e cu tine aici? Întreb eu, dorindu-mi să-i aflu motivele.

      Pentru că, o fracțiune de secundă mi-a trecut prin cap gândul că ceva s-a întâmplat, ca de fiecare dată, însă zâmbetul lui este prea calm și sincer pentru a întări acel sentiment.

     — Păi...am vaga senzație că la universitate nu vom avea parte de prea multă intimitate, așa că m-am gândit să mergem împreună acolo în fiecare dimineață.

    — Dar programele noastre încep la ore diferite și nici măcar nu e în drumul tău, spun eu sincer, deși încântarea din glasul meu trădează sentimentele ce mă încearcă.

    " Niciodată nu mi-am destăinuit iubirea prin viu grai, dar dacă privirile pot vorbi, atunci și cel mai idiot dintre idioți ar fi putut ghici că eram îndrăgostită de el până peste cap. "
— Unknown

      Pentru că eu vedeam în el, cu ochii închiși, ceea ce alți nu ar putea vedea niciodată, nici privindu-l.

     — Mă voi descurca eu. Plus că am vrut un nou început, nu? Să o luăm ușor.. Asta facem, spune el cu o privire ușor malițioasă. Dar nu te aștepta să dispar de tot.

     — Nici nu mi-aș dori așa ceva, îi răspund sincer.

     Îmi întinde brațul pe care i-l apuc plină de mândrie și cu zâmbetul bine închegat pe chip.

     Drumul a fost scurt și am discutat despre tot și despre nimic.  Conversații ușoare, fără nimic important în ele, dar plăcute și necesare sufletului.

     Pentru câteva momente lucrurile chiar păreau normale. Ca și cum nimic din trecut nu ar sta răzleț între noi.

     Următoarele 3 cursuri au fost parcă interminabile. Îmi doream să ajung cât mai repede la cantină...la Riley. Așa că atunci când profesorul de la ultimul curs a părăsit amfiteatrul, a fost ca o gură de aer proaspăt dintr-un mediu toxic.

     Când am pășit în cantină privirea mi-a fugit spre masa unde erau toți așezați, inclusiv Riley.

     M-am dus repede să îmi iau un sendviș și o doză de Pepsi și m-am îndreptat către ei. M-am așezat lângă Riley și, după ce i-am salutat pe toți, i-am așezat băiatului de lângă mine un pupic pe obraz.