C A P I T O L U L 49

2.1K 122 263
                                    


— Madena, pleci? mama mă întreba curioasă din bucătărie în timp ce scotea o plăcintă aburindă din cuptor. M-am oprit în fața mesei și am privit-o cum își mai găsea energia să gătească ceva pentru mine după o zi plină la muncă.

— Mhm, nu mi-a răspuns la mesaje, dar mi-a zis de ieri că s-ar putea să fie ocupat cu ceva treabă. Jane vrea neapărat să ieșim mâine seară în club și probabil vrea să petrecem toată ziua împreună, o informam pe mama în timp ce observam cum tăia atentă câteva felii de plăcintă fierbinte după care trecuse la a le împacheta într-un vas din porțelan. Probabil i le punea la pachet lui Valentino.

Era vineri seară, trecuseră deja două săptămâni în care am stat la distanță de orășelul meu natal, însă era deja al doilea weekend în care mă întorceam acasă. Totul părea să fi rămas neschimbat, vorbeam non-stop cu Valentino la telefon și aveam un grup pe whatsapp pe care plănuisem o ieșire în club pentru mâine seară.

Nu era ușor. Mă simțeam singură în cea mai mare parte a timpului deoarece nu reușisem să mă împrietenesc cu colegii mei de muncă, însă asta era o trăsătură de-a mea. Nu puteam lega foarte ușor relații cu oamenii din jurul meu, poate trebuia să îmi mai acord ceva timp și aveam să pun la punct și acest ultim detaliu.

— Nu m-a vizitat în ultimele zile, probabil a fost ocupat, vorbise în timp ce punea recipientul în care se afla plăcinta într-o sacoșă. Eram entuziasmată să îl reîntâlnesc pe Valentino, îmi fusese incredibil de dor de el mai ales că în ultimele zile nu avusesem atât de mult timp să vorbim. Eu am fost ocupată cu multe ore peste program la birou, iar Valentino... bănuiesc ca a avut și el ocupație în ultimul timp. Transmite-i că îl aștept la masă și că îmi e dor de el, bine? mama mi se adresase cu un zâmbet mic pe buze și mă îmbrățișase scurt. Mi-am luat un pardesiu lung și subțire, suficient cât să mă protejeze de răcoarea serii și m-am avântat pe drumurile pustii și întunecate.

Debordam de fericire și mă chinuiam cu greu să nu zâmbesc ca o tâmpită, nu conteneam să mă gândesc la ce surpriză aveam să îi fac cu venirea mea neanunțată. De obicei ne întâlneam întotdeauna sâmbăta, căci vinerea eram prea obosită de la condus în trafic și nu aveam energie pentru a face mai nimic.

Hei, ce faci?

Îi scrisesem entuziasmată în timp ce pășeam grăbită pe trotuar, mai aveam puțin până ajungeam la casa lui și voiam un răspuns de la el, un semn, măcar ceva. Tânjeam după atenție din partea lui, fie că era doar prin intermediul  unor mesaje sau apeluri telefonice, voiam cu ardoare să simt că se gândește măcar puțin la mine sau cel puțin că o face în aceași măsură cum o fac eu.

Până la urmă, era doar vina mea pentru situația din momentul de față. Îmi dorisem cu orice preț să evoluez și pe partea profesională și reușisem, prețul pe care îl plăteam însă, era încă necunoscut.

Poate fetele roiesc deja prin jurul lui sau poate are multă treabă... aveam să aflu în seara asta care era motivul pentru care devenise distant în ultimele zile. Făcându-mi tot felul de scenarii și gândindu-mă în continuu la Valentino, m-am trezit în fața casei acestuia. Mă duruse inima când nu zărisem nicio sursă de lumină care să vină dinspre casa lui, însă eram convinsă că Valentino era probabil îngropat prin mormane de piese prin garajul lui.

Mi-am strâns haina mai bine în jurul meu și am pășit oarecum emoționată spre curtea în care avusesem parte de atâtea momente frumoase împreună. Spre surprindere mea, nici garajul nu părea deschis și asta mă întrista și mai tare.

— Nu mă face să mă întorc înapoi acasă, Valentino! am murmurat pentru mine, strângând cu putere vasul călduț în care mama pregătise plăcintă cu mere. Am inspectat în liniște garajul, ba chiar am încercat să deschid ușa, sperând să îl găsesc pe Valentino pe acolo pe undeva.

Latino LoverWhere stories live. Discover now