Latino Lover

C A P I T O L U L 8

Cine ar fi crezut că eu, Madena, m-aș fi perindat pe drumuri mai târziu de ora opt seara? Nimeni. Ei bine, chiar asta se întâmpla acum. Mă îndreptam spre casa lui Valentino pentru a vedea în ce stadiu era cu reparațiile la mașină. Telefonul expirat cu butoane din cauciuc se gândise că ar fi cazul să nu mai funcționeze și uite așa rămăsesem și singură acasă și izolată de orice contact cu mama sau Valentino. Nici nu se putea mai bine.

Străzile erau aproape goale, din când în când mai trecea câte un grupuleț de adolescenți cu biciclete și cel mai probabil mergeau spre plajă, în rest liniștea și tot felul de gângănii bâzâiau pe lângă mine. Din cauza căldurii insuportabile, renunțasem la pantalonii mei veșnici lungi și trecusem la a purta o pereche de pantaloni scurți și ușor mai largi de culoare neagră și un maieu de culoare bej.

Speram să fie acasă sau măcar să nu fie ocupat, nu voiam să-l deranjez, dacă aș fi știut că avea să mi se strice telefonul, probabil l-aș fi anunțat de ieri seară că o să îi fac o surpriză. Oare cum avea să reacționeze?

Fusesem norocoasă că îmi arătase unde stătea atunci când am mers cu el la petrecerea dată de prietenii lui și speram să îmi amintesc bine cum arata casa lui.

Continuasem să merg timp de zece minute fiind ușor speriată de câțiva tipi latino care păreau a fi genul acela de băieți de cartier cu chef de mișto sau de flirt. Bineînțeles că nu am scăpat nefluierată, m-am întrebat dacă am iubit, unde stau și toate cele peste care au tronat apelative de genul mamita, mamacita și tot tacâmul. Am țipat silențios în interiorul meu și mi-am grăbit pașii insesizabil pentru a nu da de înțeles că fug de ei.

Într-un sfârșit am ajuns în fața casei în care se presupunea că ar locui Valentino. Era exact așa cum îmi aminteam, o casă în stil american cu două etaje, a cărei pereți erau acoperiți cu un fel de trandafiri agățători mici și roz, speram să îi văd bine căci lumina de la stâlpul de iluminat nu era cea mai bună. Spre deosebire de majoritatea caselor din suburbie, casa lui Valentino părea să fie împrejmuită cu un gard.

Trecusem cu ușurință de poartă, deși mă așteptam să fie încuiată. Mă rugam să fie asta casa lui, căci dacă nu avea să fie așa, nu mai ieșeam întreagă din curtea asta.

Cărarea pietruită cobora ușor în timp ce glasul unor fete putea să fie auzit cu ușurință. Oare am intrat bine? Ah, la naiba. Ce mi-a trebuit să vin tocmai acum la Valentino? Ar fi trebuit să-l las pe el să mă invite la el, nu să vin eu ca o disperată.

În spatele casei am zărit un garaj de unde puteam să văd vechea mașină care îmi făcuse probleme. Capota era ridicată și în jurul mașinii erau o mulțime de piese, se pare că Valentino lucra din greu să îi rezolve problema. Nici nu știam dacă se mai putea face ceva cu ea, intra deja la categoria vintage la cât de veche era.

Și ce să vezi? În curte, era amenajat un fel de grădină sau loc unde puteai să stai, era acolo o măsuță și câteva scaune din lemn care arătau foarte frumos. Probabil acolo își primea Valentino prietenii. Ei bine, Camilla și Jane erau acolo. Îmi căzuseră fața la vederea celor două scorpii. Eram cât pe ce să mă întorc și să plec acasă, însă m-au văzut.

— Ia uite cine a venit, micuța răsfățată! Jane vorbise cu un tupeu de neimaginat în timp ce Camilla mă privea deloc prietenos. Erau genul acela de prietene care puneau monopol pe un tip și nu acceptau ca alte persoane să intre în grupul lor? Cred că Jane o să îmi facă zile amare.

Jane era îmbrăcată în negru, cu o fustă din piele destul de minusculă pentru gustul meu și o bustieră care arăta mai mult decât era nevoie în timp ce Camilla era îmbrăcată într-o rochie roșie scurtă și cu multe volănașe, genul acela de rochie tipică mexicanilor. Nu știu de ce aveam impresia că Jane nu era sută la sută de origine mexicană, numele ei nu era deloc latino și știam că părinții cu origini mexicane erau destul de orgolioși și nu apelau la nume tipice americanilor.