C A P I T O L U L 38

2.4K 143 33
                                    


Pedalam obosită spre casă în urma unei zile epuizante la muncă, mă simțeam atât de terminată după o zi în care am stat în picioare și eram pregătită să îi comunic decizia de a renunța la acest loc de muncă mamei. După ce că aveam clienți misogini și care se purtau cu noi angajatele de parcă eram femei ușoare la dispoziția lor, mă mai și certasem cu una dintre colegele mele de muncă. Mă rog, ne-am certat impropriu spus, de fapt, am simțit că era cazul să le comunic că lucram în echipă și că în mod normal trebuia să ne împărțim sarcinile între noi, nu să lase cele mai grele sarcini în spatele meu.

Dacă vedeau un tip mai frumușel, se ofereau să preia ele comanda și să mă trimită pe mine la spălat vase, iar dacă erau tipi scârboși și bine știuți pentru comportamentul lor aiurit cu femeile, mă scoteau pe mine la înaintare. Nu mi se părea corect deloc. Mă lipseam de banii de la acel loc de muncă care și așa nu era pe placul meu. Ce puteam să mai zic? Avusesem o zi de rahat.

Am luat o gură de aer zdravănă și am continuat să pedalez, zărind casa mamei după următoarea curbă a drumului. Cât se putea de silențios, am ridicat ușa garajului și mi-am pus bicicleta într-un colț, obicei pe care mama îl detesta la mine. Eram sigură că avea să mă certe, dar nu mai aveam energie să o aranjez frumos.

Intrând pe holul casei, m-am oprit câteva secunde pentru a prinde mai bine vocile care păreau să se audă de pe terasa din spatele casei. Hmm, mama avea invitați la cină? Mi-am descălțat pantofii ușor nesigură, cântărind în sinea mea dacă ar trebui să arunc o privire la persoana cu care mama părea să discute atât de energică sau dacă ar fi trebuit să mă rezum la a face un duș și la a mă culca imediat.

Deși a doua variantă era sigură și mult mai plăcută, nu m-am putut abține să nu-mi bag nasul prin treburile mamei. Fobia mea cu vreun potențial iubit al acesteia se reactiva de fiecare dată când auzeam voci prin casă.

— Ce zici? Stă bine acolo? vocea mamei se auzea de dincolo de ușa întredeschisă care ducea spre terasa din lemn amplasată în spatele casei. Am răsuflat relaxată când l-am găsit pe Valentino cocoțat pe un scaun în timp ce se chinuia să îi pună mamei niște ghivece cu flori la înălțime. Cu ce l-a șantajat să îi facă treaba asta? Eu am refuzat-o de cel puțin 3 ori săptămâna asta.

— A încăput perfect în suport, am avut grijă s-o fixez bine! îi explica Valentino mamei în timp ce se chinuia să coboare de pe scaunul instabil. Aoleu, Valentino. Nu știu cât de repede o să scapi cu mama, mi-am spus amuzată în minte în timp ce am făcut în pas înainte, având de gând să îi salut. Nu se cuvenea să îi ignor ca o nesimțită.

— Hei... ce faceți? mi-am făcut simțită prezența, atrăgându-le atenția ambilor. Valentino mă salutase înapoi cu un hei timid și cu un zâmbet larg și... atât de șarmant. Huh, de ce mă intimidam atât de repede în prezența lui? Simplu, Madena. Era frumos ca bărbat.

— Madena, scumpo. Ai terminat atât de repede astăzi? mă întrebase uimită, iar eu am dat din cap în sens pozitiv. Noi, ei bine, eu îl chinuiam pe Valentino să mă ajute să punem trandafirii, tu m-ai ignorat destul domnișoară! mă certase sub privirea amuzată a brunetului.

— Mă bucur că n-a mai trebuit să mă torturezi pe mine, am glumit, făcând-o să-mi zâmbească rușinată. Îmi pare rău pentru tine, Valentino! am dat din umeri, obținând și din partea lui un zâmbet frumos.

— Hai, dacă tot ești atât de bine dispusă, ia și ajută-l pe Valentino până termin eu de gătit. Fac tartă cu căpșuni, mă anunțase pe un ton tachinant. Eram aproape de a saliva, dar mă abțineam. Îmi era foame de nu mai puteam să-mi simt stomacul.

— Grăbește-te, te rog! am rugat-o în timp ce ea dispăruse deja în bucătărie. M-am întors spre Valentino, încercând să găsesc cu privirea, ghiveciul pe care trebuia să îl montăm în continuare.

Latino LoverUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum