Latino Lover

C A P I T O L U L 37

Capitol necorectat.

— M-am întors! am strigat în gura mare, chinuindu-mă în același timp să închid ușa după mine și să nu scap sacoșele pline de cumpărături pe hol. Era tare ciudat să găsesc toate luminile stinse, oare mama era acasă? Poate adormise în timp ce se uita la vreun film, mi-am înlăturat grijile din minte odată cu pantofii din picioare.

Am cuprins din nou greutățile care mi-au rupt mâinile, îndreptându-mă spre bucătărie cu ele. Aruncând o privire la întâmplare spre ceas am realizat că iar m-am întors acasă târziu, era deja trecut de miezul nopții și oboseala începea să devină mult mai prezentă în corpul meu decât în ultimele zile.

Totuși, nu m-am putut abține să nu verific dacă mama era acasă, eram oarecum speriată că ar putea relua legătura cu tipul al cărui nume nu-l puteam aduce în prezent, însă a cărui față parșivă o puteam vedea și acum. Era doar o idee proastă, însă la talentul meu de a supragândi orice, scenariul ăsta nu mai devenea sf.

— Mamă, am strigat-o pe nume în timp ce am dat buzna peste ea în cameră. Deși am regretat imediat că am făcut asta, nu m-am putut abține să nu mă îngrijorez în privința felului în care arăta. Chipul ei arăta complet scurs de energie și optimism, deși încercam să trasez câteva idei care să aibă legătură cu starea ei, am eșuat considerabil în a corela situația ei actuală cu vreun eveniment recent. Ești bine? am întrebat-o distrasă și temătoare în privința răspunsului pe care urma să-l primesc de la ea. Speram că se simțea bine.

— Sunt doar obosită, scumpo. Am avut o zi grea la muncă, vocea ei total stinsă îmi cauzase o stare de crispare pe care nu am mai avut-o de mult timp.

— Vrei să mergem la spital? am întrebat-o panicată în timp ce m-am așezat lângă ea. Mi-am așezat palma peste fruntea ei și am răsuflat ușurată când am simțit că nu avea temperatură.

— Madena, o să adorm în cinci secunde la cât de obosită sunt. Te rog să nu dramatizezi cu spitalul, glumise cu un zâmbet timid. Am răsuflat ușurată după ce m-a mai asigurat de vreo cinci ori că este doar obosită.

M-am retras fără să mai însist prea mult, am ezitat să mă târăsc la bucătărie pentru a pune la loc cele cumpărate, însă conștiința mea nu mă lăsa în pace și nu am avut încotro decât să duc până la sfârșit treaba.

Mi-am rezervat un iaurt pentru a-l mânca în cameră și fără să mai stau mult pe gânduri am urcat la etaj, spre camera mea. Imediat cum am lăsat iaurtul pe birou, m-am prăbușit cu fața în suprafața moale a așternuturilor de pe pat în timp ce picioarele au făcut contact cu podeaua rece.

Nu mai aveam chef de nimic și dacă s-ar fi putut, aș fi adormit fix în poziția asta deloc comodă. Am oftat greoi și am zăcut așa câteva minute, caldura sufocantă de vară și greierii sonori mă făceau să mă simt și mai obosită. Din păcate, mai aveam lucruri de făcut până să adorm.

— Hai, Madena. Trebuie să îți faci un duș, găsește-ți puterea, am murmurat în pătura moale care acoperea patul. Am mai pierdut zece minute pentru a-mi căuta puterea de a mă ridica de jos și alte zece minute pentru a-mi face curățenie în cameră. Era trecut de unu dimineața în momentul în care m-am întors de la duș. Am ezitat să-mi usuc părul și prin urmare, mă chinuiam să scap de apa în exces cu un prosop. De ce eram așa de scursă de viață astăzi?

Aveam o stare de spirit atât de proastă, îmi cărasem câteva tablete de ciocolată din bucătărie cu gândul că mă voi îndulci. Îmi sărise și somnul după duș, iar acum mă găseam stând ca un bibelou pe scaunul de la birou în timp ce îmi verificăm aiurea notificările de pe telefon. Grozav, Madena. Să văd cum adormi acum!