Latino Lover

C A P I T O L U L 13

Mai erau câteva minute până la ora unsprezece, iar eu leneveam întinsă pe canapeaua din living în timp ce îl așteptam pe Valentino. Brunetul îmi promisese că va ajunge la noi pe la nouă seara, însă ceva îl tulburase de la planul lui inițial și speram ca acel ceva să nu fie Jane sau Camilla.

Nu aveam nimic cu ele, dar știam că erau în stare de multe atunci când nu eram lângă brunet. Nu credeam în prietenia lor cu Valentino. Mai ales în cazul Camillei, tipa avea clar sentimente pentru brunet, iar Jane era dispusă să o ajute.

Mă apucasem de căutat telecomanda printre pături când ușa de la intrare se deschisese zgomotos. La naiba, am uitat s-o încui. Am înțepenit pe loc neștiind ce să fac, dacă era vreun hoț?

— Madena? vocea lui Valentino mă făcuse să răsuflu ușurată și să îmi calmez respirația. M-am ridicat de pe canapea și m-am îndreptat cu pași rapizi către hol.

— La ora asta se vine? l-am întrebat ironică în timp ce am apucat cheile între degete și am încuiat ușa în urma lui. M-ai speriat, am adăugat privindu-l cum își descalță papucii.

— Mă simt de parcă am fi un cuplu de treizeci de ani unde tu mă iei la întrebări, iar eu tac, vorbise amuzat în timp ce apucase două pungi între degete. Oare ce acea acolo? Începeam să devin curioasă.

— Ai zis că vii la nouă, i-am ignorat aluzia cu privire la potențialul cuplu pe care ar trebui să îl formăm.

— Am avut ceva treabă, lăsase cele două pungi pe blatul de la bucătărie după care își dezbracase jacheta sub ochii mei, aruncându-mi câteva priviri scurte. Hmm, oare Camilla să fie de vină?

— Să zicem că te cred, l-am tachinat puțin în timp ce am aruncat o privire spre lucrurile pe care le lăsase în bucătărie. Mâncare, yeeey.

— Te simți mai bine? mă îmbrățișase din spate în timp ce își sprijinise bărbia pe umărul meu. Ți-am luat ceva, vorbise sugestiv în timp ce mă lipise de el. La naiba cu el, era conștient că mai aveam puțin și leșinam?

Mi-am băgat ochii în prima pungă și m-am oprit cu privirea asupra unui ghiveci micuț cu un cactus țepos. De unde știa că îmi plac cactușii? Nu m-am putut abține să nu zâmbesc cu toată fața.

— Știu că e un nimic pe lângă buchetul pompos a lui Manuel, dar mama ta mi-a povestit că îți plac așa că l-am ales pe cel mai drăguț, vorbise mândru în timp ce analizam cu atenție sutele de ace mărunte ale cactusului.

— O să te înțep cu el dacă o să mă superi, l-am amenințat, iar brunetul se rezumase la a-mi zâmbi seducător. Inima mea avea de suferit deja din cauza lui.

— Nu-mi place să te văd supărată, murmurase la urechea mea după care mă trase în brațele lui în așa fel încât să fim față în față.

— O să încerc să nu mă mai supăr atât de des, i-am răspuns pe un ton cât de cât drăguț, dându-i de înțeles că mă gândesc la el și că îmi pasă de ce simte. Mulțumesc mult pentru cadou, o să-l pun pe biroul meu, făcusem referire la micul cactus țepos.

— Știi la cât vine mama ta? mă întrebase curios în timp ce își trecuse brațele după gâtul meu. Ochii lui întunecați mă priveau atât de profund încât aveam impresia că mă putea citi în întregime, speram că nu mă dădeam de gol cu bătăile inimii care o luau razna cu totul.

— Nu, nu am mai vorbit prea multe de când ne-am certat. A avut impresia că o să merg cu ea și a rămas oarecum uimită când i-am dovedit contrariul, am vorbit serioasă sub privirea atentă a lui Valentino.

— Te-am întrebat pentru că vreau să știu pentru cât timp te țin în brațe, n-aș vrea să-ți fac mai multe probleme cu mama ta decât ai deja, vorbise grijuliu în timp ce zâmbise ușor. Era perfect conștient de felul în care mă făcea să mă simt și se bucura de asta.