Latino Lover

C A P I T O L U L 6

Ce faci când ai fost sărutată de o persoană foarte apropiată și ușor nesuferită pe nume Valentino? Te ascunzi în casă timp de două săptămâni, eviți orice ieșire din casă, te prefaci bolnavă și urmărești tot felul de emisiuni plictisitoare cu ușa încuiată doar de dragul de a nu da cu ochii de persoana respectivă. Da, era vorba despre mine.

Mama încercase să mă convingă să mergem la doctor pentru că răceala mea imaginară nu îmi mai trecea și conform ei, era deja timpul să mă îngrijorez din cauza asta. Planul mergea bine, nicio urmă de Valentino, niciun mesaj, nimic. Asta până când scumpa mea mamă mă anunțase într-o seară că urmează să plece într-o deplasare în interes de serviciu într-un oraș destul de depărtat și conform spuselor ei, deși aveam douăzeci și unu de ani, avea nevoie de o persoană care să o facă pe dădaca. Și cine ALTCINEVA în lumea asta putea fi ,,bona" perfectă pentru mine decât Valentino?

Și uite așa mă aflam pe canapeaua din living, așteptându-l pe Făt-Frumos să ajungă ca să pot să încui ușa în sfârșit. Era unsprezece și patruzeci de minute, iar el numai ajungea. Ar fi trebuit să fie la mine la opt ca să luăm cina împreună, dar pe naiba, ori dormea dus acasă la el, ori era cu gașca lui.

Mă ridicasem nervoasă de pe canapea cu gândul de a verifica dacă exista vreo urmă de Valentino prin zonă, dacă nu, ușa urma să fie încuiată până dimineață cu nicio excepție. Nici nu deschisesem ușa bine și fața domnului ,,băiat cuminte" îmi minunase seară.

— Du-te naibii, murmurasem în timp ce încercam să îmi calmez bătăile inimii. Mă speriase ca naiba, era cât pe ce să cred că urma să fiu atacată de un hoț.

— Poți să-mi deschizi garajul, vreau să parchez motocicleta, îmi ceruse amabil în timp ce mă privea destul de serios. I-aș fi aruncat o privire de ,,serios", dar m-am abținut. Mama mă rugase să fiu drăguță cu el, din spusele ei Valentino era destul de sensibil.

Dădusem din cap în semn afirmativ după care făcusem câțiva pași înăuntru pentru a apuca mănunchiul de chei de pe măsuța din living, apoi urmase o întreagă sesiune de chinuială cu încuietoarea veche a mamei. După câteva cuvinte nu tocmai frumoase reușisem să descui garajul și să îl las să își parcheze motorul.

— Ce vrei să facem în seara asta? se întoarse spre mine în clipa în care am intrat amândoi în casă, îl poftisem să ia loc pe canapele însă nu mă ascultase.

— Nu facem nimic, tu dormi pe canapea și eu dorm sus în camera mea! i-am explicat obosită în timp ce i-am privit vizibila nemulțumire de pe chip. Eram plictisitoare din păcate pentru el.

— Credeam că o să fiu nevoită să te culeg de pe la petreceri, exclamase el și încântarea mea neexistentă îl făcuse să șoptească un scuze. Valentino chiar nu observa că eu nu aveam chef de glume cu el?

— Nu am prieteni, cum aș putea merge la petreceri? l-am întrebat obosită, încercând să port un dialog cât de cât normal. Energia și optimismul lui era obositoare pentru mine, mă secau de orice dorință de a fi drăguță.

— Din cauza asta nu ai dat niciun semn de viață atâta timp? mă întrebase cu un zâmbet ușor amuzat pe chip, deși îl vedeam puțin nesigur pe el. Oare ce părere avea despre mine acum? Credea că am fugit de el?

— Am fost răcită, am mințit în timp ce mi-am tras mai bine bluza pe care o aveam peste tricou. Trebuia să îmi ascund cumva minciuna, nu eram cea mai bună actriță și Valentino sigur avea să se prindă de chestia asta.

— Sper că ești ok acum? mă privise puțin îngrijorat în timp ce aruncase o privire asupra telefonului. Aștepta pe cineva sau voia să se ducă undeva? Era liber atâta timp cât mă anunța când avea de gând să se întoarcă.