Latino Lover

C A P I T O L U L 19

— Ești ok? îl întrebasem pe Valentino în timp ce intram alături de el în bucătărie. Nu reușisem să schimb nicio vorbă cu el la masă și asta mă făcea să mă îngrijorez. Sper că nu l-am făcut să se simtă ca naiba în compania lui Manuel.

— La fel de nesimțit îți vorbește și ție? vocea lui suna a nu fi deloc ok, dar speram că eu mă îngrijoram aiurea pentru brunetul de lângă mine.

— Pune aceleași întrebări idioate, am încercat să păstrez atmosfera cât mai liniștită, deși îl simțeam pe Valentino ușor nervos. Manuel sigur atinsese vreun punct sensibil, iar orgoliul masculin al lui Valentino reacționase în cel mai bun și calm mod posibil. Nu-l băga în seamă, am încercat să-l fac să-și ia mintea de la el în timp ce îi duceam câteva șuvițe mai lungi de păr după urechi. Îmi pare rău că te pun în situații de rahat, mi-am exprimat frustrarea în timp ce așezam feliile din tarta cu fructe pe farfurii.

— Ce tot vorbești acolo, Madena? E vina ta că Manuel nu știe să vorbească cu cineva? Clar nu, încercase el să mă înveselească în timp ce mă ajuta cu farfuriile.

— Mama cum e? Ți se pare schimbată? am încercat să aflu de la el indirect despre cum s-a purtat cu el, dar nu știam cât de multe avea brunetul să-mi spună.

— I-am cerut scuze pentru că nu i-am spus despre sentimentele pe care le am pentru tine, nu-mi pot da seama dacă mă vrea lângă tine sau nu, adăugase din spatele meu în timp ce îmi cuprinsese talia grijuliu.

— Dacă ne prinde Manuel în ipostaza asta, o să te dea afară în șuturi, am glumit în timp ce simțeam cum brunetul își sprijinise bărbia pe unul dintre umerii mei.

— La naiba cu el, murmurase aproape imperceptibil în timp ce depusese un sărut apăsat pe suprafața de piele de sub ureche. Încercasem să mă prefac că nu simțisem toate furnicăturile care mi-au traversat corpul preț de o secundă, dar era în zadar.

— Ar trebui să ne întoarcem... i-am propus, deși nici eu nu voiam să dau ochii cu Manuel. Eram sătulă de fața lui și de replicile lui proaste.

— Ne vedem mai târziu? mă întrebase el, ignorându-mi total îndemnul. Voia să ne vedem mai târziu după cină sau?

— Zilele astea te-am văzut cu porția, se plânsese el, iar eu m-am întors spre el, cuprinzându-i gâtul cu mâinile mele. Mă omora cu ochii lui și cu zâmbetul lui demențial. Îl meritam?

— Văd cum reușesc, am încercat să-l amăgesc, însă ochii lui dați peste cap m-au făcut să zâmbesc instantaneu. Nu-i plăcea când nu-i dădeam răspunsuri clare.

— Îmi place rochia asta, vorbise apreciativ, iar eu mi-am acoperit decolteul inexistent cu mâinile, provocându-i amuzamentul brunetului. Ești frumoasă, nu te mai ascunde, vocea lui coborâse câteva tonuri în timp ce se întinsese spre mine pentru a-mi fura un sărut scurt. Sărut care se transformase într-unul total nepotrivit momentului și situației în care ne aflam.

— Lasă fata în pace!

La naiba, la naiba. Puteam să jur că Manuel apărea mereu în cele mai nepotrivite momente. Ne-am despărțit imediat din sărut, privindu-l oarecum rușinată pe Manuel.

— Pentru asta te-ai oferit să o ajuți? Ca să poți să o mai aburești puțin? Manuel continuase defensiva pe un ton care denota multă iritare și invidie. Nu puteam să înțeleg la ce se gândea Manuel și mai ales, nu înțelegeam care erau motivele pentru care nu-l suporta pe Valentino.

— Calmează-te, Manuel. Nu s-a întâmplat nimic, vorbeam și noi, am preluat cuvântul pentru că simțeam că Valentino era certat prea mult de Manuel și nu voiam să se simtă prost. Oricum atmosfera era una de rahat. Mama se purta ciudat și Manuel îi arăta lui Valentino cât de mult nu-l suporta.