C A P I T O L U L 11

3.4K 208 17
                                    


— Nu e nevoie să mă conduci până în fața casei, Valentino! i-am propus în timp ce mergeam leneșa spre casă alături de brunetul mexican. Era opt dimineața, iar frigul mă chinuia teribil. Eram norocoasă cu Valentino, îmi oferise un hanorac de-al lui ca să nu ajung acasă congelată.

Oare ce fusese în capul meu când mă trezisem la șapte și când îl făcusem și pe Valentino să se ridice panicat din pat? Săracul nu știa ce se întâmpla cu mine, păream o nebună care se trezise dintr-un coșmar. Adevărul era că speram ca mama să mai doarmă, era ziua ei liberă și eram sigură în proporție de nouăzeci la sută că o să mă ia la întrebări în privința lui Valentino.

— De ce să nu o fac? Nu e pentru prima dată când te aduc acasă, îmi vorbise ușor contrariat în timp ce mergeam umăr la umăr.

— Faza e că mama o să intre la bănuieli în legătură cu chestia asta dintre noi, încercasem să îi explic, iar el se oprise pe loc, fixându-mă cu privirea într-un fel nu prea frumos.

— Chestia? mă mustrase nemulțumit, iar eu am realizat în acel moment că nu mă exprimasem în cel mai politicos mod. Nu era ca și cum îi puteam spune altfel, nu eram în niciun caz într-o relație.

— Chestia e că o să intru la interogatoriu și eu nu vreau să știe despre ce se întâmpla între noi, cel puțin nu încă? Ok?

— Poate eu vreau? își ridicase o sprânceană, iar eu mă încruntasem fără să realizez măcar. De ce i-aș spune mamei despre așa ceva dacă nici nu eram sigură că ceea ce se întâmplă este real și de durată.

— Eu nu vreau, Valentino. Sper să ții cont și de mine când plănuiești să vorbești cu mama. Plus că există o șansă ca ea să nu fie de acord cu noi, trebuie să mai treacă ceva timp ca să putem discuta despre planuri de viitor, am încercat să îi explic puțin din gândurile mele și de felul în care vedeam relația asta.

— Eu țin cont de tine și de sentimentele tale întotdeauna, Madena. Sper să capeți încredere în mine, căci e clar că nu o ai, vorbise puțin dezamăgit în timp ce își împleticise degetele cu ale mele. Stomacul meu nu se abținuse din a reacționa la atingerea frumușelului bosumflat din dreapta mea.

— Să știi că am mai multă decât atunci când am aflat că o să îmi repari mașina! i-am replicat serioasă în timp ce am sesizat din colțul ochilor cum zâmbise puțin. Știam că îl bucura să audă așa ceva, dar era mai mult decât evident că sentimentele mele nu erau atât de puternice precum erau ale lui.

— E o evoluție bună. Diseară îți aduc mașina, poate primesc o răsplată pe măsură atunci, îmi făcuse din ochi, iar eu îl privisem uimită. Rabla aia veche era gata? Așa de repede? Se mișcase bine frumușelul.

— Serios? Poate rămâi la noi la cină, trebuie să-mi spui cât costă toată treaba, îi cerusem în timp ce mergeam zgribulită lângă el. Speram să nu ne vadă nimeni cunoscut, Valentino mă ținea de mână, iar eu nu voiam să îl refuz pentru că nu voiam să îl supăr de dimineață.

— Madena, parcă am mai vorbit cu tine odată despre asta. Nu îmi datorezi nici măcar un dolar, nu mai insista! îmi ceruse destul de insistent, iar eu îmi dădusem ochii peste cap.

— Poate vrei să te bat, Valentino. Munca ta e degeaba sau cum? îl certasem în timp ce observam cum ne apropiem de casă. Cred că ar fi fost cazul să ne oprim aici, altfel intram în cercul periculos și nu aveam chef de așa ceva de dimineață.

— Vorbim diseară, se oprise în dreptul meu în timp ce mă privise cu atâta blândețe în ochi. Vedeam pe fața lui că era obosit din moment ce dormise doar câteva ore.

Latino LoverUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum