Latino Lover

C A P I T O L U L 25

Mi-am tras nasul zgomotos și mi-am șters lacrimile de sub ochi cu degetele în încercarea de a-mi reveni. Era cazul să cobor la parter și să văd care era situația, voiam să vorbesc măcar puțin cu mama înainte ca Valentino să-și facă apariția și să-mi ia ocazia de a discuta cu ea.

Am pășit pe hol tiptil, observând că ușa de la camera mea rămăsese deschisă. Probabil au avut vreo discuție mai aprinsă și nu au mai închis-o în urma lor, îmi era frică să mai intru.

M-am speriat când l-am zărit pe Manuel pe canapelele din living în timp ce-și bandaja unul dintre brațe. Nu simțeam niciun fel de remușcări față de el, îl voiam plecat fără niciun dubiu din casa mea și a mamei. Am căutat-o disperată cu privirea pe mama, însă la parter nu era nicio urmă de ea și cel mai probabil aveam s-o găsesc în camera ei.

Am dat buzna fără să mai bat la ușă, simțind că vreau să dau vina pe ea pentru situația prin care trecusem și pentru mizeria de bărbat pe care îl crezuse mai mult decât pe propria fiică.

— Mamă, nu-l mai ții pe Manuel nici măcar o secundă în casa noastră, te rog! am implorat-o speriată, pășind spre ea.

— Din cauza lui ai țipat mai devreme, nu-i așa? mă întrebase mâhnită de parcă abia acum conștientiza că spusele mele de mai devreme erau adevărate și că îl uram cu un motiv întemeiat.

— A încercat să... m-am oprit înainte de a rosti acel cuvânt. Imaginile cu el, desfăcându-și cureaua mă făceau să vreau să mă ascund într-un colț și să nu mai dau ochii cu nimeni vreodată. Îți dai seama? A
încercat să facă asta cu tine de partea cealaltă a ușii, am adăugat încă sub controlul stresului. Imaginează-ți ce se putea întâmpla dacă nu erai acasă? Te rog, deschide-ți ochii.

— Din cauza asta era dezbrăcat? mă întrebase cu ochii ușor împăienjeniți, ceva îmi dădea de înțeles că a plâns mai devreme.

— Era dezbrăcat și mă aștepta în camera mea, asta după ce a urmărit conversația mea cu Valentino din curte.

— Dumnezeule! exclamase sonor cât să îmi ajungă la urechi, cuprinzându-și tâmplele cu mâinile. Nu pot să cred... murmurase tremurând.

— Aștept ca de mâine să nu-l mai văd aici, m-am impus deloc dispusă să accept alte amânări. Nici nu se poate să îi ierți așa ceva, mamă. În primul rând, era cât pe ce să-ți violeze fiica, la naiba, iar în al doilea rând, nu te iubește dacă face chestiile astea, am încercat să-i deschid ochii, însă nu reacționase deloc.

— Madena, trebuie să vorbesc cu el mai întâi. Nu-mi pot încheia socotelile cu el atât de brusc fără să îi ascult și punctul lui de vedere, vorbise derutată, dezamăgindu-mă destul de tare.

— Ce punct de vedere, mamă? Nu a ezitat să-și desfacă pantalonii când m-a văzut că sunt singură și fără apărare, ce punct de vedere mai diferit de al meu ar putea avea? Te rog să te gândești mai bine, i-am cerut dezamăgită, privind-o cum se așează pe marginea patului. Era foarte dezamăgită, simțeam asta, însă continua să ia măsuri prostești care îl protejau pe Manuel.

— Madena, murmurase dezorientată, fiind întreruptă de un zgomot ce părea să provină de la o mașină. Valentino. Nici nu avusesem timp să o anunț, căci ușa de la intrate fusese trântintă zgomotos. Oh, la naiba. Sper că putea să-și controleze nervii bine în așa fel încât Manuel să nu se poată răzbuna pe el într-un fel anume.

M-am repezit spre living acolo unde i-am găsit pe cei doi bărbați privindu-se de parcă s-ar fi pregătit pentru o duelare de forță. După expresia de pe chipul lui Valentino, tot ce puteam spune era că nu l-am văzut niciodată atât de nervos. Nici măcar ca atunci când i-am rănit orgoliul în seara în care a luat cina la noi.