Latino Lover

C A P I T O L U L 42

Capitol necorectat.

Îmi simțeam tot corpul arzând de o durere subtilă ca mai apoi să tresar la auzul unui zgomot aproape imposibil de a fi perceput de urechile mele. Nici nu mai știam prea bine unde mă aflam și cât era ceasul, îmi luase mai bine de zece minute să îmi aduc aminte că aseară am făcut-o pe femeia minune cu Valentino, ajutându-l să ajung în siguranță acasă.

Ocupată în sinea mea pentru a găsi frânturi de amintiri de seara trecută care să creioneze un cadru suficient de detaliat, am auzit de undeva din spatele meu un sunet de papuci de casă târâiți pe podea. Valentino!

Am preferat să mă port de parcă aș dormi dusă pentru că încă nu știam exact cum să abordez problema cu brunetul mexican. Pașii lui s-au oprit la un moment dat lângă canapeaua pe care dormeam eu, probabil încerca să facă o legătură dintre prezența mea în casa lui și evenimentele recente din relația noastră.

Mă așteptam la o reacție cu totul diferită, însă brunetul mexican s-a rezumat la a mă privi probabil câteva secunde și a plecat după spre bucătărie. Îl auzeam cum își pregătea toate necesare pentru un ceai și spre surprinderea mea, simțisem fum de țigară ceea ce mă ducea cu gândul la viciul lui pe care părea că îl ține bine sub control la începutul relației noastre.

Eram hotărâtă să încep o discuție cu el indiferent de cât de dimineață era ori cât de ciudat era să fac chestia asta când se presupunea că ar fi trebuit să dorm.

— De ce nu fumezi afară? l-am întrebat pur și simplu, fiind încă poziționată cu spatele spre locul în care se afla el. Probabil îl speriasem cu întrebarea mea, dar trebuia să mă folosesc de orice as pe care îl aveam în mânecă până când nu era prea târziu.

— Pentru că e casa mea și fac ce vreau? îmi răspunsese cu o altă întrebare și trebuia să recunosc că mă blocase. Ce naiba se presupunea că trebuia să-l întreb ca să îmbunez măcar puțin?

— La mine nu te gândești măcar puțin, am jucat cartea victimei, întorcându-mă spre el ezitând. Cred că am făcut cea mai mare greșeală, căci ochilor mei le-a fost dat să vadă iar abdomenul lui dezgolit. O făcuse special pentru a mă tachina?

— O fac surprinzător de mult dacă mă crezi, răspunsul lui îmi înmuiase inima, iar eu zâmbisem în interiorul meu. Își lăsase garda jos pentru puțin așa că trebuia să acționez ca atare.

M-am ridicat amețită de pe canapea și fără să îmi gândesc prea mult acțiunile, m-am îndreptat spre brunet și i-am cuprins buzele umflate într-un sărut deloc liniștit. Ori tânjea după un sărut, ori fusese luat prin surprindere cu adevărat și nu avusese timp să mă respingă. Îmi răspunsese sărutului cu nicio reținere, însă nici nu se implicase în totalitate. Mă așteptam să mă cuprindă în brațele lui, însă chestia asta nu se întâmplase.

— Îmi sucești mințile atât de bine, Madena. Nici nu ai idee cât te urasc pentru asta, îmi mărturisise amuzat cu un soi de durere în glas. Nu era prima dată când îmi mărturisea că îi suceam mințile, însă abia acum realizam că nu era vreun soi de declarație romantică, ci mai degrabă o constatare amară.

— Sărutul a fost pentru ceea ce simt pentru tine, nu pentru a-ți suci mințile, Valentino! mi-am explicat gestul sub privirea lui absolut răvășitoare.

— Ești sigură? pufnise amuzat în timp ce făcuse un pas înapoi, ajungând să se sprijine de blatul de la bucătărie. Pentru o secundă ochii mei nu s-au putut abține să nu-i privească goliciunea abdomenului și gestul acesta nu scăpase din raza vizuală al lui. Pufnise amuzat ca mai apoi să revină la expresia lui facială inabordabilă.