Skull

6. Mi-e suficientă ura ta

     6. Mi-e suficientă ura ta.

     Al naibii vârstă nenorocită.

     Stau cu coatele pe genunchi, privind țintă spre gratiile de fier dinaintea mea. Mai sunt cu mine încă trei femei, dar acestea nu par prea intrigate de persoana mea. Sami a depus plângere împotriva mea, iar oamenii legii și-au făcut datoria. Ceilalți au scăpat datorită lui Ghost și Tony. Băieții i-au amenințat pe polițiști chiar cu pierderea locului de muncă, dar cu mine a stat altfel treaba. Sami este prietenă cu părinții celor doi și aici s-a oprit puterea pe care o au amândoi asupra orașului.

     Mi-au pus până și cătușe. Cât de ridicol. Mai ales când eu aș putea cumpăra toată secția asta de poliție dacă aș avea acces la toți banii mei. Dar chiar asta e problema reală. Sami și-a luat atribuțiile în serios. Mi-a spus că mă va lăsa să stau închisă până ce voi regreta cu adevărat tot ce am făcut în urmă cu trei nopți. Și nu a glumit deloc. Mi-a blocat contul în care îmi vira lunar bani pentru nevoile mele, asta însemnând că nu mai am niciun sfanț. Deși sunt una dintre cele mai bogate odrasle ale acestui oraș, în momentul de față nu îmi permit un avocat sau să plătesc cauțiunea pe care au pus-o pentru libertatea mea. Și ca totul să fie și mai frumos, nimic din ce se întâmplă acum cu mine nu este legal. Nu m-au lăsat să sun pe nimeni și nu îmi dau nici măcar un avocat din oficiu, dar nu mă miră nimic. Orașul ăsta nenorocit este Iadul deghizat în Rai. Banii și poziția socială îți permit să faci orice naiba vrei. Nu vorbesc prostii, chiar ăsta e adevărul.

     Iar Sami s-a decis să mă pună la punct.

     Nu-mi pasă. Dumnezeu mi-e martor că nu îmi pasă deloc. Am distrus casa aia nenorocită și satisfacție mai mare decât asta nu există pentru mine în acest moment. Ce regret cel mai tare e faptul că l-am tras pe Roux după mine în tot rahatul acesta. Nu merita să aibă parte de nebunia mea. Dar măcar știu că e pe mâini bune. În zorii când m-au încătușat, el era cu Kate și Ghost, scăpând astfel de venirea la secție. În plus, Roux nu e deloc un tip care are nevoie de ajutor. E mai bogat decât jumătate din locuitorii din orașul meu, iar părinții lui sunt unii dintre cei mai cunoscuți oameni din industria petrolieră. Sper doar să stea potolit și să nu-și bage coda în acest rahat.

     Îmi ridic privirea din pământ când aud sunetul specific și mult prea cunoscut. Icnesc, simțindu-mi trupul resuscitat dintr-odată. E o greșeală gravă, mult prea gravă, ținând cont că se presupune că ar trebui să fiu în proces de reabilitare. Ar trebui. În urmă cu trei zile a fost prima dată după un an de zile când am consumat din nou droguri. Iar acum sunt închisă de șaptezeci și două de ore, nu am mâncat nimic în tot acest timp și sunt la mila familiei mele.

     Fata roșcată cu niște ochi albaștri frumoși și furtunoși, își întoarce capul spre mine și-mi zâmbește sălbatic. Cunosc poziția asta, cunosc tremurul din ea și am simțit de nenumărate ori euforia care-i sărută trupul în secundele acestea. Își ține mâna sub nas și-și linge buzele într-un mod desfrânat, iar în cealaltă ține în o sticluță mică, îngustă și neagră, iar creierul meu vibrează, când îmi dau seama că acea sticluță o avea ca pandativ la lanțul ei de argint, iar urmele albe ca cel mai fin nisip care au rămas pe mâna ei mă fac să am brusc energie.

     Cocaină. Amfetamină. Heroină. Metamfetamină. La naiba, nu mai contează! Are și o vreau.

     — Vrei? întreabă cuprinsă de euforie, privindu-mă pe sub genele-i lungi.

     — La naiba, da! răspund dintr-o bucată.

     Celelalte două femei ne ignoră cu desăvârșire. Își țin capetele pe genunchi, având ochii închiși. Roșcata sălbatică se ridică încet și vine spre mine, ținând sticluța strâns între degetele-i lungi. E frumoasă. Mult prea frumoasă. Se lasă încet lângă mine, ochii sclipindu-i de energie și nebunie. Oh, da, vreau asta! Sunt atât de aprinsă că nu fac nicio mișcare când își apropie buzele de ale mele, lăsând puțini centimetri între ele.