9. Prințesa o să-l omoare pe prinț

8.5K 715 76
                                    

     9. Prințesa o să-l omoare pe prinț

     Un gust amar îmi pângărește gura. Și nu din cauza lucrurilor pe care are de gând să le facă în camera mea, ci din cauza faptului că mi-am amintit tot ce mi-a spus și făcut Sami peste zi, și, implicit, că nu mă pot întoarce acasă până ce scorpia aia veninoasă nu mă lasă. Sunt cea mai mare sentimentală din câte femei cunosc eu. Țin la tot ce ține de camera mea. La fiecare obiect și colțișor. Amintirile făcute în acea cameră sunt prețioase și sfâșietoare în același timp.

     — Când îmi iau mâna de pe gura ta, ai face bine să îmi spui adevăratul motiv pentru care ai plecat de acasă, altfel o să vorbesc cu Ryan și îți voi face reclamație pentru faptul că ești violentă cu clienții și neatentă. Plus că, erai cât pe să faci sex cu Dark și cu mine în timpul programului tău. Nu, nu are rost să pui la îndoială influența mea asupra lui. Și, nici faptul că lui Ryan i se scurg ochii după tine, nu te va ajuta. În bătălia asta dețin toate avântajele, așa că o să îmi spui ce vreau să știu.

     Îl urăsc. Îl urăsc. Îl urăsc.

     Își retrage palma pe care și-o coboară peste pieptul meu, apoi și-o răsfiră peste burta mea, iar prin mișcarea asta, mă împinge în trupul lui care este pliat perfect peste al meu. Dacă s-ar aprinde acum luminile cred că lumea care și-ar arunca ochii peste noi ar avea nevoie de câteva minute pentru a-și da seama ce naiba se întâmplă cu noi.

     — Nu mă subestima, Skull! Du-te și vorbește cu cine naiba vrei, eu mi-am atins deja scopul. Nu-mi mai pasă dacă sunt concediată. Înțelegi? O să mă întorc acasă când vreau eu. Nu sunt sentimentală, iubitule. Poți să ți-o tragi în patul meu cu altele, am suficienți bani ca să șterg urma ta de acolo.

     — Te cunosc, Reed! Camera aia e tot ce iubești din acea casă, tu nici în ruptul capului nu ai fi plecat de acasă dacă nu ai fi fost obligată. Așa că, spune-mi naibii cu ce te-a amenințat Samantha!

     Mă enervez și-l lovesc din nou în stomac suficient de tare încât să-l fac să se dea în spate și să-mi iau tălpășița. Fug din bar și-mi croiesc drum printre canapelele ocupate de mulțimea care se uită vrăjită la numărul dansatorilor. Râd când mă împiedic, dar nu apuc să cad de pe picioare. O mână caldă și delicată mă apucă de talie și mă echilibrează. Îmi răsucesc capul în spate și dau cu ochii de Heaven, fix când dansatorii pleacă de pe scenă și luminile se aprind, iar aplauzele tuturor reverberează în întreg clubul. La naiba cu tine Skull! Am pierdut tot spectacol din pricina ta. Sora mea mă privește precaută, iar pentru câteva secunde îmi permit să o privesc cu adorație. Da, o iubesc și pe ea și pe Ivy mai mult decât ar trebui. Mai mult decât merită în realitate.

     — Ce vrei, Heav? îmi scapă întrebarea, urându-mă instantaneu din cauza alintului care mi-a scăpat.

     Când am fost mici, doar eu o strigam așa. A devenit un fel de cod de al nostru. O undă de nostalgie îi lovește fața frumoasă. Părul ei negru este la fel de scurt ca al meu, diferența din seara aceasta făcând-o buclele ei nărăvașe. Mi-e dor să dorm în brațele ei și ale lui Ivy. Idioatele astea două m-au iubit. Cum naiba s-au putut preface atât de bine?

     — Sami mi-a spui că ai decis să pleci de-acasă. Credeam că vei sta toată vara cu noi, să ne faci zile fripte. Cumva te-ai răzgândit?

     Am detectat cumva un strop de dor în vocea ei, sau lipsa drogurilor mă face să încep să delirez? Nici măcar nu mă miră că Sami a mințit. Decid să-i fac jocul scorpiei veninoase. Oricum, Heav și Ivy nu ar crede nimic ieșit din gura mea.

     — Da, am plecat pentru o vreme. Nu suport să stau sub același acoperiș cu voi și prietenul vostru.

     Zâmbesc veninos, iar ei nu-i scapă felul rece în care o tratez. Bun, măcar uită că am alintat-o.

SkullUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum