Skull

47. Te-am ruinat pentru totdeauna

     47. Te-am ruinat pentru totdeauna.
    
     — Naja, mai ești acolo?

     Tăcerea ei este atât de grea și apăsătoare. Nici nu știu cât timp a trecut de când i-am spus că nu voi renunța la ea niciodată. Încă nu am primit niciun răspuns. Am ochii închiși, capul rezemat de ușă și delirez ca un nebun. Dar dacă nu m-aș lăsa pradă deziluziilor, aș sfârși să sparg ușa și să o iau cu forța în brațele mele, sfârșind să îi iau voința așa cum am făcut-o în acea vară. Și sunt atât de lipsit de speranță că am impresia că dacă acționez cum îmi doresc să o fac cu adevărat, asta doar o va face să devină și mai rece și de neatins. Îmi pierd mințile. Nu mai știu niciun eu ce efect am asupra ei. Dacă am ucis din fașă toate astea?

     — Crezi că mai poți să mă faci să mai am încredere în tine, Blaze?

     Glasul ei fisurat ajunge până la mine și în prima secundă am impresia că sunt doar vocile din capul meu.

     — Crezi că mai poți aprinde un foc din cenușă? Știi cum mă simt?

     Treptat tonul îi urcă în intensitate și asta îmi aduce un zâmbet mic pentru că înseamnă că începe să simtă și alte emoții pe lângă durerea aia sufocantă.

     — Mă simt a nimănui! țipă acum. Toți au aruncat cuțit după cuțit de-a lungul anilor în inima mea și am supraviețuit. Știi de ce? Pentru că de mult nu mi-a mai păsat cu adevărat de ei, acum știu asta. Și nu e greșit deloc. Prea mulți ani m-au ignorat și i-am ignorat la rândul meu, dar apoi ai apărut tu. Și ai făcut ravagii în lumea mea. M-ai făcut să te văd și să te respir numai pe tine. Dar apoi ce ai făcut? Tu, Blaze, ai ales să arunci singurul cuțit care a avut puterea să îmi sfărâme inima. Spune-mi, Blaze, cum o să mă faci să am încredere din nou în tine?

     Zâmbetul ăla mic care a apărut în colțul gurii mele s-a transformat acum într-un zâmbet dureros de plin de speranță. Pentru că tocmai mi-a dat speranța de care am avut nevoie, chiar dacă cuvintele ei taie adânc în nenorocita mea de inimă.

     — Nu am habar cine ești cu adevărat. Niciodată nu am avut. Am avut parte de Skull, am avut parte de Blaze, dar nu m-ai lăsat niciodată să-i cunosc până la temelii pe amândoi. Mi-ai dat doar bucăți din ei, dar în ciuda acestui fapt, tot m-am îndrăgostit de tine și de întunericul tău depravat. Și pe când mi-am distrus toate zidurile și te-am pus din nou pe tine înaintea tuturor, inclusiv a mea, tu te-ai ales tot pe tine. Spune-mi, de ce aș mai vrea să fac asta din nou? Dă-mi un singur motiv pentru care să nu renunț la noi! A existat noi vreodată în realitate, sau mereu a existat doar în mintea mea?

     Îmi bag mâinile în păr și-mi mușc buzele puternic. Asta e Naja. Cea care începe să lupte și să se zbată. Iar asta mă face să simt cum întunericul meu începe să devină treptat din nou plin de viață.

     — Am ucis toată încrederea fragilă pe care am reușit să te fac să o ai din nou în mine. Știu asta și crede-mă că nu există clipă în care să nu îmi regret alegerea de-a te ține în beznă cu un adevăr atât de dureros. Și până la urmă s-a întâmplat exact așa cum am anticipat. Din perspectiva ta eu am fost din nou nenorocitul. Și am fost un nenorocit până la urmă. Am fost prins între tine și restul lumii și nu am ales bine. Am sfârșit să îmi sfâșii inima întunecată din nou. Dar pune-te în locul meu pentru câteva clipe, Naja! Încearcă să înțelegi totul din perspectiva mea.

     La naiba cu toate astea. Și cu toți nenorociții care ne-au adus în punctul acesta. Sunt atât de obosit. Și am impresia că voi adormi aici la ușa ei pentru că se pare că nu am nicio șansă din partea ei.

     — A existat noi din momentul în care am început să dorm alături de tine în fiecare noapte, continui să vorbesc cu tragere de inimă. Noi suntem un întreg perfect, Naja. Noi nu existăm unul fără celălalt. Amândoi suntem îndrăgostiți de același întuneric decadent. Să îți dau un singur motiv? Nu mă pot opri la unul. O să fiu brutal de sincer și arogant. Chiar vrei asta?