Skull

15. Prințul depravat o venerează pe prințesă

     15. Prințul depravat o venerează pe prințesă.

     Îmi pierd mințile, când îi aud cuvintele decisive. Nu mă poate închide fix în noaptea asta. E singura noapte din an pe care o iubesc și detest cu aceeași intensitate. Deschide portiera și încearcă să mă scoată din mașină cu forța, dar în toată învălmășeala de țipete și încercări de-a mă ține de tot ce apuc, mă scapă din brațele sale. Cad în genunchi, dar mă ridic și fac pași în spate, ignorând durerea din genunchii mei juliți. Nu are rost să fug. Nu aș apuca să fac decât câțiva metri. El și Dark m-ar prinde în câteva secunde. Trebuie să las jos masca asta nenorocită și să-l conving că nu mai pun mâna pe prafuri. Tot ce i-am îndrugat în mașină au fost niște minciuni manipulatoare și el a fost dureros de conștient de jocul meu. Tot ce am scos pe gura l-a adus în starea aceasta. Skull nu a fost prost niciodată, dar eu l-am tratat ca pe unul dintre ei. Fapte care m-au adus în situația de acum.

     Știam că o singură mișcare greșită m-ar aduce aici, dar am continuat să cred că nu vorbește serios. Nu-i pasă de mine, știu asta, dar Skull nu își încalcă cuvântul, iar eu am ignorat aceste detalii, mizând pe faptul că nu și-ar irosi timpul cu mine. Cum aș putea să-l înving vreodată dacă eu fac asemenea greșeli? Iar acum am ajuns într-un punct în care trebuie să stau în fața lui fără măști. Asta ar fi singura mea șansă să evit pentru moment inevitabilul. Nici nu îmi amintesc ultima dată când am renunțat la toate măștile mele prețioase.

     — Gata. Ajunge. Ascultă-mă!

     Primesc un pumn în inima mea fragilă când mă lovesc de cel mai crud zâmbet al lui. Nu. Nu mă pot lăsa intimidată. Își lasă ochii să se plimbe peste corpul meu, iar privirea goală i se oprește asupra genunchilor mei. Mă uit și eu. Oribil. Ciorapii s-au rupt, iar printre găuri se poate observa sânge, murdărie și pietricele mici. Îmi ridic capul, gândindu-mă că nu mă poate interesa acum nimic altceva decât libertatea mea.

     — Îmi plac prafurile, e adevărat. Dar pot ține sunt control setea dacă mă ajut de alt drog mai ușor, sau îmi concentrez atenția spre lucruri care mă storc de energie. Dependența mea nu e atât de puternică precum a fost înainte de supradoză. Nu am consumat timp de un an de zile. Nu mă închide, Skull. Sunt în stare să țin rahatul ăsta sub control.

     — Vorbești exact ca un dependent prins cu mâța în sac, începe să vorbească și pășește spre mine. De ce nu te-aș închide acum și m-aș scăpa de tine?

     Mi-e frică de el. Pentru că în ciuda faptului că îi place să mă chinuie, e cerebral. Știe că am nevoie acută de ajutor calificat. O știu și eu. Am acceptat asta de mult timp, dar nu mi-a păsat îndeajuns de mult de mine. Eu nu am persoane în viața mea cărora să le pese de mine și la rândul meu nu am pe nimeni pentru care să vreau să mă vindec. Am acceptat că nu contez îndeajuns pentru cineva și am îmbrățișat distrugerea mea lentă și sigură.

     — Gândește-te puțin! E mai chinuitor pentru mine să fiu în libertate și să nu consum absolut niciun praf și să mă lupt singură cu reabilitarea decât să mă lași cu un ajutor calificat. Știm amândoi, Skull, că mă preferi distrusă și în sevraj lângă tine decât stabilă și bine lângă alții.

     — Ți-e atât de frică în clipele astea încât ești în stare să faci orice îți cer. Uite unde te-a adus dependența nenorocită.

     Mai face câțiva pași spre mine, iar eu abia mă pot înfrâna să nu fug. Se uită la mine cu milă și detest din suflet că primesc asta de la el. Rupe distanța dintre noi și-și strecoară degetele între ale mele și mă trage după el. O să fac un atac de panică. Ne ghidează pe aleea ce duce spre clinică.