Skull

26. Diavolul are principii

     26. Diavolul are principii.

     Își lasă caietul să alunece pe pat și mă țintuie în cearceaful moale, căutându-mi ochii furtunoși. Sunt convinsă că asta găsește în ei. O furtună sălbatică. Pieptul îmi urcă și coboară, iar mintea îmi alunecă în direcții diferite. Mă atrăge nebunesc de tare fiecare detaliu al trupului lui. De la tatuajele alea nenorocite până la pielea perfect bronzată. Torsul lui pare dăltuit de o femeie care a decis să facă artă din munca ei. Privesc între trupurile noastre, respirând greu în urma imaginii murdare. Trupurile noastre par să fie făcute unul pentru celălalt. Sună al naibii de clișeic, dar niciunul dintre cei care au venit după el, nu a reușit să îmi dea sentimentul acesta. Despre ce vorbim aici? Nu au reușit să mă facă să simt absolut nimic. De asta de fiecare dată totul se termina înainte să înceapă măcar. Am încercat. Dumnezeu mi-e martor că am încercat și i-am lăsat să încerce să mă aducă acolo unde m-a adus Skull, dar ei nu au reușit nici măcar pentru câteva minute să mă facă să-l uit pe Skull. Pur și simplu eu cădeam în amintirea lui și nimeni și nimic nu mă putea scoate de acolo. Mă transformam într-un nimic absolut când buzele lor se contopeau cu pielea mea și nevoia de-a scăpa imediat de ei devenea de nesuportat, iar imaginea lui Skull pulsa atât intens în toată mintea mea dată peste cap încât jocul pe care încercam cu disperare să-l joc se termina înainte de-a începe măcar. Oricât am vrut să fiu Neve, nenorocita de Naja reușea de absolut fiecare dată să iasă învingătoare.

     — Nu o să îți placă tot ce urmează să îți povestesc, ba chiar o să mă urăști și mai tare.

     Aș vrea să fiu o idioată în clipa asta și să-l opresc, dar vreau cu disperare să aflu ce are de spus. Lovitura pe care urmează să mi-o dea, îmi va aminti încă o dată de ce inima lui trebuie să moară. Orice dorință aș fi simțit pentru el în clipele care au trecut s-a făcut cenușă.

     — Te-am căutat prima dată pe 21 decembrie în prima iarnă după plecarea ta. Îți amintești ziua aia?

     Iau o gură de aer, dar aerul nu îmi ajunge la plămâni cum trebuie. Bineînțeles că mi-o amintesc. Balul de Crăciun. Atunci amfetamina a intrat pentru prima dată în viața mea. Tipii din frăție nu au avut nimic împotrivă pentru a împărți, iar eu am fost prea singură și a nimănui. Petrecerea s-a ținut în sala de baluri a hotelului Plaza și nici până în ziua de azi nu am aflat cum am ajuns singură în camera cea mai scumpă din hotel în acea dimineață de 22 decembrie. Știu că doi dintre tipii din frăție au dansat cu mine până ce am văzut doar imagini strălucitoare din cauza amfetaminei. Mai știu și ca la un moment dat au tras de mine împreună cu încă două fete. Îmi amintesc ceva și de niște săruturi cu acele fete și niște atingeri tabu între mine și ele. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e camera semi obscură și brațele care m-au tras brutal dintre cei doi tipi din frăție. De acolo mintea mea e praf.

     În acea dimineață m-am trezit amețită, iar parfumul lui Skull a fost singurul care s-a simțit în toată camera, inclusiv în hainele mele, dar el nu era acolo și aveam din nou încă un episod în care amintirea lui mă termina. Am țipat în pernă până ce am început să plâng sălbatic. În acea seară, am plecat țintă spre frăție și le-am cerut explicații celor doi tipii din frăție. Mi-au spus că am leșinat și ei s-au speriat și de aceea m-au lăsat singură. Fetele care au fost cu ei au confirmat povestea. Dar de la experiența trăită cu Skull, nu am mai avut încredere în nimeni. Am gonit spre spital, cerând să fiu examinată. Gândul că ei au profitat de mine m-a aruncat în teroare. Eram perfect neatinsă. Am fost atât de ușurată în clipele când am ieșit din spital încât am plâns de bucurie. Jurasem atunci că nu mă voi mai droga niciodată. Două zile mai târziu învățam cum să prizez corect.