19. Încep să ard alături de tine

8.9K 748 180
                                    

     19. Încep să ard alături de tine.

      Sunt bine. Sunt bine. Sunt bine. Asta îmi spun de o jumătate de zi. Nu sunt bine. Sunt al naibii de obosită și fustrată. În sfârșit mi-am făcut curaj să mă alătur fetelor care dansează în club. Instructorii lor de dans s-au uitat la mine cu ochi critici pentru mai bine de 30 de minute, până să accepte să mă învețe ceea ce fetele astea fac de o viață. Mi-au spus clar și fără rețineri, că arăt bine și asta o să dea bine pe scenă. Da, au folosit exact cuvintele astea și dacă aș fi avut o inimă care să dea un rahat, ori dacă aș mai avea ceva moral în mine, aș fi fost rănită. Dar cum Neve Reed e o depravată, a luat ce a primit cu brațele deschise și s-a lăsat dusă de val.

     Apropo, aproape regret acum. Toți mușchii mei ard de durere și abia mai pot umbla în stânga și dreapta. De trei ore tot ce fac este să fac exerciții de întindere. Niciun pas de dans. Nimic. Doar exerciții fizice care au ca scop să îmi pregătească corpul pentru mișcării ireal de imposibile. Și mai trebuie să o țin așa pentru încă o săptămână. Mi-au spus că până nu văd în mine o disciplină nici măcar nu iau în calcul să mă învețe ceva. Iar acum m-am prăbușit la pământ plină de transpirație și cu a cincea sticlă de apă pe care o beau în două ore. Sunt în continuare în sevraj, dar să fiu a naibii dacă tot antrenamentul acesta nu a scos din mine tot ce am consumat de când m-am întors acasă. Poate asta va fi salvarea mea. Faptul că îmi voi împinge limitele, poate mă va ajuta să învăț disciplina și mă va face să nu mai vreau rahatul ăla care acum pare al naibii de atrăgător.

     Am plecat de acasă la 10 dimineața. Skull doarmea ca un înger sfânt și m-am trezit că am stat și i-am vegheat somnul mai bine de o jumătate de oră, chipurile ca să savurez încă un episod plin de coșmaruri. Adevărul e că am vrut să fiu acolo și să ajut. Dar apoi mi-am amintit ce i-am spus azi-noapte și asta m-a pus pe fugă pentru a-mi putea pune la punct detaliile planului pe care l-am născocit de când el a pornit rahatul nostru de relație falsă. Un plan care va întoarce totul pe dos. Surâd entuziasmată. O să fie atât de ușor. Cum? Cum de nu m-am gândit la asta? A fost calea cea mai ușoară ca să mă răzbun, dar se pare că nu am putut să o văd decât acum.

     Când am ajuns la club, Ryan deja era aici și m-am dus direct la el și l-am întrebat ce e nevoie să fac pentru a intra în echipa fetelor care dansează. Bine. Bine. O să recunosc că nu am fost tocmai o fată bună când l-am convins să mă lase să merg direct la instructorii de dans. Am flirtat cu el până mi-a fost scârbă de fața lui și de erecția lui vie. Până ce mi-ai spus că pot să încerc și că nu îmi va afecta postul de barman. Idiotul chiar are impresia că o să mi-o tragă în biroul lui? Acum râd de-a dreptul și fetele se uită la mine ca și cum aș fi înnebunit.

     Îmi pare rău se vă dezamăgesc, zeițelor. Sunt deja adânc înfiptă în nebunie.

     Cu asta mă ridic și abia mă târăsc afară din sala de antrenament. Nu am idee cum o să reușesc să fac față turei de noapte. Tot corpul meu strigă un singur cuvânt. Pat. Dar acum sunt lefteră și trebuie să îmi forțez fundul și să-l pun la treabă. Încă nu îmi vine să cred că lucrez. Să nu mai spun că e prima dată în doi ani de zile când fac ceva pentru mine și chiar dau importanță acelui lucru. Oare asta se poate numi începutul vindecării? Nah, nu am cum să vindec tot ce a distrus depravatul ăla. Dar știu că mă pot lăsa dusă de val. Nu știu ce s-a întâmplat cu mine în urma nopții trecute, dar de când m-am trezit sunt toată numai zâmbet și miere în sensul distructiv. Și am făcut o mișcare pe care nu am gândit-o deloc, dar care a fost cireașa de pe tort.

     Ce am făcut? Ei, bine, m-am dus la foișor cu o tavă plină ochi cu mâncare și cea mai bună cafea din lume, pe care să fie clar că doar eu știu să o fac, și am avut o discuție interesantă cu Carly. Extrem de interesantă. S-a terminat cu ea plecând speriată din foișorul meu și cu mine sorbind din acea cafea divină. Discuția a fost parte din planul meu, dar să fiu a naibii dacă nu m-am simțit ca și cum aș fi băut din nectarul zeilor când am pus-o la pământ – la figurat vorbind. Să fiu cinstită am fost mai mult decât pregătită să o fac și la propriu, doar pentru că a avut tupeul să îmi mânjească cearceafurile mele sfinte. Iar în timp ce am pus-o la pământ, am desființat tot ce a crezut are cu Skull.

SkullWhere stories live. Discover now