34. Neve nu a fost niciodată sufletul lui pereche

6.4K 714 167
                                    

     34. Neve nu a fost niciodată sufletul lui pereche.

     Mi-e scârbă de ei.

     De două zile se perindă toți pe lângă mine, copleșindu-mă cu atenție și rahaturi drăguțe. Brusc, contez? Sami și Emilia au stat mai mult cu mine în cameră decât în orice alt loc al casei și a trebuit să îmi înghit blestemele și să îmi joc nenorocitul de rol. Rol care zilele astea m-a sufocat de-a dreptul, deoarece simt repulsie pentru ei. Surorile mele au dormit cu mine în pat, copleșindu-mă cu atenția lor pe care am detestat-o din toată inima. De ce e acum diferit față de data trecută când chiar era să merg în Iad pentru totdeauna? De ce acum le pasă brusc? Dar el... El abia a dormit. El știe. El mă simte. Și și-a dat seama ce se întâmplă în capul meu. A văzut moartea din ochii mei. A văzut tumultul și haosul care amenință să mă omoare.

     Și-l ucide asta.

     Încet și sigur. Îl termină și se poate observa cu ochiul liber.

     E turbat. E însetat. E înnebunit.

     De ce? Pentru că îl țin la distanță de când am ieșit din spital. E atât de mort, dar Skull Stone știe să joace. Iar pentru asta îi ofer credite. Aștept să explodeze. O va face. E ceva sigur. Omul e posesiv și nebun. Și când vrea ceva, universul se dă peste cap pentru el, iar dacă nu se întâmplă așa, atunci îl dă el peste cap ca să se facă voia lui.

     Skull a avut grijă să mănânc la propriu. A stat lângă mine și m-a privit răbdător până ce am mâncat tot ce a fost în farfurie. A avut grijă să fumez câte-o țigară făcută de el tot la câteva ore pentru a ține nevoia de-a mă droga sub control. Sevrajul e de rahat. Și tot el cel care mi-a făcut baie în aceste două zile, dar a fost ca și cum i-ar fi făcut baie unei fantome. Am protestat, deoarece nu am vrut să fie în preajma mea într-o stare atât de vulnerabilă, ținând cont că tot ce fac este să mă gândesc constant la tot ce s-a întâmplat în club, sperând că ceva îmi va declanșa memoria, dar am protestat în zadar. Dar apoi a regretat, deoarece tăcerea mea a fost crudă, nemiloasă și nimicitoare. L-am tratat cu o indiferență care pot să recunosc că m-a terminat și pe mine. Dar el a suportat totul și parcă a avut și mai multă răbdare dacă asta e posibil. Când am aprobat ca surorile mele să doarmă cu mine în pat, pot să jur cu mâna pe inimă că l-a durut. Rău. Și poate că m-a durut și pe mine, dar furia mea a fost și este în continuare mai puternică. Faptul că ei au fost în nenorocitul ăla de club în timp ce naiba știe cine și-a făcut de cap cu mine... Mă face să văd negru și să fiu ca un animal de pradă care a fost rănit.

     Sunt plină de o ură nimicitoare și toată e îndreptată spre ei. Irevocabil. Se pare că a fost nevoie de asaltul acesta pentru a mă trezi din nou la viață. Am lăsat garda jos mai mult decât mi-am putut permite, iar asta m-a costat scump. Am crezut că îi am prinși în capcană, dar se pare că eu fost nenorocitul de șoarece în tot acest timp. Și m-au prins. Am un singur scop în cap în acest moment, iar acela e să descopăr cine m-a drogat. Mă gândesc atât de mult la asta, încât mă deconectez constant de realitate. Nu puține au fost dățile în care au trebuit să mă strige pe nume apăsat și tare ca să reacționez. Două nopți, două coșmaruri. Ambele cu imagini care nu au niciun sens clar. Imagini încețoșate cu mine fiind ținută împotriva voinței mele, imagini cu mine fiind forțată să înghit drogurile, imagini cu un cuțit care îmi mângâie pielea obrajilor. Și nimic nu are sens. Nu are sens și vreau să țip din pricina frustrării. Dar am jurat. Mi-am jurat că nu o să am pace până ce nu îmi amintesc.

     Iar Skull se pare că s-a ținut de cuvânt. I-a prins pe toți și i-a închis, dăruindu-le o traumă bună și de calitate. A dat foc lumii pentru că aceasta a îndrăznit să mă rănească. A scăldat clubul în flăcări. Clubul unde au fost prezente persoane foarte importante pentru el. Fără să clipească măcar. Am văzut filmarea cu el făcând asta și cu toată lumea îngrozită și regret că nu am participat la așa ceva. Filmarea a venit de la nimeni altul decât Dark. Adică doar el putea să facă asta într-un club care a luat foc din cauza prietenului lui cel mai bun. Mi-am dat seama că toți ai noștri au stat în spatele lui Dark, fiind singurii care nu s-au panicat și nici nu au țipat să fie lăsați să iasă. Ba chiar au pus pariuri între ei pe cât timp are de când Skull să îi țină pe toți înăuntru cu flăcările. Dar Skull... Energia aia distructivă care a strălucit în el. Ochii lui plini de determinare și vocea care a emanat atât de mult întuneric și putere și nebunie pură, neșlefuită. Am vibrat când am văzut imaginile, dar mi-am ținut în frâu orice rahat am simțit. Deși priveam și aveam dovada, nu am putut să mă opresc din a mă întreba dacă chiar a făcut asta. Cât de dat peste cap e asta? Toată nebunia s-a terminat când Dark a lăsat amuzamentul de-o parte și l-a strigat pe Skull apăsat pe nume. Și a fost atât de puternic acel moment dintre ei. Am putut vedea cum se dă o luptă crâncenă în Skull, și am putut doar să îmi imaginez și energia letală care a curs din Dark.

SkullWhere stories live. Discover now