Skull

12. E singurul loc care îmi aduce pace

     12. E singurul loc care îmi aduce pace

     Nu-l pot trage pe Roux în rahatul din viața mea. Cu gândul ăsta îmi înghit mândria și decid să-i spun adevărul lui Skull. În clipa aceasta e ultima carte pe care o pot juca. Mă ridic din brațele lui, moment în care se ridică la rândul său, privindu-mă atent și provocator.

     — Samantha m-a dat afară din casă, arunc și privesc peretele din spatele lui. Acesta e motivul adevărat pentru care am plecat.

     — Mândria asta a ta o să te îngenuncheze de tot într-o bună zi. Samantha nu te poate da afară dintr-un imobil care îți aparține. Las-o în grija mea. Am eu grijă de ea. Acum hai să mergem acasă, Naja mea naivă!

     Naivă? A lui?

     — Mă crezi chiar atât de proastă, nu-i așa? Tu vrei să cred că o să mă duci acasă și că o să o faci pe Samantha să își înghită toată mândria? Tot ce vrei tu e să mă mai umilești încă o dată.

     Îmi zâmbește în timp ce se avântă spre mine. Mă dau în spate, dar nu prea repede. Mă apucă de obraji și mă obligă să respir aceleași aer cu el. Rămân inertă. Alung dorința de a-l atinge la rândul meu.

     — Dacă vrei să scoți în evidență faptul că sunt un nenorocit josnic, nu e nevoie. Știm amândoi că e așa, dar în clipa asta nu ai de ales. Vii cu mine și o să vezi ce se întâmplă, ori Roux o să aibă nevoie de un avocat al naibii de bun.

     Aș vrea ca în locul gustului amar al înfrângerii să fie furia care mă ține în priză, dar se pare că m-au năpădit toate sentimentele care definesc slăbiciunea. Nenorocitul avea dreptate. Chiar sunt definiția slăbiciunii.

     — O să te frâng, Skull. Îți jur.

     Murmur jurământul pe un ton înfrânt, dar având încă curajul să-l privesc fix în ochii-i păcătoși. O jumătate de zâmbet îi apare în colțul gurii.

     — Și crezi că tu vei ieși intactă din asta?

     Îmi șoptește seducător peste buze, respirându-mă efectiv. Își întoarce capul și-mi ajunge cu gura în dreptul urechii.

     — Când o să mă distrugi pe mine, o să cazi și tu. Și-o știi foarte bine. Neve Reed nu există fără Skull Stone.

     Își freacă nasul de lobul urechii și-mi provoacă niște fiori care mă curentează în tot trupul. Ajunge în dreptul gâtului și-i simt imediat vârful limbii peste pielea sensibilă.

     — Te urăsc cu aceeași intensitate cu care iubesc oamenii o zi de vară.

     Surâde. Dinții lui îmi zgândăresc umărul acum. Urăsc toate reacțiile pe care le trezește în corpul meu.

     — Continuă să o faci, Naja mea. Iubesc felul în care mă urăști. E pasional și revigorant.

     Nu ar trebui să îl enervez acum. Nu mai am energie deloc, dar simt nevoia să îl rănesc. Și știu cât de tare îl distruge psihic să audă ce urmează.

     — Tot trebuie să îți amintesc, Skull. Nu sunt a ta. Nu am fost niciodată și nici nu voi fi vreodată. Nu vei reuși nicicând să mă ai în adevăratul sens al cuvântului.

     Surâde din nou. Mâinile lui coboară de pe obrajii mei și ajung undeva pe talie, strângând posesiv. Gura lui se întoarce înapoi la a mea și nu apuc să îmi dau suficient de repede capul pe spate. Mă sărută scurt pe buze, apoi mă mușcă, timp în care picioarele mi se împletesc cu ale sale și mă obligă să pășesc cu spatele. Îmi linge buzele și le suge, provocându-mi o stare asemănătoare cu cea pe care o capăt când drogul ajunge în sângele meu. Continuă să mă oblige să pășesc și prea târziu îmi dau seama ce are de gând. Simt împroșcătura apei pe piciarele și spatele meu, simțind imediat o scădere a temperaturii. Ar trebui să mă impacientez. Să simt doar frică. Dar pe mine mă năpădește doar o adrenalină bolnavă.