7. Mă dezgustă slăbiciunea

10.7K 758 178
                                    

     7. Mă dezgustă slăbiciunea

     Aparent, dacă abordez un zâmbet dulce asortat cu o rochiță florală și niște sandale cu toc înalt, alături de șuvițele mele blonde și lungi până deasupra umerilor, cuceresc pe oricine. Și asta tocmai s-a întâmplat. M-am decis să le pun pe Samantha și Emilia într-o poziție umilitoare. Ce poate fi mai rău decât ca una dintre odraslele bogate ale orașului să lucreze în cel mai murdar și păcătos club din tot orașul? Nimic. Crede-mă. Locul e frecventat de toată lumea și-n scurt timp toți vor descoperi cum fata cea mică a familiei Reed este îndrăgostită de păcatele carnale.

     Dacă până acum nu m-am putut apropia de locul acesta deoarece eram considerată un copil, acum se pare că am trecut de cealaltă baricadă, deși nu am încă vârsta legală. Și, din fericire pentru mine, actualul administrator al acestui loc este nou și prea proaspăt pentru orașul nostru, iar ochii lui s-au scurs după picioarele mele lungi și sărutate de soare. Doar două luni vechime, asta însemnând că nu știe multe despre noi și de ce suntem în stare. În urmă cu doi ani clubul a fost cumpărat de la vechiul proprietar, înflorind și mai mult de atunci. Mi-am făcut temele înainte să vin aici. Kate m-a pus la curent cu toate. Și nimeni nu ar fi fost mai calificat să-mi spună tot ce am nevoie să știu. Ea lucrează acolo de vineri până duminică, având grijă ca remixurile ei să ajungă în fiecare trup prezent și să-i înnebunească.

     În mod evident, m-au angajat pentru a servi băuturi la bar, dar nu mi-au interzis urc sus pe scenă și să dansez alături de celelalte fete. Iar eu am de gând să urc pe scena aceea și să atrag după mine și mai multe bârfe alături de cele care vor veni datorită faptului că lucrez acolo. Încă îmi sunt blocate toate conturile și, nici în ruptul capului, nu mă voi ruga de Sami și Emilia să le deblocheze. O vor face singure în scurt timp când vor afla totul. Clubul are de toate. Separeuri întunecate, camere destinate plăcerilor scoase din cele mai păcătoase fantezii, fete și băieți care dansează dumnezeiesc de lasciv și păcătos, și-un loc destinat dansului unde oamenii se pierd unii în alții. Pe scurt, e cel mai căutat loc din orașul nostru. Toată lumea bună vine aici pentru a păcătui în fiecare weekend.

     Sunt îmbrăcată cu o rochiță neagră simplă și strâmtă. Pe spatele rochiței este imprimat numele clubului, alături de un șarpe încolăcit pe un măr. Inteligent fel de-a te face să te gândești la păcate. Vestimentația mea se termină cu o pereche neagră de Converse, iar pentru asta aproape m-am pus în genunchi și le-am mulțumit când mi-au spus că pot alege ce să încalț atâta timp cât se potrivește cu cele trei uniforme pe care mi le-au dat alaltăieri când m-au sunat și m-au chemat să punem la punct ultimele detalii ale angajării mele.

     Am fost atentă la Ryan Crimson, administratorul acestui loc, care mi-a adus la cunoștință că nu-l voi întâlni pe tipul care deține locul curând, iar în lipsa acestuia el este șeful nostru. Dar încet mi-am pierdut concentrarea când am văzut coregrafiile fetelor și cele ale băieților. Ryan m-a scuzat, deoarece și el a fost prins în plasă de mișcările lor, sfârșind ca toată lumea prezentă să ne lăsăm furați de frumusețea dansului lor. Niciun angajat din locul acesta nu este aici pentru a servi dorințelor sexuale ale clienților. Dansatorii sunt aici doar pentru a trezi acea dorință în fiecare client, iar camerele sunt acolo pentru toată lumea care vrea depravare cu proprii parteneri.

     De-o săptămână Skull nu a mai dat pe acasă. A plecat în acea dimineață când m-a scos din secția de poliție și nu s-a mai întors. Ne-a ținut sub jeturile puternice de apă rece până l-am implorat să mă scoată afară. După ce m-am chinuit să îmbrac haine uscate, m-a așezat pe pat, din hainele sale curgând încă apă, și mi-a pus telefonul lui în palmă deschis pe o fereastră care a băgat o spaimă reală în mine. Era un formular completat perfect cu datele mele și semnătura lui Sami jos pe pagină. Un formular pentru o clinică de dezintoxicare. M-a privit fix în ochii mei albaștri și m-a lăsat să înțeleg că nu e glumă deloc.

SkullWhere stories live. Discover now