22. O să te urăsc mereu

7.9K 672 62
                                    

     22. O să te urăsc mereu.

     Îmi țin genunchii la piept și mă uit la el cum doarme atât de liniștit. Ne-am urcat în pat în urmă cu o jumătate de oră, iar el a adormit cum și-a pus capul pe pernă. Asta mă face să mă întreb cât de epuizat e, de fapt. După ce mi-a arătat încă o dată cum doar el poate să mă facă să îmi pierd cu adevărat mințile, am coborât tip-til în bucătărie și am mâncat. Ivy ne-a prins și ni s-a alăturat. Toți trei am stat în liniște, fără să avem nevoie să ne vorbim prea mult. Dar asta nu înseamnă că Skull nu m-a atins. Ba da a făcut-o. Nu s-a putut abține mai exact. Cât timp am mâncat, m-a luat în poala lui și a depus nenumărate săruturi pe ceafa și umărul meu. Apoi, din când în când, mi-a întors capul și mi-a luat buzele în săruturi scurte, dar mult prea fierbinți. Ivy l-a urmărit șocată. O cred. De cele mai multe ori, nu, de fapt, tot timpul până la nebunia din noaptea asta, el avea grijă să mă facă să mă simt prost. Oftez și caietul lui deschis pe perna mea, lăsând la iveală un desen aproape terminat, îmi atrage atenția. Zâmbesc cu toată gura. E o scenă importantă dintr-un episod din Bleach, scenă care ne-a plăcut la nebunie. Îmi trec degetul peste conturul unui personaj, mintea zburându-mi în trecut. Ca să fiu sinceră, de când îl urmăresc cum doarme atât de liniștit, am făcut tot ce am putut ca să îmi opresc dorința de-a avea grijă de el, amintindu-mi toate clipele în care m-a distrus puțin câte puțin.

      În urmă cu doi ani

     E o petrecere dată de frăția Kappa și sigur nu am ce căuta eu aici, dar, frate, e cea mai tare petrecere la care poți participa vara asta. Toată lumea bună din orașul nostru e prezentă. Alcoolul mi-a intrat de mult în vene și mi-a luat mințile. Dansez cu doi băieți din frăție, unul e președintele și celălalt e al doilea în ierarhie. Tipii sunt chiar de treabă și cei mai dați dracului de aici. Mă rog, dintre frații lor. Skull și Dark sunt și ei prezenți și nu poate exista termen de comparație. Au trecut trei zile de când... De când mi-a luat și ultimul strop de suflet pe care îl mai aveam în mine. Tot de atâtea zile fug de el. La propriu. Nu sunt în stare să dau ochii cu el. Nu, după ce l-am lăsat să-mi atingă și distrugă sufletul. Mă rog, cea mai rămăsese din el. Nu, după ce am fost atât de stricată și murdară încât să mă abandonez cu totul în brațele lui, ale tipului care m-a violat. Cât? Cât de depravată să fii să faci asta? Mi-e scârbă de mine. Mi-e scârbă de lacrimile care mi-au pătat obrajii în acei zori când s-a ridicat și a plecat din foișor. Mi-e scârbă de inima mea proastă și tâmpită pentru că, chiar și după ce i-a căzut masca și mi-a spus adevărul, ea, inima mea naivă, tot l-a vrut și l-a dorit.

     Ar trebui să fug și acum de el, dar sunt beată și mă simt prea bine cu Kay și Collin pentru a-l lăsa să îmi strice noaptea asta. În plus, cred cu tărie că, poate, dacă s-a culcat cu mine, va trece mai departe și nu își va mai dori nimic de la mine. Adică ăsta e ultimul obiectiv pe care a trebuit să-l atingă, nu? Kay își lasă capul între umărul și gâtul meu, depunând un sărut pe clavicula goală și transpirată, urmat de altul. Capul meu cade pe pieptul lui Collin, buzele lui atingându-mă pe obraz fierbinte. Palmele lui Collin sunt lipite de șoldurile mele, în timp ce palmele lui Kay sunt mai sus, aproape sub sânii mei. Ah, sunt între cei mai doriți tipi din campus, iar ochii tuturor fetelor care-i vânează aruncă spre mine săgeți. Rânjesc, dar rânjetul îmi devine și mai sălbatic când în fața ochilor îmi cade Penelope. E rezemată de perete, uitându-se la mine cu o ură pasională. Și știu de ce e îndreptată ura aia spre mine. Îl vânează pe Collin de la începutul primăverii. Am auzit de la surorile mele că e obsedată de el. Îmi ling buzele și-i trag cu ochiul. Își ridică degetul mijlociu în semn de răspuns. Ca răspuns la gestul ei, îmi întorc capul, pregătită să-l sărut pe Collin, dar mă opresc la jumătatea procesului.

SkullWhere stories live. Discover now