23. Răzbunarea cere sacrificii

10K 732 155
                                    

     23. Răzbunarea cere sacrificii.

     După patru ore de antrenament intens încă primesc ocheade curioase de la toate fetele din trupa de dans. Ce nu știu ele, e că a încetat să mă afecteze după aproximativ o jumătate de oră. Și de ce au decis să nu își ia ochii de la mine? Răspunsul e Skull. Depravatul a apărut în sala de dans imediat după ce mi-am făcut eu apariția. Nimic special până acum, nu-i așa? Ideea este că a venit cu un buchet de lalele. Un buchet obscen de mare și de frumos. Lalele de toate culorile și împachetat în hârtie neagră. A intrat, stând în ușă, ochii lui căutând ceva anume. L-am urmărit toți cu ochi curioși și avizi, întrebându-ne ce naiba. Mai ales eu. Niciodată nu l-am văzut cu flori. Și nici nu am crezut că îl voi vedea vreodată. Apoi a găsit ce căuta. Pe mine. Când m-a reperat, a venit numaidecât spre mine, în pași legănați și relaxați. Ca să rupă toate tradițiile existente, m-a apucat de gât și m-a tras la pieptul lui și și-a lovit bluzele de ale mele, dând viață unui sărut flămând și destrăbălat, iar abia apoi mi-a înmânat buchetul. Zâmbindu-mi radios. Da, zâmbind ca și cum eu aș fi raza lui de soare. Iar eu nu am dezamăgit. I-am zâmbit în același fel, ascunzând amuzamentul provocat de gestul lui romantic. Am avut o notă ascunsă printre lalele pe care am scos-o imediat mimând entuziasmul unei fete care și-a pierdut mințile după bărbatul din fața ei.

     "Zâmbetul ăla al tău întunecat îmi face inima să bată nebunesc, Naja mea. Arată-mi-l în fiecare zi! Am nevoie de el."

     Când mi-am ridicat ochii din notă, ai lui erau inundați de deja de extaz pur. Nu am putut să îmi ascund surprinderea. Deloc. Iar asta doar l-a făcut să se apropie iar de mine și să mă sărute pe frunte, coborând apoi pe obraz, ajungând repede la buzele mele pe care le-a tachinat puțin înainte să le sărute cu adevărat. M-am lăsat dusă de val și mi-am luat din el drogul care mi-a lipsit. Am plecat dimineață, lăsându-l să doarmă neîntors, pregătindu-i medicametele pe noptieră, alături de o sticlă cu apă rece ca gheața. Pentru că asta face o iubită grijulie. Când s-a trezit mi-a trimis un mesaj simplu în care m-a întrebat unde sunt și dacă am nevoie de ceva. A fost atât de ciudat ca să am parte de așa ceva din partea lui. Mult prea ciudat. Dar mi-am amintit că suntem într-o relație și că trebuie să joc până la capăt. Și am jucat.

     Acum mă așteptă rezemat de stâlpul de susținere, având sub braț caietul lui de schițe. Patru ore a stat aici și a desenat, urmărindu-mă din când în când. Ba chiar s-a asigurat că mă hidratez suficient. Băieții din trupă au vorbit vrute și nevrute cu el, nescăpându-mi deloc faptul că i-a agitat pe toți cu apariția lui. În prima oară abia s-au putut concentra și mișcările lor au fost pline de neîncredere. Mi-am dat ochii peste cap, nevenindu-mi să cred că-i poate tulbura atât de tare fără ca măcar să vorbească cu ei. La un moment dat am vrut să las disciplina deoparte și să-i întreb ce naiba au, dar mi-am revenit repede când mi-am dat seama că o mișcare greșită mă trimite direct înapoi la nimic. Ba chiar m-am mai gândit să îl alung pe Skull de aici, apelând la Ryan, dar nici asta nu mi-ar fi făcut bine. De azi trebuie să fac tot ce trebuie pentru ca Skull să cadă zilnic pentru mine. Așa că mi-am văzut de treabă. Ceilalți și-au revenit în cele din urmă și totul a început să fie mai normal. Pentru ei. Pentru mine a fost o experiență erotică, din nefericire. Ochii lui m-au ars și mi-au sărutat trupul în majoritatea timpului. De multe ori își mușca buzele când îi prindeam privirea atât de obraznică. Dar ce m-a îngenuncheat a fost zâmbetul acela nenorocit al lui. Mi-a zâmbit ca un idiot îndrăgostit. Deși, știu că joacă tare și totul e o prefăcătorie dusă la nivel înalt, nu m-am putut abține să nu râd ca o fetișcană pe de ascuns.

     — Cum te simți?

      Arunc întrebarea când mă opresc în fața lui, trăgându-mi respirația. O să mă ucidă dorința asta a mea de-a urca pe scenă. E îmbrăcat lejer. Tricou negru cu un șarpe alb încolăcit peste o crenguță de măslin,– crenguță de măslin, ce ironie– niște blugi negri și uzați de la Levi's și o pereche din teniși lui personalizați pentru care aș ucide.

SkullUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum