C A P I T O L U L 39
Q W I N
"Iubirea te face slab.
Te face să devii o țintă."
Este cunoscut faptul că vampirii din întreaga lume, deși fac parte din aceeași specie, se află în două tabere diferite. Acest lucru se întâmplă de foarte mult timp, pe lângă varcoacii care ii mai vânează, mai sunt și vampirii fanatici, care se răzbuna din diverse motive pe cei de acelasi tip ca ei. Motiv pentru care, cu timpul, am înființat anumite locuri, pe care nu le cunosc foarte mulți, în care să se refugieze vampirii proaspăt transformați, care nu au un rost în viață, care sunt răniți, etc. Până acum, aceste locuri s-au transformat în mici comunități care se antrenează și se luptă să obțină o viață cât mai bună.
Am numit în fiecare oameni de încredere care să se ocupe cu îngrijirea acestora. Așa se întâmpla și aici. Fred era un vampir care m-a ajutat foarte mult de-a lungul timpului. Avea o iubită și un copil pe care îl adoptase de la vârsta de zece ani. Deși era vampir, avea o personalitate foarte pașnică și ii ajuta mereu pe ceilalți, fără să aștepte ceva la schimb. La fel s-a întâmplat și atunci când a adăpostit un vârcolac rănit în casa lui, care mai târziu a încercat să îl omoare. Cicatricile de pe pieptul său, urmele de gheare lungi și adânci confirmă acest lucru.
El însă le poartă cu mândrie, spunând că nu regretă nici măcar o secundă că și-a făcut datoria. Adică le purta. Pentru că acum stau lângă el și nu îmi vine să cred că nu mai este în viață. Că a lăsat în urmă un copil orfan și o soție îndurerată. Cum ar trebui să i se explice acelui copil motivul pentru care nu o să își mai vadă părintele niciodată? La fel ca alte zeci de vampiri care și-au pierdut viața, fără să fi avut vreo vină în acest sens.
Chiar dacă suntem vampiri, în esență, suntem cu toții mai ales ființe umane. Avem sentimente. Sau nu am avut dreptul de decizie când am fost transformați. Cu toate acestea, fiecare trebuie să aibe dreptul la viață.
— Măcel, îl aud pe Gabriel oftând lângă mine, de parcă ar fi prima oară când vede ceva de genul.
Carnagiu.
Crimă.
Răzbunare.
De când sunt la conducere, niciodată nu a îndrăznit cineva să mă pună la încercare, luând atât de multe vieți. Sfidându-mi autoritatea. Vampirii rebeli sunt acum mai puternici și mai furioși ca niciodată.
Dar, spre ghinionul lor, la fel sunt și eu.
— Ai reușit să găsești vreun miros? îl întreb.
Vreau să îi găsesc pe cei care au făcut acest lucru, ca să plătească pentru faptele lor. Nu ataci fără motiv. Nu fără o strategie, fără să cunoști în ce te bagi.
— Nimic. Parcă au fost fantome.
O femeie plânge lângă un trup neînsuflețit, acoperit de un cearșaf alb. Este destul de rănită și pare că refuză să se vindece. O astfel de rană în abdomen, cu acele dimensiuni, nu este deloc ușor de suportat. Îmi întorc privirea în cealaltă parte. Cuvintele și părerile de rău sunt inutile acum, după ce răul a fost făcut.
— Plecăm acum? mă aud spunând, privind încontinuu spre telefon.
— Glumești? Au nevoie de ajutor, de ce am mai venit până aici, altfel? mă privește nemulțumit.
Il las să meargă să ajute cu persoanele rănite, în timpul în care mai sun câțiva vampiri care să ne sară în ajutor. S-au organizat cu toții destul de repede, cât să reușim să începem să curățăm locul. Cu toții sunt vulnerabili acum. Nimeni nu exclude ideea unui alt posibil atac. În aproximativ câteva ore, cred că am reuși să mutăm supraviețuitorii într-un alt loc și poate am rezolva și problema cadavrelor. Cât despre cei care sunt responsabili, fără o descriere sau un miros, o să ne fie imposibil să îi găsim. Cu toate că știu deja cine se afla în spatele acestei acțiuni.
