C A P I T O L U L 14
T A L I A
"Sometimes the person
you'd take a bullet for is the
person behind the trigger.
(Taylor Swift)"
Un lucru e cert: nu mai sunt plictisită. Au trecut vremurile în care așteptam umilă să primesc măcar o privire din partea cuiva. În sfârșit, acea roată s-a întors, după prea mult timp de așteptare. Acum, cineva mă apreciază la adevărata mea valoare, sunt tratată pe cât de bine ar fi trebuit încă de la început. Și nu o spun cu nicio urmă de regret, dar el ar trebui să conștientizeze ce a pierdut. Ar trebui să realizeze că o fată ca ea nu ar reuși niciodată să îi ofere fericire.
El nu este capabil să o primească decât de la cineva care îl cunoștea în întregime. Cum am fost eu. Pentru că mi-am dedicat prea mulți ani din viață, doar ca să fiu izgonită în cel mai josnic mod existent. Mi-am părăsit părinții, cunoscuții, doar ca să îl urmez orbește oriunde mi-ar fi cerut. Am ucis pentru el, m-am sacrificat fără ca măcar să clipesc. O dovedește cicatricea de pe spate, pe care o port acum mai mult ca pe un blestem. Dar recunosc, a fost greșeala mea. Trebuia să cer la fel de mult pe cât am oferit.
Oricum, este prea târziu acum. I-am acordat prea multe șanse, am continuat în zadar să sper că o să își deschidă ochii. În secunda în care a ales-o pe ea în locul meu, în ziua în care s-au închis amândoi în subsol, am știut că este prea târziu. Uitase toate momentele în care eu ii ascultam visurile, problemele, noaptea târziu și îmi mulțumea că am rămas cu el. Îmi uitase iubirea, de parcă nu a existat niciodată.
Dar eu îl cunoșteam. Vedeam în privirea lui o urmă, una cât de mică de iubire, atunci când stăteam în brațele sale. Știam că exista o șansă, scăzută, dar exista, ca el să aibe sentimente pentru mine într-o zi. Dar a apărut ea și totul s-a distrus.
— Nu vreau să aud scuze, nu vă mai ofer nici măcar două minute în plus. Fie terminați treaba diseară, fie știți ce vă așteaptă.
Părăsesc așternuturile doar ca să îmi recuperez lenjeria intimă de pe podea. Trag pe deasupra un halat vișiniu, din mătase, de care m-am atașat foarte mult în ultimul timp. Mă așez în fața oglinzii și îmi așez parțial părul, deranjat din cauza a... ceea ce s-a întâmplat mai devreme. Zâmbesc. Nici nu m-aș putea abține, cu foarte puțin am reușit într-un timp scurt să obțin foarte multe. Am la picioarele mele o armată de vampiri, gata să mă urmeze. Pe mine și pe presupusul lor lider, care oricum nu o să mai rămână prea mult timp în funcție.
Petalele de trandafir au ajuns majoritatea pe parchet și încă nu îmi vine să cred că s-a gândit la ceva asemănător. Cu câteva săptămâni în urmă nici măcar nu puteam să sper la vreun gest romantic, de orice tip ar fi fost. Paharele de șampanie sunt intacte pe noptieră, pentru că nimeni nu ar alege băutura în locul unui bărbat bine făcut, care știe ce își dorește.
Ușa se deschide, iar el pășește înăuntru, zâmbind. Poartă doar o pereche de pantaloni de trening, pentru că a fost prea grăbit atunci când l-au chemat în fața casei. Dar chiar și așa ar reuși să fure privirile oricui. Când ajunge lângă mine, îmi prinde talia și mă trage mai aproape. Nu îmi vine să cred că încă mai are energie. Îmi sărută umărul, apoi clavicula și urcă lent spre maxilar. Mirosul său specific mă învăluie plăcut și închid ochii, inspirând aroma afrodiziacă. Chiar m-am îndrăgostit de un parfum.
