C A P I T O L U L 9
E M M A
"Sărutul cu altă persoană
nu reprezintă altceva
decât un act de trădare."
N/A: Părerea mea este că ar trebui să reflectăm câteva momente asupra cuvintelor de mai sus. O să las la sfârșit un loc în care puteți să vă exteriorizați față de situație, dacă simțiți nevoia. Și vă rog să nu mă urâți prea tare, promit că o să mă revanșez pe viitor. :)))
______________________________________
— Trebuie să facem ceva legat de manierele astea, nu se poate să tratezi atât de urât un musafir, își aruncă mâinile în aer, gesticulând de parcă aș fi cea mai mare infractoare de pe planetă. Unde ai crescut, în junglă? se oprește brusc din agitație și mă fixează nemulțumit cu privirea.
Inima mea bate tot mai tare pe măsură ce realizez că nu mai durează mult și cineva o să își dea seama că lipsesc. Apoi o să anunțe pe altcineva și este inevitabil ca o persoană să mă vadă aici. Iar momentul în care Gabriel o să fie văzut de un membru al familiei este cel în care viața mea se sfârșește. Ceea ce înseamnă că, exact așa cum mă așteptam, o să aibe loc o confruntare. Fie Gabriel, fiind vârcolac, o să rănească pe cineva, fie o să fie ucis, din moment ce este înconjurat de vânători.
— Dacă mi-ai fi fost musafir, ar fi trebuit să te invit aici, dar din moment ce cred că am fost destul de explicită când am spus că nu vreau să te mai văd, ești invitatul meu să pleci. Ieșirea e pe acolo, ii indic locul respectiv cu arătătorul, dar nu face decât să își dea plictisit ochii peste cap.
Nu știu de ce, dar simt nevoia să îl împing de la spate, crezând că poate are nevoie de vreun sprijin sau de motivație. Pentru că simt efectiv cum îmi pierd energia în van, vorbind cu o persoană care pare că înțelege doar ce își dorește din tot ce îi spun.
— Qwin a avut dreptate, chiar îmi doresc să te strâng de gât acum, oftează. De ce nu încerci măcar să asculți ce am de zis, ca fiecare să ne vedem de drumurile noastre?
Se sprijină cu cotul drept de gardul viu din spatele său, părând relaxat. Din acest unghi, pot observa cu ușurință sclipirea de satin din ochii săi, care îmi amintește de natura sa. Din exterior, nu pare un vârcolac capabil să omoare o persoană fără ca măcar să scoată vreun sunet. Aspectul său amintește de un adolescent problematic, care încă nu s-a hotărât ce urmează să facă în viață. Avantaj de care s-a folosit deja de prea multe ori.
— De ce presupui că vreau să îți vorbesc? este rândul meu să îmi așez mâinile în șolduri, simțind brusc o curiozitate ciudată. Eu nu am nimic de obținut de la ei, însă nu pot să spun că situația este aceeași și reciproc.
— Pentru că, din câte observ, vrei să scapi de mine. Și poți face asta doar dacă mă lași să îmi duc sarcina la capăt, face o pauză scurtă. Crede-mă, nu îmi doresc nimic mai mult decât să mă relaxez pe plajă, lângă doua fete frumoase. Știi tu, aia foarte apropiată de stânca de pe care ți-ai făcut vânt, îmi face cu ochiul, amuzat.
Auzisem mai demult că există o anumită plantă, care reușește cumva să rănească vârcolacii. Dacă aveam una acum, Gabriel ar fi visat steluțe verzi și poate reușeam să îl și urc în avion, ca să îl trimit undeva departe. Suficient de departe încât să nu se mai întoarcă în urmăritorii doi ani.
— Am auzit că s-a mai repetat incidentul acum câteva zile, ești un model pentru lumea exterioară, fato! râde, făcându-mă să îmi doresc din ce în ce mai mult să îl strâng de gât.
