C A P I T O L U L 24
E M M A
"Nimeni nu știe ce este
în inima unei mirese în
ziua nunții."
— Dacă o să continui să îți miști capul, probabil o să mai stam aici câteva ore. Și cred că nu vrei să îți lași viitorul soț să aștepte, glumește Julia și deși nu găsesc nimic amuzant, mă străduiesc să zâmbesc.
Aceasta lasă în sfârșit pensula pe birou și se îndepărtează puțin, cât să poată vedea cum arată combinația de culori până acum. Pare că se simte mult mai bine, acum că am reușit să îmi rețin într-un final lacrimile și nu mai este nevoită să o tot ia de la început. Scotoceste ceva timp prin trusa adusă după cine știe ce produs, iar atunci când îl găsește scoate un chițăit încântat. Este o prietenă bună de-a Kaylei, care se pricepe foarte bine în ceea ce face.
Dar totuși, am senzația uneori că ea urmează să se căsătorească, judecând după zâmbetul care i se întinde până la urechi. Aș vrea să fiu de veselă ca ea. Aș vrea să fiu la fel de încântată ca toată lumea din această cameră. Doamna care îmi aranjează într-un colț rochia îi povestește lui Charlie, despre anumite experiențe din tinerețe. Cum nunta ei a fost atât de frumoasă încât își amintește până și cel mai mic detaliu legat de ea. Sora mea este atât de fascinată încât nu s-a mișcat de minute bune din acel loc.
Fata al cărui nume nu am reușit să îl rețin, cea care îmi ondulează părul, ascultă muzică și din când în când mimează pe buze versurile. În afara acestei camere, toată lumea este agitată. Gemenele se străduiau ca restul domnișoarelor de onoare să arate exemplar. Mătușa este nemulțumită de florile care au fost aduse în culoarea greșită. Mama continuă să se ocupe de mâncare și modul în care vor fi așezați invitații la mese. Iar pe mine nu mă mai interesează nimic.
Am în minte un singur gând, pe care încă nu îl pot accepta: mă căsătoresc. De azi înainte, sunt conștientă că viața mea nu o să mai fie niciodată la fel.
— Am terminat! exclamă Julia mulțumită.
Părul era finalizat de ceva timp și nici măcar nu am realizat cât de tare mă doare gâtul. Simt buclele cum îmi mângâie spatele și încep să cred că ideea unui coc era mai eficientă. Acum că a adăugat și voalul, este ca și cum aș purta o haină de blană în plină vară. Aud complimente din partea fetelor. Julia întoarce scaunul către oglinda pe care nu am vrut să o privesc până acum, încercând să îmi explice ceva legat de combinația culorilor.
Degetele îmi tremură, de aceea aleg să strâng evantaiul al cărui scop nu mi-l amintesc. Încă de la început, amândouă mi-au cerut să nu mă mișc. Nu e ca și cum puteam să fac ceva, chiar dacă îmi era cald. Oftez.
Toată lumea așteaptă nerăbdătoare să audă verdictul.
— Arăți minunat! suspină mama din pragul ușii și abia atunci îmi deschid și eu ochii.
— Fără lacrimi, te rog! intervine Julia, începând să îmi fluture evantaiul prin față.
Îmi fixez privirea asupra tavanului și cu greu încerc să mă stăpânesc. Sunt frumoasă. Tocmai de aceea mă urăsc mai tare. Chiar dacă pielea mea a căpătat o nuanță ciudată și este mult mai palidă, machiajul a reușit să transforme acest aspect într-un avantaj. Fața mea pare mai îngustă și mai delicată. Ei spun că am slăbit din cauza emoției și a stresului din ultimele zile. Eu sunt conștientă că nu mai durează mult până când o să cedez în totalitate, ținând cont de tot timpul care a trecut fără să mă hrănesc.
