C A P I T O L U L 29
E M M A
"Viața merge înainte. În plus,
o petrecere, de orice tip ar fi
ea, nu a făcut nimănui rău.
Niciodată."
Se pare că nu a glumit când spunea că a redecorat. Camera lui are acum alte draperii, altă lampă și un nou televizor. Până și legat de pat este ceva diferit, însă mă îndoiesc că vorbim de așternuturi. Dar, oricât de mult ar fi încercat să mă convingă despre dorința lui de a oferi un aspect mai modern locului, pentru gaura din peretele de lângă dulap nu a mai avut nicio explicație logică. Probabil, dacă aș fi fost în locul lui mă mutam cu totul.
Chiar dacă a încercat să acopere semnele trecutului, în mințile noastre este încă prezentă amintirea zilei în care el a fost capturat. Totul era distrus în jur. Fiecare bucată de mobilă, fereastră sau chiar ușă. Nu cred că a existat cameră sau colț care să nu fie cercetat de acei vampiri, despre care nu am mai auzit nimic. Nu s-a menționat până acum niciun cuvânt legat de acel incident. Toată lumea se comportă de parcă nici măcar nu s-a întâmplat. Qwin pare neafectat.
Însă acum înțeleg că aici este casa mea acum și trebuie să mă obișnuiesc. Chiar și cu fetele care îmi aruncă priviri ciudate și șoptesc în italiană pe la colțuri. Cu gândul că Talia încă este liberă pe undeva, plănuind probabil modalități prin care să se răzbune.
— Cât zahăr spuneai că vrei?
Tresar.
Mâna lui Qwin se odihnește pe coapsa mea, iar cealaltă tastează ceva cu rapiditate pe telefon. Pare destul de concentrat, pentru că își mușcă interiorul obrajilor, oftând slab uneori. Este nemulțumit de ceva. Mă mișc puțin, încercând să îmi așez spatele mai confortabil pe perna din lateral. Abia atunci își focalizează atenția spre mine, îmi sărută părintește fruntea, însă nu renunță la scrisul mesajelor. Și nu mă deranjează deloc, dar nici nu m-ar fi deranjat dacă reușeam să văd și eu despre ce este vorba.
Gabriel schimbă plictisit posturile de la televizor, având dosare și hârtii împrăștiate peste tot pe lângă el. Continuă să apese pe capătul pixului în ritmul melodiei care a început să îmi răsune și mie în minte. Cineva la etaj ascultă muzică, probabil este aceeași fată de ieri, cu care m-am întâlnit în mijlocul nopții. Ayana așteaptă din pragul ușii bucătăriei, ținând un borcan micuț în mână. Se pare ca eram prea ocupată să mă holbez la măsuța de cafea înlocuită cu una mai micuță ca să o aud cum strigă.
— Cred că Ayana vorbea cu tine, îmi șoptește Qwin, lăsând într-un final telefonul deoparte și tonul scăzut al vocii sale îmi face pielea să se furnice într-un mod plăcut. Părul lui este ușor deranjat, probabil din cauza faptului că își trece mâna prin el mult prea des, dar oricum arată foarte bine. Nu înțeleg cum se așteaptă să mai fiu conștientă de ceva din jurul meu, când mă privește atât de profund, de parcă ar privi prin mine.
Ayana încă așteaptă.
— O linguriță, mormăi.
Pentru ce îi trebuie zahăr?
Aprobă mulțumită și dispare în spatele ușii, având o dispoziție destul de bună. Nu a mai zâmbit așa de zile bune. Și nu am mai văzut-o până acum să poarte negru, poate doar la pantofi. Gabriel aruncă telecomanda pe jos, mârâind nemulțumit, lasă hârtiile să cadă pe jos și se îndreaptă cu pași mari către ieșire, fără ca măcar să rostească un cuvânt. Eu privesc în continuare ușa, de parcă s-ar putea întoarce în orice secundă ca să ne arunce și noua cu ceva în cap.
