C A P I T O L U L 28
Q W I N
"Să iei ce îți place. Să păstrezi
aproape ce te face fericit. Să dai drumul celor care nu te lasă să evoluezi."
— Trezește-te!
Nu intenționam ca tonul meu să fie atât de ridicat, însă mă îngrijora modul în care i se zbăteau toți mușchii, în special cei ai feței. Mi-a strâns mâna într-a ei până acum, chiar dacă nu este conștientă. Uneori își mai mișcă membrele involuntar și pot să jur că a și spus ceva la un moment dat. Încep să îi mișc din nou umerii, de această dată mai apăsat. După mai multe secunde, deschide într-un final ochii, părând de-a dreptul speriată și se ridică brusc în șezut. Fruntea ei este acoperită de picături de transpirație și deși obrajii îi sunt ușor îmbujorați, pielea îi este rece.
— Am avut un vis oribil, mormăie, după ce realizează unde este de fapt. Părinții mei au aflat că sunt vampir și reacția lor a fost mai îngrijorătoare decât m-aș fi așteptat. Oh, stai — asta chiar s-a întâmplat, oftează și își ascunde chipul în palme, mormăind în continuare cuvinte pe care nu mă deranjez să le descifrez.
— E în regulă, o să treacă...
O trag la pieptul meu, cuprinzându-i spatele în totalitate. Deși a încercat să se ascundă ținându-și respirația, suspinele care îi zguduiau pieptul mi-au confirmat faptul că plânge. Iar eu am lăsat-o, pentru că Ayana a spus că îi face bine să se descarce. Și cu toate că simt cum mi se rupe sufletul în miliarde de bucăți atunci când o privesc astfel, de parcă este cu adevărat un copil care are nevoie de iubire, îl rămân alături, păstrând liniștea. Îi mângâi lent părul care încă este acoperit de fixativ și încâlcit cu unele agrafe pe care Ayana se pare că nu a reușit să le scoată cât aceasta a fost inconștientă.
Începe să se relaxeze într-un final, după ce renunță să își mai ceară iertare și să se învinovățească. Abia atunci îmi sprijin spatele de marginea patului și o indemn să rămână în același loc. Mă simt bine să o știu atât de aproape, după toate momentele în care doar visam să o mai văd măcar, nu mai menționez de atins.
— Vrei să îți spun o poveste? îi șoptesc, sărutându-i scurt tâmpla.
Nu rostește niciun cuvânt, dar își mișcă de două ori capul în mod afirmativ. Pielea ei miroase frumos. Imi amintește de o prăjitură pe care o mâncam în copilărie, al cărui nume nu mi-l amintesc. Mă face să îmi doresc să o sărut încontinuu, fiecare centimetru. Mă înnebunește.
— A fost odată ca niciodată o fată frumoasă, extrem de frumoasă, dar și foarte curajoasă. Reușea să atragă foarte ușor atenția și să se facă plăcută. Convingea pe toată lumea că viața are și o parte frumoasă, care merită explorată, chiar dacă ea nu reușea să experimenteze acest lucru. De asemenea, te amețea cu ochii ei mari și parfumul ademenitor, spun și sunt mai mult decât sigur că și-a dat ochii peste cap. Această fată avea însă un defect: nu știa să se prețuiască. Îi punea mereu pe cei apropiați înainte și uita să se gândească la propria fericire.
Urmează o pauză. Din partea amândurora. Credeam că și-a dat seama că până aici voiam să ajung și că povestea s-a terminat. Nu mă descurc deloc la capitolul încurajări și vorbe dulci, până acum nici măcar nu am avut nevoie de ele. Lângă mine nu a fost nimeni atunci când proprii părinți m-au alungat. Am trecut peste de unul singur, ascunzând suferința într-un colț foarte îndepărtat al sufletului. Mi-am reprimat fiecare sentiment pe care îl credeam o amenințare în ceea ce privește vulnerabilitatea.
