C A P I T O L U L 40
E M M A
"Nu contează motivul pentru
care luptă, ci mijloacele brutale
pe care le folosesc.
Atunci când l-am văzut pășind pe acea ușă, a fost singura dată când mi-am dorit să dispară.
Știam deja ce urmează să se întâmple. De aceea trebuia să îl avertizez cumva, să plece cât mai repede, dar aveam mâinile legate în adevăratul sens al cuvântului. Nu am reușit decât să privesc cu ochii înlăcrimați cum povestea noastră ajunge la un sfârșit dureros. Apoi s-a întâmplat totul prea repede, Emmet i-a injectat ceva, iar el a căzut inconștient la pământ. Am simțit cum întreaga lume se învârte cu mine. El era ultima mea speranță. Dacă înțelegea că absența mea are legătură cu vampirii, am fi putut fi salvați.
Ayana nu știu unde a fost dusă, Gabriel este și el inconștient acum, doar eu sunt nevoită să îl privesc pe Emmet cum îl cară pe Qwin cu o ușurință neobișnuită în celălalt colț al camerei. Până și Talia a dispărut în timpul în care am fost și eu adormită. Mă simt atât de rău încât cred că era mai bine când îmi injectau acea verbină. După toată acea cantitate, tot trupul îmi este slăbit, iar rănile refuză să se vindece. Am făcut greșeala să mă lupt cu unul dintre vampiri și m-am ales cu o bucată de mobilă în abdomen.
Așa cum făcea Talia cu mai multe ore în urmă, încep să îmi mișc mâinile în mod repetat, în toate direcțiile. Acest lucru face ca în cameră să răsune în zgomot strident, care nu reușește însă să îl trezească pe Qwin. Dacă am dreptate, o să își revină peste vreo oră. Credeam că Talia făcea asta ca să ne scoată din minți. Însă cătușele sunt foarte strânse și încerca de fapt să își mai dezmorțească brațele. Am ajuns cumva să am răni la încheieturi. Simt și furnicături în vârfurile degetelor, mai ales când rămân nemișcată pentru foarte mult timp.
— Ești nerăbdătoare, prințeso?
Emmet mă privește sfidător, ca și cum ar fi așteptat momentul în care să fac ceva care să îl deranjeze.
Îmi aduc imediat picioarele la piept, încetând orice altă acțiune. Cu câteva zeci de minute în urmă, unul din vampirii lui m-a lovit doar pentru că am întrebat ce se va întâmpla cu noi. Și am simțit o durere mai mare decât cea a obrazului înroșit. M-a durut sufletul, știind că acesta este sfârșitul nostru. Uciși într-un mod brutal. Măcelăriți. Distruși. Părinții mei nu o să știe niciodată ce s-a întâmplat cu noi, cu mine. Nu vor putea vizita mormântul fiicei lor, pentru că nu va exista unul.
Acum mă tem și să respir mai zgomotos lângă ei. Îmi amintesc de ceea ce mi-a spus Shawn în trecut, că sub nicio formă nu trebuie să lași lași adversarul să îți observe teama. Dar eu sunt terifiată în acest moment, pentru că știu încotro se îndreaptă situația cu fiecare secundă care se scurge.
Am înțeles și de ce sunt separați în două categorii, pentru că bărbații care se presupune că aparțin aceleiași rase cu noi restul sunt niște monștri în adevăratul sens al cuvântului. Nemiloși. Furioși. Sunt capabili să mă omoare într-o fracțiune de secundă. Dar eu vreau să trăiesc, ca să fiu acolo în secunda în care Qwin o să îi facă să plătească. Nu sunt de acord cu violența, însă acești vampiri merită pe deplin. Nu contează motivul pentru care luptă, ci mijloacele brutale pe care le folosesc.
Faptul că nu îi ofer un răspuns îl înfurie. Se schimbă ceva în privirea lui, care mă face să cred că sunt cu adevărat în pericol. Am greșit strategia, mi-am propus să trag de timp, dar se pare că o să fiu scoasă din joc mai repede decât aș fi crezut.
